Doamnelor și domnilor politicieni, asta-i cumplita realitate a României în 2023!

0
0
Publicat:

Din ce în ce mai mult, scena pe care evoluează politicienii noștri îmi pare a se depărta la modul exponențial de ceea ce este realitatea vieții oamenilor de rând, plătitorii de taxe și chemați la vot democratic pentru a realege același grup de persoane care constituie elita, noua elită a națiunii, așa cum este ea membră în clubul UE și NATO.  Iar dacă este vorba despre o scenă, să vedem cum decurge piesa, care este calitatea regiei, actorilor și a butaforiei. Comparând rezultatele cu realitatea faptică și creând și părerea actorilor străini car pun România, din nenorocire, în punctul cel mai înalt al analizelor de risc atunci când se vorbește de sărăcie și excluziune socială.

image

Scena

Este, absolut de fiecare dată, mirifică, excepțională și transmițând un mesaj de succes major al actualei guvernări, oricare a fost, este sau va fi ea, dovedind cu prisosință că-și îndeplinește promisiunile și că va putea face și mai multe pe viitor. Este un episod repetitiv, cel mai iubit de politicienii din toate generațiile: inaugurarea unui obiectiv și clipa minunată când ei, noii ctitori ai neamului, sunt chemați să țină discursuri solemne. Aceasta este clipa stelară care trebuie fotografiată, filmată și prezentată până la obsesie în mass media.

Ce rămâne după aia, Dumnezeu cu mila. Spre exemplu de capacitate și știință de guvernare, să reamintim, cu profundă jenă, momentul inaugurării solemne și istorice a podului de la Brăila,  oricum în întârziere față de graficul asumat de constructor, înainte ca obiectivul să fie finalizat 100%... A fost nimic altceva decât o INAUGURARE CU ERATĂ deoarece, imediat după ce augusta echipă de conducători a României post-socialiste a părăsit locul, s-a transmis anunțul despre realitatea din teren:  podul nu s-a deschis decât u restricții, bicicliștii și pietonii au interzis, deși au fost construite piste speciale pentru ei, viteza este restricționată la 80 km/h și, ca circul să fie absolut complet și senzația d aiureală să fie deplină, nu se va putea circula pe timpul nopții (de luni până vineri, în intervalul orar 21.00- 6.00) decât, dacă vrea Dumnezeu, de la finele lunii noiembrie.

image

Dar, până la urmă, așa cum spune îndelung antrenata înțelepciune strămoșească, bine că s-a făcut ceva. Chiar așa și este, să nu cârtim degeaba, iată că avem  și pozele cu podul, chiar impresionate cu toate luminițele de pe dânsul încă în funcțiune. Este însă și suficient pentru a face să se schimbe ceva din statisticile principale despre România și viața de fiecare zi a oamenilor săi?

Realitatea de dincolo de scenă: o privire europeană

Iată trei dintre cele mai umilitoare statistici produse de EUROSTAT folosind în principal datele oferite de autoritățile române prun oficialul Institut Național de Statistică. Arată, fără vreun dubiu posibil, că, asemeni poveștii cu scena inaugurării cu erată de care vorbeam, politicienii noștri aceștia mărșăluind pe pod vorbesc, trăiesc, respiră și ajung să creadă că evoluează într-o realitate scundă, cea a marilor succese, dar foarte departe de ceea ce văd spectatorii.

Iată unde spun oficialii europeni că s află situată România și judecați dvs dacă au sau nu dreptate.

Iată care era, anul trecut,  ponderea persoanelor aflate în situație de risc sau excludere socială în Europa, România fiind pe primul lor:

image

 Iată și ponderea raportată la grupele de vârstă, iarăși cu România pe primul lor, la peste dublu de procentaj față de media europeană:

image

...firește, tot pe locul întâi este România și în cazul copiilor posibil a fi afectați de sărăcie și excludere socială:

image

Avem acum, pe bună dreptate, o altă imagine în față, cea a azilurilor  de bătrâni cu nevoi speciale, dar asta nu s-ar fi putut întâmpla și nu se va mai putea petrece fără complicitatea unora dintre participanții la ceremoniile fastuoase de pe prima scenă și care, veți vedea, nu vor fi făcuți vreodată răspunzători nici măcar pentru incompetență și minciună, dacă nu pentru crimă. Între  timp, în mijlocul indiferenței generale, realitatea continuă să meargă înainte, implacabilă, în direcția indicată de statisticile europene Și observăm că trebuie făcută o corecție la vorbele Cronicarului: adevărat este că oamenii sunt sub vremi, dar nu toți. Excepție fac, la noi, membrii de partid și, mai cu osbire,  deasupra vremurilor și legilor, care s-a ajuns „ales al poporului”.

Și ce dacă? Noi cu ale noastre, ei în pregătiri pentru următoarea bătălie pentru scaunele puterii.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite