Cursa pentru Capitală: colac de salvare sau coroană mortuară?

Monotonia breaking-news-urilor cu noi recorduri naţionale şi europene la infectarea cu COVID-19 (raportate la 1000 de cetăţeni, desigur) a fost spartă de o ciudată frenezie politică. „Greii”, „monştrii sacri”, „vedetele” ş.a., după expresiile folosite de jurnalişti şi comentatori deopotrivă, îşi fac apariţia pe scenă încercând să scoată din toropeală şi dezgust un electorat pentru care „toţi politicienii sunt la fel!” a devenit o axiomă.

Brusc şi aparent misterios, Traian Băsescu, după ce se jura acum 16 ani că nu va candida la Preşedinţia Republicii, iar promisiunile sacre au fost încălcate după ce au fost stropite cu şiroaie de lacrimi lângă bolnavul închipuit Stolojan, după un deceniu de regim satrapic, dovedit a fi corupt precum Fanarul, vrea să candideze din nou la Primăria Capitalei. Traian Băsescu şi-a pierdut ardeiul cu care dorea să-i „ardă pe corupţi” iar din ţepele în Piaţa Victoriei ne amintim doar „mormanul de euro” pentru Mircea Băsescu şi celebrele genţi ale Elenei Udrea. Altfel, marele anticomunist a devenit umilul colaborator „Petrov”, după cum a decis (nedefinit încă!) un magistrat.  

Un alt om politic, care după papion şi conturile bancare am fi zis că a dobândit la senectute simţul ridicolului, Călin Popescu-Tăriceanu, vreau şi el să intre în circul dâmboviţean.

Era să cadă în capcana unei candidaturi la Primăria Capitalei şi Victor Ponta, însă acesta, cu instincte mai agere, de data aceasta, a evitat un eşec previzibil al unei candidaturi improvizate. Candidatul Pro România la Primăria Capitalei pare a fi conştient că nu are şanse reale, însă dacă în schimbul „prestaţiei” de la locale va deveni parlamentar va putea spune „mission accomplished!”

De unde este această sminteală aparent colectivă prin care un fost Preşedinte al Republicii şi un fost prim-ministru, în loc să se dedice unor cauze importante pentru ţară intră în campania electorală pentru primăria unui municipiu? O capitală de ţară, adevărat, dar doar un municipiu!

Cred că deopotrivă Băsescu şi Tăriceanu îi consideră pe votanţii din Bucureşti suficient de superficiali sau de-a dreptul proşti pentru a-i vota doar pentru că ei vor să-şi salveze partidele cu termenul de valabilitate expirat. Niciunul nu are un interes real şi nici energia pentru a administra un oraş precum Bucureştiul, în ipoteza fantezistă în care ar câştiga alegerile. Ei candidează pentru a fi văzuţi „de popor”, pentru „a da lecţii” altora, nu pentru că ar şti şi ar putea să administreze oraşul Bucureşti. Voturile bureştenilor sunt doar muniţia unor noi trocuri politice, nu resursa rezolvării unora dintre problemele oraşului.

Cei doi foşti parteneri din Alianţa „Dreptate şi Adevăr” PNL-PD din anul 2004 sunt acum concurenţi, dar încearcă să dea o ultimă bătălie pentru supravieţuire politică. Împinse să candideze singure în alegerile locale, PMP şi ALDE, deoarece nu au mai putut şantaja în mod eficient PNL şi PSD, încearcă să rămână în atenţia electoratului prin decizii disperate. Cuplul tragi-comic Băsescu-Tăriceanu a ajuns la timpul ultimelor arii politice, după care cortina va cădea nemiloasă, dar ineluctabilă, după aproape trei decenii de politică. De la Caragiale ştim că există la politicienii români o teamă abisală să rămână „fără coledzi”, însă vedem din nou că simţul ridicolului este „sublim, dar lipseşte cu desăvârşire”. Traian Băsescu este singurul exemplu de om politic care, după ce a fost un veteran al Consiliului European, se aruncă într-o măruntă campanie electorală. Câte zâmbete cu subînţeles naşte în Parlamentul European candidatura lui Băsescu la Primăria Capitalei, despre care se spunea (pe surse de la Cotroceni!) că putea fi Secretar General al NATO!  Ridicol!

Competiţia reală este doar între Gabriela Firea şi Nicuşor Dan, deoarece este lupta dintre bazinul electoral al PSD şi cel al adversarilor lor, coagulat de uniunea de conjunctură dintre PNL şi USRPLUS. Desigur, fiecare tabără utilizează „pioni” şi „nebuni”, pentru a crea confuzie şi a fragmenta bazinul electoral al adversarului.

Mandatul de primar al Gabrielei Firea este departe de a fi un succes, iar problemele sistemice ale oraşului – traficul infernal, încălzirea centralizată şi poluarea (spaţiile verzi) – s-au agravat, nu au fost găsite soluţii adecvate. Firea are de partea sa avantajul combativităţii şi al experienţei confruntărilor politice, însă şi povara de lider al unui partid care nu a depăşit în percepţia publică „epoca Dragnea”.

Nicuşor Dan, cu un trecut promiţător în implicarea personală pentru rezolvarea problemelor oraşului, se dovedeşte a fi doar o marionetă, din spatele căruia rânjeşte Orban Ludovic, cel care tocmai a anunţat că promisa creştere a salariilor în sistemul educaţional se amână sine die, după criză! Gestul cel mai şocant care arată că Nicuşor Dan este doar un om de paie este cel prin care în urma unui troc politic s-au stabilit atribuţiile unui vice-primar (Vlad Voiculescu). Un primar competent şi un lider puternic nu ar fi acceptat în ruptul capului un astfel de târg, care-l face prizonierul unor consilieri pe care nu-i poate controla. Primarul Capitalei, care este singurul ales în mod direct din conducerea oraşului, are legitimitatea de a-şi constitui echipa pe care o consideră potrivită, iar acceptarea condiţiei de om „bun de pus în poză” este de rău augur pentru oraş, deoarece Nicuşor Dan are şanse reale de a fi ales primar. Este legitim să ne întrebăm dacă Nicuşor Dan va fi doar interfaţa grupurilor de interese din PNL/USRPLUS, după cum Gabriela Firea a produs nenumărate dovezi că urmează agenda unor grupuri de afaceri din Ilfov/Voluntari.

Municipalitatea Bucureştilor are nevoie de o reformă profundă a administrării, pornind de la desfiinţarea Sectoarelor ca unităţi administrativ-teritoriale (sunt şase oraşe într-un municipiu!), însă miza pentru partide a scrutinului din 27 septembrie a.c. este acapararea de resurse, organizarea de ambuscade politice şi, pentru marginali, speranţa deşartă a supravieţuirii. În tot acest timp, străzile sunt tot mai aglomerate, copacii tot mai puţini iar pe conducta de apă caldă curge tot mai frecvent apă rece. Sărmane Bucureşti! „Lasciate ogne speranza, voi ch’intrate.”