De veghe în lanul cu porumb

Există un celebru roman american, ”De veghe în lanul cu secară”, de J. D. Salinger, prezentat ca o reflecție adolescentină asupra ipocriziei adulților.

Foto: CNN

Îl invoc și din cauza titlului, care face trecerea către ceea ce urmează să scriu un pic mai încolo, dar și pentru că romanele care creează epocă în literatură sunt cele care își asumă adevăruri și realități care pot fi extrapolate, pot fi invocate pentru a explica situații care, uneori, nu au nicio legătură, dar niciuna, cu narațiunea primordială.

Să continui...

Un reportaj CNN prezintă un sistem Patriot abandonat într-un lan de porumb în Ucraina.

Reporterul este excitat (sau, dacă preferați, ”emoționat”) de faptul că este prima echipă de televiziune care poate filma așa ceva și ne oferă și explicația, chiar președintele Zelenski a aprobat aceasta.

De ce ar face așa ceva președintele?

În definitiv imaginea unui sistem antiaerian care costă un miliard de dolari, lăsat să se coacă la soare în canicula lui august este cam tristă, așa cum spune, într-o engleză exersată, inginerul șef al unității antiaeriene, un domn Dmitro, resemnat și trist și el...

Acesta din urmă mai și mărturisește, plin de amărăciune, că de vreo șase săptămâni nu a mai văzut sistemul la lucru

Da, de ce ar prezenta președintele Zelenski, chiar de aproape, cum mai stă treaba cu apărarea antiaeriană a țării?

Un motiv ar fi că, astfel, se poate face un lobby indirect pe lângă președintele american să nu mai fie așa ancorigist (de la Anchorage, v-ați prins!) și să vândă Ucrainei, 10%, hai 5% din stocurile proprii ale SUA, promițând în schimb că nu va trece nas de rachetă Iskander prin Cupola de Oțel ucraineană.

Poate s-ar îmbuna și guvernul polonez, poate și cel german, mai sunt și alte locuri prin Europa și în afara ei unde rachetele Patriot oftează în depozite.

Probabil vă întrebați cu ce bani ar putea cumpăra Kievul aceste rachete.

Există o explicație, dar nu mai despicăm acum firul în patru.

Problema este că, o spun alți analiști, și dacă ar primi aceste rachete, ele nu ar fi suficiente decât pentru o perioadă scurtă de timp, probabil o lună de zile, în condițiile în care rușii vor menține nivelul actual de utilizare a rachetelor balistice.

Să luăm luna iulie: s-au folosit împotriva Ucrainei aproximativ 200 de rachete balistice, dintre care au fost neutralizate aproximativ 30.

Statistica e prezentată de ministerul ucrainean al apărării, o credem, desigur.

Înmulțiți cu doi, pentru a afla de câte rachete interceptoare este nevoie pentru a le da jos pe cele balistice (atunci când funcționează probabilitatea medie de lovire) și veți avea o cantitate necesară apropiată de întreaga producție a SUA pe un an de zile.

Cifrele acestea trebuie primite, desigur, cu multă sare, de aceea există secrete militare, dar nu mai e un secret că, de câteva luni, și la americani e oarecare neliniște privind rezervele de muniție.

Domnul Dmitro știe și explicația: ”Când am văzut câte interceptoare au fost utilizate în (războiul din, n.n.) Orientul Mijlociu, am știut că vom avea probleme”.

Și cu asta, camera video a CNN se îndepărtează, încet – încet, echipamentul care costă cât greutatea lui în aur, lăsat acum să se topească de căldură.

Și mai e o întrebare: al cui o fi fost sistemul Patriot ajuns în lanul de porumb, înainte de a fi trimis în Ucraina?

Foto: Twitter / X

Probleme cu interceptoarele, probleme și cu porumbul, grâul, secara...

Știți că economia unei țări are câteva componente principale: industria, agricultura, serviciile etc.

Când industrie nu mai e (cele 170 de rachete rusești neinterceptate s-au oprit, multe, în halele fabricilor și întreprinderilor ucrainene, acolo unde au făcut buuuum!), iar serviciile nu funcționează, rămâne agricultura.

Când nici agricultură nu e, export nu e, nimic nu (mai) e.

Ucraina nu e încă acolo, dar nici chiar departe.

În primii ani de război, atât la Kiev, cât și la Moscova, s-a încercat să se mențină imaginea normalității.

Nu era doar o problemă de moral și reziliență, arăta și eficiența instituțională de a susține un efort național, într-o perioadă critică.

Cum arată o zi de normalitate forțată la vreme de război?

Oamenii se comportă ca și înainte, din tablou lipsește de obicei un singur element.

Copiii se duc la școală, dar lipsește școala, e înlocuită cu un subsol, o stație de metrou, orice altceva.

Gospodinele se duc la piață, dar lipsește piața, a fost bombardată peste noapte, legumele se cumpără de la vânzătorii ambulanți de pe străzile din jur.

Muncitorii se prezintă la ateliere, dar  o fac ca să curețe locul de fiarele contorsionate de explozia unei rachete.

