Ecuaţiile morţii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru un curs de tratament al hepatitei C un pacient român are nevoie de: 300 salarii minime pe economie
Pentru un curs de tratament al hepatitei C un pacient român are nevoie de: 300 salarii minime pe economie

Mi-au trecut zilele astea prin mână nişte cifre. Cifre seci, dar care spun foarte multe despre ce ni se întâmplă, încotro ne îndreptăm, ce riscuri ne ameninţă. Datele sunt publice, oferite de Colegiului Medicilor din România (CMR), eu doar le-am structurat „nevinovat”. Nu cred că e cazul să şi comentez.

Ecuaţia morţii 1:  Medici, emigraţie, spitale

  • În perioada 2007-2012 au fost formaţi 8.600 de medici specialişti.
  •  În acelaşi interval, nu mai puţin de 11.200 de medici au plecat din ţară.
  • Statul român cheltuie, în medie, circa 51.000 de lei pentru pregătirea medicală a fiecăruia.
  • Numai în 2013, aproximativ 3.000 de medici au părăsit România, adică aproximativ 10% din personalul medical.
  • România „a pierdut” aproximativ 3,5 miliarde de euro numai cu cheltuielile de educaţie pentru aceşti medici (aproximativ 14.000 plecaţi în intervalul 2007-2013)
  • Studiile arată ca 80% dintre tinerii absolvenţi sunt pregătiţi să plece peste hotare.
  • În spitalele româneşti lucrează cu 35 % mai puţini medici decât e nevoie, în unele zone izolate deficitul ajungând chiar şi la 70 %
  • 50 % dintre medicii români ar putea pleca în străinătate în următorii 5 ani
  • În 1989, în România, erau 56.000 de medici cu drept de liberă practică, în 2013, numărul acestora este de 39.896.


Ecuaţia morţii 2: medicamente, preţuri, salarii

Se dă:

1. O boală: Hepatita C.
2. Un medicament (compania Gilead): 1000 USD / pastila
3. Curs tratament: 84 pastile /84.000 dolari

Rezultat producător:

1. Cost producţie: 200 EUR / pentru 84 pastile.
2. Profit: 81.600 USD / pentru fiecare pacient
3. Directorul companiei Gilead a devenit miliardar în doar o lună de vînzări a medicamentului
4. Profitul companiei Gilead: 4 miliarde în 2014 şi 8 miliarde în 2015.

Rezultat pacient român:

1. Pentru un curs de tratament un pacient român are nevoie de: 300 salarii minime pe economie
2. Sau 120 salarii medii pe economie

Întrebare:

1. Ce şansă la tratament are un pacient român cu salariu minim pe economie?
2. Dar unul cu salariu mediu pe economie?

Ecuaţia morţii 3: 28 iulie, ziua hepatitei

  • Astăzi, în Republica Moldova, tratamentul hepatitelor costă aproximativ 15.000 de euro
  • Programului Naţional de tratament al Hepatitelor oferă tratament doar pentru 300 de persoane.
  • Bolnavi: 175.000
  • Salariul minim pe economie: 72 EUR
  • Republica Moldova ocupă primul loc în rândul ţărilor europene în ceea ce priveşte mortalitatea provocată de hepatite
Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite