
De ce nu votez la referendum
0Duminică, 29 iulie 2012, nu voi merge la vot. Nu e vorba de indolenţă ori (de data asta) de lehamite faţă de clasa politică.
Pur şi simplu, aşa înţeleg eu să le răspund celor care, prin abuzarea statului de drept, au inventat acest referendum. Boicotul pe care-l aplic regimului Ponta-Antonescu reprezintă în sine un vot, este modul meu de a-mi exprima opţiunea, cât se poate de ferm, cât se poate de civic.
Nu merg la referendum pentru că...
... S-a ajuns aici în urma unei lovituri de stat prin care au fost anihilate două instituţii fundamentale (Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului), au fost decapitate ilegal alte trei instituţii prin execuţia sumară a primilor trei oameni în stat (Preşedinţia României, Senatul şi Camera Deputaţilor) şi a fost manevrată în stil bolşevic o a şasea instituţie (Monitorul Oficial).
...Puciul a fost realizat prin ordonanţele de urgenţă ale Guvernului Ponta, care au scos din joc Curtea Constituţională, suspendând astfel însăşi Constituţia ţării.
... Crin Antonescu a atacat iresponsabil: „Curtea Constituţională este o ruşine!". Ba, mai mult: i-a ameninţat cu schimbarea, de către Parlament, pe şase dintre cei nouă membri ai Curţii, deşi legea nu permite aşa ceva.
... Grozăvia de la Bucureşti a oripilat lumea democratică, ale cărei reacţii au fost devastatoare. Preşedinţii celor mai importante instituţii europene - Jose Manuel Barroso (Comisia Europeană), Martin Schulz (Parlamentul European) şi Herman Van Rompuy (Consiliul European) -, precum şi mulţi alţi politicieni de prim-rang, reprezentând toate familiile politice mari (populari, social-democraţi, liberali), au somat regimul Ponta-Antonescu să restabilească statul de drept.
... La nici 24 de ore după ce a promis, sub privirea crâncenă a lui Schulz, că referendumul va fi validat doar cu respectarea cvorumului de 50%+1 (peste 9.146.258 de voturi), Victor Ponta declara senin la Bucureşti: „Nu am angajat la Bruxelles promisiunea că va fi prag la referendum. Nici nu puteam să fac lucrul acesta, numai Parlamentul poate să-l facă".
...Deşi s-a angajat ferm la Bruxelles că va îndeplini cele 11 cerinţe punctuale, Ponta a transformat totul într-o uriaşă minciună, constatată cu stupoare şi de Comisia Europeană prin vocea comisarului pentru Justiţie, Viviane Reding.
... Încercând să-şi acopere ruşinea enormului plagiat, acelaşi Ponta ne-a demonstrat infinita sa capacitate de a distruge instituţii „periculoase", gen comisiile de etică ale Ministerului Educaţiei.
... Puciul din Iulie a pulverizat progresele democratice făcute în cei cinci ani şi jumătate de apartenenţă la Uniunea Europeană. Urmarea: un Raport pe Justiţie dur, care ne-a spulberat şansa aderării la Spaţiul Schengen în toamna
acestui an.
... În faţa criticilor externe, Ponta şi Antonescu au recurs la un naţionalism de gang, uitând inclusiv faptul că nevestele lor au cartea de muncă la Bruxelles.
...Minciuna a devenit a doua existenţă a lui Ponta, care în nici trei luni la Palatul Victoria s-a contrazis de la o zi la alta, de la o oră la alta, de la o frază la alta. Şi, mai grav, a intrat în coliziune cu raţiunea.
... Dezvăluirilor şocante despre înţelegerile oculte ale puciştilor de la USL, probate cu documente (de exemplu, acordul cu colonelul Dogaru privind desfiinţarea unor instituţii precum Curtea Constituţională, DNA, ANI şi CNSAS), Victor Ponta le-a contrapus diversiuni ruşinoase, nebazate pe nicio dovadă concretă (cazul „vilei lui Băsescu" care nu era a lui Băsescu).
...Puciştii au generat o prăbuşire dramatică a leului (de la 4,44 la 4,61, adică minus 3,8% într-o lună) şi o gripare a mecanismelor economico-financiare, care ne pot aduce pagube de miliarde de euro.
... Ieri am aflat că, de la 1 august, pâinea se va scumpi cu 10%.
... Nu găsesc rostul cheltuirii a zeci de milioane de euro pentru un referendum care, dacă ar fi fost respectată legea, nu trebuia să existe.
... Mă oripilează sumele enorme puse la bătaie de pucişti, care au umplut ţara de afişe, fluturaşi, bannere şi alte elemente de propagandă.
... Guvernul, prin Ministerul de Externe, a făcut alba-neagra cu orarul de votare (8.00 - 20.00 când nu trebuia cvorum, 7.00 - 23.00 când s-a introdus cvorumul) şi cu numărul secţiilor de votare din străinătate (reduse de la 300 la 150 când nu trebuia cvorum, apoi sporite la 306), în funcţie de interesul USL.
...Ruşinoasa ordonanţă de urgenţă privind referendumul, a cărei anulare a cerut-o insistent Bruxelles-ul, a rămas în vigoare şi deschide uşa unei fraude masive. Ordonanţa a eliminat câteva elemente antifraudă care au funcţionat la scrutinurile precedente. În procesul-verbal al fiecărei secţii de votare nu mai există rubrici pentru: numărul de ştampile (inclusiv personalizarea acestora), starea sigiliilor, listele suplimentare.
... Pentru solicitarea de urne mobile nu mai e nevoie de acte medicale, ceea ce înseamnă că urna mobilă poate fi plimbată din casă în casă, chiar şi la cei mai sănătoşi exponenţi ai naţiunii.
... Contestarea fraudelor a devenit extrem de dificilă, întrucât au fost desfiinţate toate birourile electorale comunale şi orăşeneşti, fiind păstrate doar cele judeţene.
... Ordonanţa de organizare a referendumului este, de fapt, ordonanţa de fraudare a referendumului. Reaua-intenţie a Guvernului este evidentă.
... Într-o şedinţă a PSD Olt a fost afirmat crezul acestui partid pentru referendum: „Preşedintele secţiei de votare este mult mai important decât votul".
... Nu vreau să-mi fie ruşine, peste ani, că am contribuit la finalizarea unei lovituri de stat.
...Din toate aceste motive, nu voi vota la referendum! Nu vreau să le ofer puciştilor votul cu numărul 9.146.258 (din 18.292.514 posibile), cel care le-ar asigura cvorumul şi ar valida reuşita juntei Voiculescu-Ponta-Antonescu. Ştiu că sunt puşi pe fraudă. Dar mai ştiu ceva: nu pot ei frauda cât putem noi boicota!
Grigore Cartianu este redactor-şef "Adevărul"























































