Din nou, taximetriştii

"Eh, domnişoara, 1 leu să le daţi la amărâţi, noi nu suntem amărâţi." Şi mi l-a dat înapoi. Am fost la un concert de muzică sacră. Superb concert. Stare de graţie, zâmbete, stare de bine. Am decis sa iau un taxi către casă, astfel încât să-mi pot menţine bucuria mai mult timp.

Comandă, să fiu sigură că măcar nu sunt refuzată în drum sau luată de vreun nebun. Am glumit, am fost neatenţi, am greşit drumul sau nu l-am înţeles. Am vorbit cu prieteni la telefon, am comentat diverse. Sigur toate astea le-a făcut domnul. Dar nu ne-am supărat. Am continuat călătoria netulburaţi.

La final, din greşeala îi dau 20 de lei în loc de 8,75 cât făcea cursa. Îi ia, se uită la ei, dă să-i bage în buzunar. Eu observ că sunt doua bancnote de 10... Îmi dau seama, îi cer înapoi 10 şi vreau să-i schimb cu un leu. În total, (doar) 2 lei bacşiş.

- (cu jenă) V-am dat doua de 10? Vă supăraţi dacă vă rog să-mi daţi una de 10 înapoi?

- (iritat) Ehh, mă supăr...

- Da, dar ştiţi, am vrut să vă dau altfel. Încă una de un leu...

- Eh, domnişoara, 1 leu să le daţi la amărâţi, noi nu suntem amărâţi.

Şi mi l-a dat înapoi.

- Dar, domnule, să ştiţi totuşi că eu nu sunt atât de bogată precum dvs... Ştiţi, mie nu îmi dau o pâine la magazin dacă nu am 1 leu, darămite 2.

 - Haideţi, domnişoară (...)

Şi l-am lăsat bolborosind. A deschis geamul şi a mai zis ceva şi încă ceva. L-am rugat să nu fie măgar. Păcat de starea mea de graţie. Păcat că unii suntem şi săraci, şi fuduli... Şi...Mă linişteşte că măcar "nu suntem amărâti", după spusele domnului taximetrist. Căci e un domn.