Jupâneasa Aurora Nicolau - Kera Calița, ot Jariștea Locantă - povestea celei mai noi apariții editoriale

Aurora Nicolau (Kera Calița), „Banchet Franțuzit la Jariștea Locantă, Editura Carusel Books, 2024, 188 pagini cu ilustrații”, așa ar suna o recenzie după manualul micului cercetător, sau ce încercase cândva Umberto Eco să scrie și i-a reușit de minune.

Maestrul Dan Silviu Boerescu a fost un maitre de bibliotheque care a preluat manuscrisul meșteșugit de mâna jupânesei, trecut prin calapoadele tehnoredactării și ilustrării după ce va fi stat la dospit vreme îndelungată în căpisteria din cuhnii, cum am zice într-o limbă cronicărească de mult apusă.

Ștergând „colbul de pe cronice bătrâne” cum scria Eminescu despre Negruzzi, Kera Calița aduce la lumină un tezaur al bucătăriei franceze așa cum au slujit-o „,meșteri mari, calfe”,  bucătari la curțile domnești ale Bucureștilor de odinioară.

Spun curți, fiindcă sunt cel puțin două, cea de lângă Hanul lui Manuc, „curtea veche” și „curtea nouă” de după 1835, când în locul unde azi e Palatul Regal, se mutase reședința domnească în curțile dumnealui baș-boierului, vel logofăt Costandin Radovici ot Golești, Dinicu Golescu, acesta durând spre vrednică amintire o casă cu vreo 25 de încăperi, două caturi unul peste altul, salon și antreu de zicea Radu, taică-su că va sărăci tot cumpărând la lumânări. „Clădesc pentru viitor”, spusese Dinicu, tată a cinci copii, o fată și patru băieți, luând pe epitropia sa și pe nepotul Alexandru, fiul fratelui mai mare, Gheorghe zis Iordache, mai brunet, ocazie care-i adusese numele de Arăpilă spre a fi deosebit de vărul lui Alexandru, fiul lui Dinicu.

În timpuri de „zaveră” dar și de „îndestulare”, dinspre Bănie, carele cu de toate (miere,  ceară, grâne, porumb, turmele, carnea, peștele, laptele și produsele lui, paserile, ouăle) intrau pe Podul de Pământ care un timp, fiindcă se opintea în Dealul și Tarapanaua Mitropoliei, ajunsese să i se spună Podul Calicilor, fiindcă aici locuiau oamenii de care Mitropolia avea grijă (nevolnici, betegi ori scăpătați care ajutau la angaralele Mitropoliei).

Așa se face, că la vad bun, pe undeva pe la 1800. aici își va fi deschis loc de popas și ospătat așa la botul calului sau boului, o Calița, o frumoasă jupânească (Pretty Woman, Kali, în engleză și greacă, înseamnă același lucru, „frumușica”). Mereu surugii și vizitiii opreau La Calița să dea ovăz ori fân la cai sau bouleni, ori să soarbă și ei o bărdacă de vin sau să mănânce o ciosvârtă de miel cu un dărab de pâine scoasă din țest, un fel de cuptor cu microunde creat în Oltenia, verde, ecologic așa, apoi răspândit pe unde -i duse soarta pe olteni, tomitai în moșia Bănesii... că așa zic oltenii mândri....bă, la voi la București fu moșia Bănesii nu la Craiova, moșia Domniței...

Așa se face că Podul cu pricina-și pierdu numele legat de oamenii în suferință și se numi, Podu Caliței și așa rămase până când pe la Rahova, Grivița, Plevna și Smîrdan, ai noștri turtiră fesu Turcului și intrară în triumf, cu ițarii, opinicile și cușmele lor ca victorioși. Și de atunci, Podu deveni Calea Rahovei.

