Eternul „menage a trois” germano-austro-rus

Vedem astăzi, cum, mereu se spune că deși sunt membre ale UE, Austria și Germania (care este și membră NATO) au o relație de „fair-play” cu Rusia. În ecuația asta, Marea Britanie (membră NATO și proaspăt ieșită din UE) și SUA (motorul NATO și „naș” al UE prin Planul Marshall) au și ele interesele lor.

Nu mai știu dacă au spus-o William Cecil, William Pitt Sr. sau Jr., ori Gladstone sau Benjamin Disraeli, dar azi, e valabilă mai mult decât oricând butada englezească: „Imperiul Britanic nu are prieteni veșnici are interese permanente”.

Relația de prietenie germano-austro-rusă datează de mult. Cel puțin, o putem urmări din momentul dispariției ca stat a Poloniei la finele secolului al XVIII-lea. De trei ori au împărțit aceste state Polonia.

Evident, Napoleon a încercat să le țină la respect, dar Marea Britanie a fost o nucă destul de tare pentru Napoleon. Deși nu s-a amestecat direct, a fost putere dominantă la Congresul de la Viena.

La 26 septembrie 1815, fără Anglia, Rusia, Austria și Prusia semnau la Paris, Sfânta Alianță, prin care jurau solemn să nu mai lase să fie revoluții pe continent. Evident, deși creierul fusese Rusia, Rusia juca pe sub masă, sprijinind apoi dezavuând mișcările de la 1821 din spațiul românesc și grecesc.

Americanii au profitat și la 1823, au dat Doctrina Monroe: SUA nu se amestecau în Europa, Europa nu avea ce să caute în America. A fost o mană cerească pentru mișcările de eliberare din America Latină. Revoluția Colonelului Riego din Spania a fost înfrântă de Sfânta Alianță, dar, din păcate, pentru aceasta, Spania n-a mai putut interveni cu ajutor aliat în America Latină. Restul, se știe.

Au mai fost și momente când acest „menaj a trois” a scârțâit cum ar fi în Războiul Crimeii, dar britanicii au ales să impulsioneze Prusia, Franța, Austria să atace Rusia care atacase Imperiul Otoman. Asta după ce la 1849, Rusia salvase Austria de la Colaps. La 10 ani după momentul Paris 1856, Austria era învinsă de Prusia, Franța era neutră. Bismarck, la 17 februarie 1867 a fost nașul creării Austro-Ungariei, printr-o „perfuzie” care a mai ținut putreda monarhie habsburgică într-un fel de dializă istorică până la inevitabilul sfârșit din 1918. După alți 10-12 ani, Rusia triumfa contra otomanilor, redobândea ieșirea la Dunăre pe seama României, pe care a amestecat-o în ceea ce va fi Războiul de Independență dar a deposedat-o de sudul Basarabiei, oferind Dobrogea ca într-un fel de târg al celor mari pe seama celor mici, evident, pe sub mustața binevoitoare a lui Iron Man Bismarck.

România a ajuns și ea aliată secretă a Puterilor Centrale la 1883, dar Austria în 1875 ne-a impus condiții umilitoare când a semnat co Convenție comercială cu noi la 1875, act prin care aveam la București un prim puseu diplomatic de independență. Apoi a venit distructivul război vamal dintre 1886-1892, între România și Austro-Ungaria. Desigur, o să ziceți că orice asemănare dintre acel război vamal și opoziția actuală la aderarea noastră la Schengen e așa pur întâmplătoare. Evident că nu este, fiindcă veșnicia intereselor și hazardul prieteniilor de care vorbeau britanicii au rămas viabile și azi.

Bismarck, la 23 octombrie 1873, a revitalizat acel menage a trois din 1815, prin Alianța celor Trei Împărați. A fost o măsură sanitară tocmai pentru ca Austria și Germania să creeze alături de Italia, încă având Austria în teritorii italiene, Tripla Alianță. Bismarck a ținut Franța departe de Rusia, dar Wilhelm II a făcut greșeala să arunce Rusia în brațele Franței, oprind ajutorul german pentru economia rusească, destul de rudimentară, dar de anvergură.

Așa s-a ajuns la cele două războaie mondiale, britanicii și americanii înclinând balanța de fiecare dată. Rusia revoluționară nu s-a sfiit să devină îngăduitoare cu Germania imperială, iar URSS și Germania de la Weimar apoi Nazistă au făcut alianțe în 1925 și 1939.

După Al Doilea Război Mondial, o parte a Germaniei, cea de Est era în sfera sovietică, dar Germania Federală prin cancelarul Willy Brandt a inaugurat Ostpolitik. URSS a sabotat politica, descoperindu-se că șeful de cabinet al lui Brandt era agent al STASI.

Austria a fost ocupată de sovietici, dar lăsată Blocului de Vest, ca și Grecia, în timp ce România a fost lăsată în Est. Austria nici azi nu e în NATO, dar baza aeriană din estul ei, creată de generalul-aviator austriac născut la Turnu Severin Alexander Lohr, ulterior, general Luftwaffe și lider al frontului german din Balcani, este operațională pentru NATO.

În plus, încă din Evul Mediu, Grupul de la Vișegrad (Polonia, Cehia, Ungaria), distrus prin dispariția acestor state, s-a refăcut imediat după căderea comunismului în Blocul de Est.

Alianțele României au fost cu Cehoslovacia, Iugoslavia în 1921, Mica Înțelegere, un tratat defensiv cu Polonia tot în 1921 și la 9 februarie 1934, la Atena, Înțelegerea Balcanică, unde alături de România, Iugoslavia mai intrau Grecia și Turcia. Alianțele au căzut din cauza faptului că în afară de Turcia și România, restul statelor au fost ocupate de naziști. Totuși, Turcia a avut pact de neagresiune cu URSS și a păstrat relații cu România, Ankara fiind până în 1944 un canal de negociere a armistițiului cu Aliații.

Evident, iar o să ziceți că istoria nu se repetă și că totul pare așa un joc al hazardului. Noi nu am făcut nimic după 1989 să revitalizăm alianțele interbelice, ne-am mulțumit că suntem în UE și NATO. Se vede însă că alte state nu-și uită istoria, nici relațiile diplomatice și la nevoie, Germania, Austria joacă alături de Rusia.

Recent s-a aflat că Belgia va importa gaze din Rusia. Deci, inima Europei, a UE care sancționează Rusia economic, se încălzește cu gaze rusești. Nici Belgia nu uită că Germania i-a sacrificat de două ori neutralitatea, în 1914 și în 1940, fiindcă, nu-i așa? e o întâmplare, nu se repetă istoria...Ba se repetă, după cum se repetă și butada englezească a prieteniilor temporare și intereselor veșnice.

A cedat Ungaria în chestiunea Ucrainei și a ajutorului UE? Evident, a făcut-o din interes. Turcia este stat NATO dar prietenă cu Rusia. Acum în februarie, Vladimir Putin merge la Ankara. Turcia e de acord cu aderarea la NATO a Suediei, Ungaria dacă va primi ce va dori de la UE, va fi de acord mai devreme sau mai târziu. Interesant ar fi de știut și aici Domnul Președinte  Klaus Werner Iohannis și Domnul Prim-Ministru Marcel Ion Ciolacu ar trebui să se intereseze că de aia au structuri care să le dea știri la cafeaua de dimineață, dacă nu cumva aceste „menage a trois” se vor face contra noastră cum spunea cândva Nicolae Titulescu....