Fără precedent: mandatul de percheziţie pentru locuinţa lui Trump şi lista documentelor confiscate

0
0
Blog

Un fost Preşedinte al SUA este bănuit de încălcarea prevederilor vitale pentru securitatea naţională a ţării sale conţinute în „Espionage Act”. Niciodată în istoria sa nu a fost umilită America în aşa hal şi la un asemenea nivel.

Şi asta deja începe să coste foarte mult şi produce şi se pot extinde tensiuni cu aliaţii SUA, în primul rând cu statele deţinătoare de arsenal nuclear sau care au permis baze americane pe teritoriul lor şi unde se află silozuri adăpostind bombe sau rachete şi încărcăturile lor nucleare. Ca să nu existe discuţii şi tocmai deoarece situaţia este absolut excepţională, vă rog să citiţi, în finalul acestui text, documentele oficiale emise cu aprobarea directă a Procurorului General al SUA, cu aprobarea unui judecător districtual care, în mod obligatoriu, a primit şi consultat toată lista de probe care motivau cererea de percheziţie. Şi, la acest nivel, avem două posibilităţi, ambele dezastruoase.

  • Este vorba despre un circ politic care vizează decredibilizarea republicanilor şi, evident, în primul rând şi înainte de toate, a posibilităţii ca Donald Trump să se poată prezenta la viitoarele alegeri prezidenţiale, introducând un element negativ extrem de important, de foarte mare pondere, care să poată influenţa alegerile care vor avea loc foarte curând, „mid-term elections” care să schimbe eventual echilibrul de forţe pe scena politică, în Camera Reprezentanţilor şi Senat. Logic, asta ar presupune că suntem convinşi că în SUA justiţia funcţionează la comandă politică, este coruptă de decizii pe linie de partid şi face jocurile unei conspiraţii vizând menţinerea puterii şi diabolizare adversarilor care, la nevoie, să fie trimişi şi la puşcărie. Adică exact ceea ce este reproşat de către americani adversarilor lor din lume, cei care trăiesc în ţări cu regim dictatorial, anti-democratic şi corupt.  
  • Este vorba, dimpotrivă, de cercetarea, în numele unei justiţii independente şi complet apolitice doritoare să apere interesele naţiunii americane şi s-o ferească de duşmanii din interior şi din exterior, aşa cum se spune în mandatul de percheziţie, a unor infracţiuni multiple, inclusiv încălcarea prevederilor conţinute în „Espionage Act”, împiedicarea desfăşurării actului de justiţie şi distrugerea documentelor guvernamentale cu regim confidenţial sau clasificat.

A fost dată în mod oficial şi amănunţit comentată ulterior de către diverse canale specializate care oferă analize de securitate, lista oficială a documentelor din cele 11 seturi care au fost găsite în reşedinţa fostului preşedinte Turmp, unele dintre aceste marcate nu numai ca fiind TOP SECRET, ci şi „SENSITIVE COMPARTMENTED INFORMATION/ TS/SCI”, adică acel tip de documente care conţin informaţiile cele mai protejate care privesc securitatea naţională. Iată şi o parte din corespondenţa prin care membri ai Congresului cer acum informaţii despre conţinutul materialelor confiscate de la reşedinţa lui Trump şi reproduse după Dailymail.co.uk, care reaminteşte şi câteva dintre deciziile judecătoreşti anterioare care ordonau lui Trump să restituie presupuse documente aparţinând Arhivelor Naţionale:

Blog
Blog
blog
blog

Care sunt documentele respective? Lista o aveţi în documentul oficial al FBI reprodus în finalul articolului, iată sumarul de trei pagini semnat de agenţii FBI la finalul raidului:

blog

Printre altele, puteţi vedea că sunt menţionate documente privind „Preşedintele Franţei”, ceea ce poate să dea o idee asupra scandalului internaţional ce poate fi declanşat dacă, într-adevăr, justiţia va confirma că dosarele respective conţineau datele şi analizele super-confidenţiale din analizele făcute regulat de serviciile de informaţii asupra profilului psihologic şi comportamentului şefilor de stat importanţi pentru relaţiile politice şi de securitate ale SUA.

Ce poate urma? În principiu, dacă ar fi respectate regulile unei lumi normale, doar justiţia ar trebui să se pronunţe. Aşa ar trebui şi aşa ar fi firesc. Dar, după cum vedeţi, ceea ce era în urmă cu ceva timp definit drept „creştere a tensiunilor sociale generate de fractura politică” din SUA, a căpătat deja o altă dimensiune şi sunt din ce în ce mai multe semnalele că pot izbucni violenţe sociale care să fie foarte greu de stăpânit. Asta chiar este posibil. Dar, din punctul meu de vedere, răul deja s-a produs în cea mai sensibilă zonă a relaţiilor internaţionale de putere, acolo unde este vorba despre încrederea reciprocă între parteneri şi aliaţi şi despre predictibilitatea comportamentului politic al liderilor care, din păcate, au acumulat puteri personale excepţionale foarte apropiate de dictaturile cele atât de condamnabile.

Nu există site conspiraţionist cât de cât serios care să nu difuzeze în buclă ştirile despre Trump anchetat pentru posibila încălcare a prevederilor din „Espionage Act”, acuzând absolut totul, solicitând impunerea democraţiei directe cu arma în mână, distrugând reptilienii care, cum ştie orice om serios, se află la originea tuturor relelor.

Poate vi se pare a fi de glumă. Nu e şi nici nu poate fi. Dimpotrivă, este cel mai grav episod politic şi de securitate care se auto-construieşte ca o vulnerabilitate a Americii şi a lumii occidentale. Să vedem când şi cât de corect va fi identificat beneficiarul.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite