De cine se teme Erdogan?

În Turcia, pe fondul protestelor, se dă o luptă geopolitică. Erdogan este omul care vrea să facă istorie, omul care se află la cotitura dintre moştenirea islamică şi viitorul european. Cât de mult îşi doreşte UE să accepte Turcia? Cât de mult vor unii să sprijine sau să împiedice Turcia din drumul ei? Iată doar două întrebări care aşteaptă un răspuns

Turcia, această ţară aflată pe două continente a avut un destin aparte. De la leagănul hittiţilor, descoperitorii metalurgiei fierului, la salba de oraşe stat greceşti, la Asia Minor romană, la Constantinopolul bizantin, teritoriul Turciei a cunoscut mari civilizaţii europene. 

De la 1354, cand turcii otomani pun piciorul în Europa, în Peninsula Gallipoli, după ce anterior reuşiseră să -i înfrângă oe selgiucizi, aceştia s-au implicat activ în politica europeană, când războindu-se cu puterile europene (un rol avându-l şi Principatele Române), când făcând alianţe cu ei. Imperiul otoman a ajuns la mijlocul secolului XIX să fie omul bolnav al Europei, situaţie în care s-a menţinut până la căderea sa în 1922. Proclamarea Republicii de către Ataturk a fost un gest prin care Turcia dorea să se europenizeze. 

Din păcate, politica Turciei, condusă de islamistul moderat Erdogan, deşi eficientă în plan economic, are lacune în cea a minorităţilor (problema kurzilor) şi a statului de drept, ceea ce o descalifică pentru cursa către UE, de care e preocupată încă din timpul Actului Unic European, din 1986, când a adus modificări propriei Constituţii. Asta nu a împiedicat-o să fie aliat al SUA în regiune şi membru NATO, adăpostind rachete strategice americane, a căror ţintă a fost dintotdeauna spaţiul sovietic şi ex-sovietic. 

Turcia este un stat laic al cărei garant este armata. Guvernul de orientare islamistă este cel care ţine departe Turcia de Uniunea Europeană, care Uniune Europeană nu se prea dă în vânt după Turcia, care adăposteşte numeroase fabrici,uzine ale producătorilor comunitari, producând mult mai ieftin şi, poate mai eficient. 

Turcia cu cele aproximativ  70 000 000  de locuitori este un stat mare, asemeni Italiei, Germaniei, Franţei sau Marii Britanii, întrecând Polonia. Practic, Turcia se află mai mult în politica de vecinătate a UE decât în cea de extindere, fapt pe care mizează şi Erdogan. Turcia a fost multă vreme un paradis musulman la marginea Europei. 

Conflictele din Turcia nu au, nici pe departe, ca obiectiv protejarea parcului din Istanbul, cum primul război mondial nu a izbucnit din cauza asasinării lui Franz Ferdinand. Acestea sunt pretexte, cauzele sunt mult mai profunde. Uniunea Europeană nu vrea Turcia (practic nu au intrat în Schengen Romania şi Bulgaria, altfel cum ne-am închipui graniţa de est a UE cu Siria si Irak, focare de conflict de ani buni?) si, se pare că nici Turcia lui Erdogan nu vrea în UE. 

Totuşi, adversarii lui Erdogan visează să-l înlăture pentru a crea o nouă instabilitate, mai ales că Turcia se cam enervează pe Siria, sprijinită mai mult sau mai puţin de Rusia, când vreo rachetă siriană mai ajunge pe teritoriul turcesc. 

Practic, pe tabla de sah a geopoliticii Orientului Mijlociu se fac mutări. Rusia si Statele Unite sunt la masa de joc. Iranul şi Turcia sunt piesele grele, prima pentru Rusia, a doua pentru SUA. Israelul este o piesă esenţială pentru americani, cum sunt Siria şi Libanul pentru Iran, adică pentru Rusia. Irakul, Afganistanul, Egiptul, Tunisia, Georgia sunt pionii sacrificaţi de o parte şi de alta. Uniunea Europeană încă nu are o poziţie stabilă, în afara PESC, e mai preocupată de criza datoriilor suverane, de problema extinderii Schengen. Erdogan, de la Ataturk încoace, pare omul care vrea să întoarcă o pagină de istorie. 

Va continua Turcia traseul european, sau se va întoarce către era sultanilor? Nu întâmplător Halit Ergenc, interpretul lui Suleyman Magnificul a apărut în piaţă şi nu întâmplător serialul e iubit de turci şi europeni deopotrivă. El e personajul care  s-a bătut de la egal la egal cu lideri europeni ca împăratul Carol Quintul şi cu regi, prinţi şi domnitori. El e cel care a trecut peste restricţiile Coranului şi islamului. 

De asta se teme Erdogan de Suleyman Magnificul. Erdogan vrea să fie un lider puternic de orientare islamică moderată, in fata unui popor care visează la accelerarea ritmului reformelor cu ţintă europeană. Poporul e incurajat de Uniunea Europeană, la fel cum un copil dă drumul să zboare unei vrăbii, dar care are piciorul legat cu aţă. Problema e că Europa încă se teme de Turcia şi asta nu poate decât să bucure Rusia, iar UE nu face decât să ţină aţa de piciorul vrăbiuţei.