Extrema dreaptă confiscă naţiunea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din 2004 încoace, Parlamentul European a fost împărţit în şapte grupuri politice. De curând, a mai apărut unul. E condus de o franţuzoaică – Marine Le Pen, şefa Frontului Naţional – şi de un olandez, Marcel de Graaff, membru în Partij voor de Vrijheid, formaţiunea condusă de Geert Wilders.

Acesta din urmă refuzase să se asocieze cu Le Pen, imediat după alegerile ţinute în mai 2014, când se alcătuiau fracţiunile parlamentare. Condiţia care trebuie îndeplinită, pentru a forma un grup în PE, e clară: este nevoie de minimum 25 de aleşi, din minimum şapte ţări. Problema nu era numărul de deputaţi – FN obţinuse 24 de mandate, întrucât a câştigat scrutinul european din Franţa –, ci numărul statelor-membre. Deşi avea, la rândul lui, greutăţi în a găsi parteneri dintr-o a şaptea ţară, Nigel Farage a refuzat şi el să colaboreze cu Le Pen, explicând că partidul acesteia e anti-semit. Culmea e că deputatul care l-a ajutat pe liderul UKIP să alcătuiască, până la urmă, grupul Europa Libertăţii şi a Democraţiei Directe a fost tocmai unul ales pe listele FN. În 2015, rolurile s-au inversat. Marine Le Pen a putut avea propriul grup politic, doar după ce o deputată aleasă cu sprijinul UKIP, Janice Atkinson, a fost exclusă de Farage din partid, fiindcă a fost acuzată de malversaţiuni financiare, şi s-a alăturat noii întreprinderi politice.

Noul grup, situat la extrema dreaptă a PE, se va numi Europa Naţiunilor şi Libertăţilor (ENL). Pe lângă cei deja amintiţi – FN, Partidul Libertăţii din Olanda şi deputata britanică, acum independentă –,  mai fac parte din ENL parlamentari italieni din Lega Nord. Formaţiunea aceasta, care vrea independenţa Padaniei, e condusă de Matteo Salvini şi a obţinut, la alegerile regionale ţinute de curând, mai multe voturi decât partidul lui Silvio Berlusconi. Sunt incluşi, de asemenea, în noul grup austriecii de la FPO, făcuţi celebri la începutul anilor 2000 de liderul lor extremist, un anume Jorg Haider. În fine, ENL are un flamand de la Vlaams Belang, separatiştii din Belgia, ca şi doi polonezi de la Congresul Noii Drepte, un partid libertarian, care vrea abolirea taxelor şi reintroducerea pedepsei capitale. Şi acest grup, ca şi cel al lui Farage acuză imigranţii pentru toate relele sociale şi consideră Europa o structură birocratică, nu un proiect politic. Dar ce le deosebeşte, dincolo de faptul că ambele fracţiuni vorbesc despre libertate, dar unii o asociază cu democraţia directă, iar ceilalţi cu naţiunea? Aş nota două diferenţe majore. Primo: din punctul de vedere al opţiunilor politice fundamentale, dacă FN îşi exprimă deschis simpatia faţă de Moscova lui Putin, Nigel Farage pledează pentru ieşirea urgentă a Marii Britanii din UE. Secundo: UKIP are drept aliat principal în PE un partid de stânga (Mişcarea 5 stele din Italia), în vreme ce Marine Le Pen îi are alături pe regionaliştii din Italia şi Belgia. Această asociere pune, de altfel, sub semnul întrebării confiscarea de către extrema dreaptă din PE a referinţei la „naţiune”: dacă Frontul Naţional pozează în apărătorul celei franceze, amicii săi cer divizarea naţiunilor italiană şi belgienă.

