
DD, şah-mat la VP
0Nici nu bănuia Victor Ponta că după coşmarul Barroso-Reding-Merkel va trăi coşmarul Dan Diaconescu!
Primul era mai suportabil, din două motive: 1. a fost generat chiar de Ponta, prin participarea la puciul ticluit de tandemul Dan Voiculescu - Crin Antonescu; 2. şeful Guvernului român a trebuit să înfrunte personaje marcante ale politicii europene, ceea ce a făcut ca înfrângerea să nu doară prea tare (a căzut de pe un cal frumos, cum se zice).
Coşmarul actual este însă mult mai greu de suportat. După ce ai luat o copită straşnică de la un cal pursânge, nu poţi accepta umilinţa de a fi călcat în picioare de o mârţoagă. După ce ai luptat cu regele-leu şi - deşi şifonat rău - ai reuşit totuşi să supravieţuieşti, te scoate din minţi ideea de a fi hăituit de un coiot. Ei bine, Victor Ponta se află exact în această situaţie. A îngroşat obrazul cât şoriciul de mistreţ în ruşinoasa problemă a plagiatului. A încasat eroic pumnii binemeritaţi ai democraţiilor occidentale, care l-au surprins cu pantalonii în vine, în plină operaţiune de violare a statului de drept.
Şi după toate astea, când credea că poate respira uşurat, Victor Ponta a intrat într-o capcană teribilă. O cursă întinsă de Dan Diaconescu, care acum îl joacă de-i merg fulgii. Nici măcar „motanul Felix", cu toate Antenele sale, nu-l mai poate ajuta să scape de hărţuiala „şoricelului" de la OTV! Probabil că „dulăul" Blaga nu e prea trist să vadă o aşa comèdie...
Ieri, Dan Diaconescu a trecut la faza „saci de bani pentru Oltchim". Poporului nu-i mai sunt servite hârtii de prin Olanda care să ateste dacă DD „are banii" sau „nu are banii", ci îi sunt plimbate pe sub nas milioane de euro, la paporniţă, precum ploconul dus naşului de către fin, prin gara Caracal.
Cei şapte saci cu bani (la vedere, fişicuri cu bancnote de 500 de euro) sunt şapte cuţite înfipte în inima unui politician neghiob: Victor Ponta. Acesta, şi nimeni altcineva, se face vinovat de a conduce un guvern care a intrat în jocul caraghios-populist al lui Dan Diaconescu. Paradoxul este că, într-o clasă politică plină de personaje scorţoase, a fost nevoie să vină DD pentru a-i face testul ADN lui VP. Somnul lui Ponta va fi tulburat multă vreme, de acum încolo, de îndemnul adresat de Dan Diaconescu, în direct, ziariştilor care se înghesuiau să filmeze sacii cu euro: „Nu vă-mpingeţi, că avem bani pentru toată lumea!"
Nu vă-mpingeţi, că avem voturi pentru toată lumea!, ar putea suna ecoul acestei replici cinematografice. Problema lui Ponta este că episodul Oltchim va avea efectul unui cutremur asupra procentelor PSD. Şi va fi, probabil, piatra de mormânt a politicianului Victor Ponta. Ce paradox! Băsescu, Blaga, Boc, Barroso, Reding, Merkel, Gordon n-au muşcat din zestrea electorală a lui Ponta cât o face „şoricelul" din Caracal. Nici aventura pucistă ori plagiatul lui Dottore, nici argumentele de bun-simţ ale unor lideri europeni nu l-au ruinat politic pe Marele Mitoman, dar şmecheria mediatică a lui Dan Diaconescu este pe cale s-o facă.
Explicaţia e simplă: toată această telenovelă, din care mai lipseşte doar Elodia - sculată din morţi pentru a împărţi muncitorilor de la Oltchim banii din sacii lui DD -, este destinată unui public care încă mai crede în basme. Un public asistat, pomanagiu, dependent de stat, naiv sau dispus la compromisuri, lipsit de iniţiativă şi de precepte morale. Un public pe care nu-l interesează nici statul de drept, nici legea, nici Curtea Constituţională, nici Barroso sau Uniunea Europeană. Un public pe care PSD se bazează de multă vreme şi pe care niciun alt partid n-a reuşit să i-l smulgă. Din acest punct de vedere, Dan Diaconescu este primul pericol adevărat pentru PSD.
În bătălia pentru electoratul care vrea pâine şi circ, DD îi bate pe PSD-işti cu principala lor armă: populismul extrem.
Grigore Cartianu este director editorial "Adevărul"