Foto: Twitter / X

Imaginile acestea se pot înregistra mai ales în orașele ucrainene pentru că, de departe, raportul distrugerilor îi este defavorabil Kievului.

Doar pe câmpurile agricole e altfel, mai ales dacă sunt departe de front, acolo nici măcar nu trebuie să interpretezi aria ”normalității”, nimic nu e schimbat față de perioada anterioară.

Departe de bombe, câmpia se lucrează la fel, se însămânțează primăvara sau toamna, se recoltează vara sau toamna, se culege și se depozitează recolta, după care urmează...

...imaginea silozurilor distruse din portul Odessa.

Rezultatul campaniei de 40 de zile a președintelui Zelenski poate fi cel mai bine vizualizat prin tabloul în flăcări al cheului cerealier din cel mai mare port ucrainean la Marea Neagră.

Într-un articol pentru Financial Times, Alexander Gabuev, directorul Centrului Carnegie din Berlin, prezintă consecințele colaterale, dar extrem de importante pentru domeniul securității alimentare globale, ale acestei campanii, menite inițial să transfere către Rusia povara și durerea războiului și pentru a o forța să negocieze.

Atunci când exista un Centru Carnegie la Moscova, domnul Gabuev era un fel de adjunct tânăr al directorului Dmitrii Trenin, un cunoscut promotor, la acea vreme, al cooperării Rusiei cu Occidentul.

A început războiul, domnul Trenin a ales linia Kremlinului, domnul Gabuev, pe cea opusă și a plecat în exil.

Deci nu poate fi suspectat că ar avea ceva simpatii pentru dictatorul cu trecut de judoka.

Scurta sa analiză e tehnică și îngrijorătoare.

Foto: Twitter / X

Și pentru Rusia dar, mai ales, pentru Ucraina:

§  escaladarea inițiată de Ucraina, la sfârșitul lunii iunie, a fost direcționată în principal către exporturile agricole ale Rusiei, dar efectul s-ar putea să nu fie cel așteptat;

§  Kievul a atacat infrastructura portuară din Marea Azov, precum și cele trei terminale pentru cereale din portul Novorossiisk, afectând 40% din exporturile ruse de produse agricole;

§  Rusia a răspuns  prin  bombardarea Odessei și a porturilor din regiune, a atacat navele transportatoare, indiferent de pavilionul asumat;

§  rezultatul: ambele țări au redus drastic exporturile agricole, existând și riscul blocării totale a acestora în zona Mării Negre;

§  ambele țări adună 27% din exportul global de cereale, problemele din acest domeniu putând afecta în special statele importatoare din  Sudul Global (Orientul Mijlociu și Nordul Africii), acolo unde aprovizionarea se face prin transporturile navale;

§  prin blocarea Odessei și a celorlalte porturi ucrainene, Rusia a tăiat, practic, ieșirea la mare a Ucrainei;

§  Ucraina nu mai dispune decât de porturile dunărene, acolo unde nivelul Dunării nu mai acoperă acum decât hamsiile;

§  pentru Moscova, exporturile agricole reprezentau 10% din venituri, pentru Ucraina 50%;

§  dincolo de aspectele financiare și de infrastructură portuară distrusă, se prefigurează o criză alimentară, potențial chiar una umanitară;

§  o intervenție internațională pentru de-escaladarea situației, măcar în acest domeniu, ar fi salutară;

§  războiul nu se va opri aici, dar ar fi un bun prilej pentru un exercițiu diplomatic de rezolvare a unei probleme punctuale, dar acute.

O criză care afectează mai ales pe cel care a inițiat-o.

Prin Odessa și porturile din regiune treceau înainte de escaladare 90% din exporturile de minereu ale Ucraine, 80% din exporturile metalice.

Pierderile anuale pentru Kiev la nivelul întregului an vor ajunge, conform calculelor, la 7-8 miliarde în acest an și la 15 miliarde de dolari, începând cu 2027.

Pierderea acestei rute de export va duce la supraîncălzirea celorlalte rute complementare: rutiere și feroviare.

Podurile dintre Odessa și sudul Basarabiei au fost și ele atacate, unele distruse.

Transportatorii rutieri de grâne ucrainene nu vor fi întâmpinați cu pâine și sare la punctele de frontieră cu Polonia, Slovacia, Ungaria.

Nu s-a întâmplat în anii trecuți, nu se schimba situația într-un an secetos ca acesta, fermierii din UE vor încerca să-și protejeze propria piață.

Agricultorii ucraineni sunt puși astfel într-o situație aproape imposibilă.

Aceste analize și calcule sunt publicate de un ziar ucrainean, Zerkalo Nedeli / Oglinda Săptămânii.

Efectele crizei se discută destul de deschis de către presa ucraineană, problema este atunci când se iau deciziile care duc la aceste consecințe.

***

Rațiunile actelor de război nu sunt simple probleme de raporturi de forțe, de multe ori acestea se iau cu privirea către cartea de istorie.

Uneori este, totuși, ca în proverbul ”Nu arunca cu pietre atunci când casa ta e de sticlă”.

Alteori este doar o problemă de simplă aritmetică.

Alteori este imaginea unui lan de porumb.