Generația care nu mai poate ajunge acasă

În Europa anului 2025, pentru mulți tineri, ideea de a avea un loc pe care să-l numească acasă a devenit o aspirație tot mai greu de atins. Deși este tratată adesea ca o simplă chestiune de piață – de prețuri, randamente și investiții –, locuința rămâne, în esență, un spațiu de stabilitate și demnitate. Iar Uniunea Europeană, confruntată cu o criză a locuirii de o amploare istorică, este forțată să regândească modul în care înțelege dreptul la locuire.

FOTO Arhivă

Cifrele vorbesc de la sine. În ultimii cincisprezece ani, prețurile la locuințe în UE au crescut cu peste 55%, iar chiriile cu aproape 30%. În unele state membre, valorile s-au dublat sau chiar triplat. Aproape o cincime dintre europeni locuiesc în spații supraaglomerate, iar milioane de oameni trăiesc în condiții improprii.

România ilustrează perfect dimensiunea acestei crize. Deși statistic rămâne printre țările cu cele mai mici prețuri pe metru pătrat din Uniune, raportul dintre venituri și costul unei locuințe este profund dezechilibrat. În marile orașe – Cluj-Napoca, București, Brașov – prețurile au atins niveluri comparabile cu capitalele Europei Occidentale, iar chiriile au urmat același trend. Pentru o generație care câștigă de câteva ori mai puțin decât media europeană, perspectiva cumpărării unei locuințe s-a transformat într-un orizont îndepărtat, aproape teoretic.

România are și una dintre cele mai ridicate rate de supraaglomerare din UE: aproape 40% dintre tineri locuiesc încă alături de părinți, adesea în apartamente în care spațiul devine o resursă rară. Fenomenul nu mai ține doar de cultură sau comoditate, ci de imposibilitatea reală de a accesa o locuință pe cont propriu.

Problema locuirii tinerilor nu se reduce, însă, la o simplă ecuație economică. În ultimul deceniu, locuința a fost tot mai mult transformată într-un instrument de investiție. Fondurile speculative și marile companii imobiliare au schimbat fața pieței, tratând locuințele ca active de portofoliu, nu ca spații de viață. Mii de apartamente rămân goale, cumpărate nu pentru a fi locuite, ci pentru a fi revândute cu profit. În același timp, extinderea platformelor de închiriere pe termen scurt a scos din piața clasică un volum uriaș de locuințe, amplificând lipsa de ofertă și creșterea chiriilor.

Pentru tineri, consecințele sunt clare. Mulți rămân dependenți de familia de origine, amânând momentul autonomiei și al formării propriei gospodării. Cei care aleg să închirieze descoperă o piață instabilă, fără garanții și fără o legislație care să le ofere siguranță. Cei care încearcă să cumpere o locuință intră într-o spirală de îndatorare ce se întinde pe zeci de ani. „Locuințele de început”, odinioară accesibile, par astăzi aproape dispărute.

În acest context, grupul Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European a lansat recent un plan ambițios pentru combaterea crizei locuirii. Documentul propune o schimbare de perspectivă: locuința nu este o marfă, ci un bun comun, care trebuie protejat prin politici publice ferme. Planul prevede crearea unui Program european pentru locuințe accesibile, susținut financiar din fonduri europene dedicate – un pas menit să redea statelor membre capacitatea de a construi și reabilita masiv.

Printre propunerile-cheie se numără reformarea regulilor europene privind ajutoarele de stat, astfel încât investițiile publice în locuințe sociale să nu fie penalizate fiscal. Se solicită și excluderea acestor cheltuieli din limitele impuse de Pactul de Stabilitate, pentru a permite guvernelor să investească în siguranță în proiecte locative. Alte măsuri vizează combaterea speculației imobiliare, taxarea proprietăților nefolosite, stimularea cooperativelor de locuințe și a proiectelor non-profit.

Pentru tineri, aceste schimbări ar putea însemna o gură de oxigen. Planul S&D prevede instrumente concrete: credite cu garanție europeană pentru achiziția primei locuințe, scheme de sprijin pentru chirii, locuințe publice destinate studenților și tinerilor angajați. În paralel, se cere introducerea unui cadru european pentru protecția chiriașilor – contracte mai echilibrate, transparență, și interzicerea evacuărilor abuzive. Dar între propunere și realitate stau pași dificili. Pentru ca aceste idei să devină norme, Parlamentul European, Comisia și Consiliul trebuie să ajungă la un acord politic și financiar. Apoi, fiecare stat membru va trebui să își adapteze legislația și bugetul. În România, asta ar însemna o regândire completă a politicilor de locuire: de la planificarea urbană până la regimul fiscal și sprijinul pentru construcțiile sociale.

Problema locuirii nu este doar una economică, ci și una de coeziune socială. În lipsa unei locuințe stabile, tinerii amână proiecte de viață – familie, carieră, apartenență. Acolo unde spațiul de locuit devine un lux, societatea întreagă pierde. Europa are acum o alegere de făcut: poate continua să trateze locuința ca pe o investiție, sau poate decide că un acoperiș sigur și decent este un drept esențial al fiecărui cetățean. Iar viitorul Uniunii nu se va măsura doar în PIB-uri sau în creștere economică, ci și în câte uși se vor mai putea deschide, fără frică, către un cămin adevărat.