Între timp, încă 3 Calițe mai trecură pe la crâșmă (Calița e un fel de Ancuța unde și vodă trăgea la Ieși, noroc cu conu Mihalache Sadoveanu că-i puse de o carte) de se făcură patru până când secolul războaielor mondiale schimbă de tot Bucureștiul, tavernele, birturile devenind restaurante, baruri.

Veni și zavera din 89, se tot căznesc unii să-i zică într-un fel sau altul și iată că în nebunii ani 90, Aurora Nicolau și soțul ei au decis să facă un mic local cu vin de Vrancea, de la Jariștea, iar locanta mică primi numele de azi..Jariștea... Asemeni unor femei de toată isprava, mă gândesc la coana Mary Grant, aia de-o pictă Daniel Rosenthal drept România cu maramă, căsătorită cu CA Rosetti, ori la coana Ermiona fiica lui conu Grigore Asachi, măritată cu gentilomul Edgar Quinet, după ce „stricase bunătate de rânduială” despărțindu-se ea de un boier, ori coana Elena Ghica, de-i rămase numele Dora D Istria de luă bătaie cu biciul de la contele muscal, dar tot zise că femeia e egală cu bărbatul, deprinzând nu numai rânduiala scrierii de suflet dar și aceea de a ordonarisi tomuri pe rafturi, pe rudă și sămânță, o doamnă, pe numele ei Aurora Leventis Nicolau a decis să o reînvie pe Calița, din vremuri de demult și a aflat că ea ar fi a cincea. Restul, e poveste, pe rețele sociale ori la fața locului, raiul de la Jariștea e cunoscut.

Bucureștiul franțuzit cu arome levantino-fanariote a prins viață și așa s-a născut cartea care a fost lansată pe 9 ale lui Fărurar, anul de la facerea lumii 7532, 2024, după calculele lui Dionisie cel Mic, de la Pontul Euxin de ajunse tocmai la Roma, în Cetatea Eternă. 9 ale lui Făurar nu a fost o zi întâmplător aleasă. În canonul vremii, la acea zi, s-a învrednicit să vină pe lume Kera Calița și tot într-o zi de 9 ale lui Făurar, s-a și întovărășit pe viață cu acela care îi este soț și sprijin în drumul vieții. 

Nefiind prezent, dar primind în dar cartea printr-o foarte bună prietenă comună cu autograf de la Kera Calița, în această zi, de 10 Făurar ( ultima zi de domnie a lui Cuza, de-l alungară boierii din iatacul lui din Casa lui Golescu, de lângă Biserica Kretzulescu, la anul 1866) nu rezistai tentației de a citi despre nemaipomenitele rețete despre care citisem, pe unele recunosc că le mai și degustasem pe la unele sindrofii.

Ideea este că la Jariștea, Kera Calița pregătește toate bucatele pe care le-a analizat în multele sale cărți pe care le-a dat la tipar până acum.

Când auzi de Chateaubriand, Wellington,  Stroganof ori Savarin, imposibil să nu ajungi la bucătărie. Iar dacă vrei să le savurezi, musai să treci pe la Jariștea Locantă. Chiar și banalul sandvich are povestea lui, nu franțuzită ci englezită. Jucând bridge, Contele de Sandwich a decis să arunce rapid între două bucăți de pâine, ceva friptură și garnitură cât să poată mânca fără a părăsi masa de joc.

La orele când pana mea electronică așterne aceste rânduri, spre rapidă publicare, la Jariștea, se prăznuiește Sfântul Haralambie, deci, povestea merge mai departe....

Așadar, cu aleasă plecăciune și urări de bine, la ceas de seară, închin aceste rânduri acestui minunat festin literar-gastronomic care este lucrarea Kerei Calița ot Jariștea Locantă, Banchet Franțuzit la Jariștea Locantă. 

Și cum s-ar zice pe la mine prin Oltenia, „Întru mulți ani  să ne trăiești Coană Mare că ne trebuiești și să îți ție Dumnezeu puterile întregi să păstrezi obiceiurile!” că nobile mai sunt și tare mai avem nevoie de repere!