Un asemenea grup de extremă dreaptă a mai existat în PE, în 2007, dar numai pentru câteva luni, iar atunci „naţiunea” lipsea. Grupul s-a numit „Identitate, tradiţie, suveranitate” şi a cuprins tot un ex-UKIP, ca şi trei dintre partidele înfrăţite şi acum – Frontul Naţional, Vlaams Belang, FPO. Li se alăturau doi deputaţi italieni de la Flamma tricolore, trei bulgari de la Attaka şi cinci membri de la România Mare, plus Mircea Coşea, liberal în acel moment. Românii erau atunci observatori, fiindcă totul se petrecea înainte de primul scrutin pentru PE ţinut la noi. Grupul a fost dizolvat, după ce Vadim Tudor s-a păruit cu o deputată din Italia, Alessandra Mussolini, chiar în preajma campaniei electorale din România, din noiembrie 2007. Cum PRM n-a mai avut aleşi până în 2009, gruparea nu s-a putut reconstitui, iar după ce Vadim Tudor a reintrat în PE, de mână cu George Becali, au stat amândoi în băncile neafiliaţilor.

E interesant de văzut şi cine a rămas acum în afara oricărui grup politic, întrucât ENL nu a strâns toţi euro-aleşii fără de partid. În primul rând, este vorba despre tatăl Marinei Le Pen, exclus de fiica sa, în urmă cu câteva luni, din partid. Culmea e că Jean Marie Le Pen reuşise să creeze, în anii optzeci, când condiţiile formale erau mai îngăduitoare, Grupul Dreptelor Europene, împreună cu aleşi din partide precum Movimento sociale italiano, Die Republikaner sau Vlaamse Blok, precursorul Vlaams Belang. Dintre francezi, e neafiliat şi Bruno Gollnisch, un vechi tovarăş de drum al lui Le Pen, acuzat de mai multe ori de anti-semitism. Izolat de toate grupurile politice e şi un neamţ de la Partidul Naţional-Democrat, o formaţiune neo-nazistă. I se alătură un co-naţional de-al său, un jurnalist satiric care conduce formaţiunea Die PARTEI, un acronim pentru Partei für Arbeit, Rechtstaat, Tierschutz, Elitenförderung und basisdemokratische Initiative, ceea ce s-ar traduce prin Partidul pentru muncă, stat de drept, protecţia animalelor, promovarea elitelor şi iniţiativă democratică. De reţinut că, între obiectivele PARTEI, se află ridicarea unui nou zid al Berlinului şi a unei noi Cortine de Fier, ca şi invadarea Liechtensteinului, pentru a aboli sclavia care domneşte la Vaduz şi în împrejurimile sale. Tot neafiliaţi sunt şi cinci greci: doi de la Partidul Comunist (aflat în război cu Syriza, care e vedetă în grupul stângii radicale), dar şi trei de la Zori Aurii, partid de extremă dreaptă, ai cărui lideri au fost arestaţi la Atena pentru activităţi criminale. Mai e neafiliat un fost socialist spaniol, care a deţinut portofoliul justiţiei la el acasă şi a fost, până de curând, un membru influent in PE: el a fost exclus din grupul său politic, după ce a fost acuzat de... violenţă domestică. În fine, sunt neafiliaţi trei maghiari de la Jobbik, versiunea ungurească a României Mari, un polonez care susţine că Hitler n-a ştiut nimic despre exterminarea evreilor şi o nord-irlandeză de la Democratic Unionist Party.

Şi grupul lui Nigel Farage, şi cel al Marinei Le Pen, dar şi neafiliaţii au deputaţi din câte şapte ţări. Celelalte fracţiuni parlamentare descriu geografii politice mult mai cuprinzătoare: socialiştii au deputaţi din toate cele 28 de state-membre, din PPE lipsesc doar britanici, grupul conservator reuneşte euro-aleşi cu 16 naţionalităţi diferite, cel liberal are reprezentanţi din 21 de ţări, comuniştii – din 14, iar ecologiştii – din 17. Dacă e imposibil ca vreuna dintre aceste şase fracţiuni să dispară, în schimb, liderii UKIP şi FN au emoţii: în eventualitatea în care un deputat care acoperă o ţară pleacă, grupul piere. N-ar fi deloc puţini cei care s-ar bucura...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite