Cum şi-a petrecut Alexandru FArşinel Revoluţia din ‘89

În nimicnicia lui, prin 2012 Emil Boc a decis din motive de austeritate să mai taie din îndemnizaţiile pentru revoluţionari. S-au băşicat mii de români, pentru că ei în ’89 au ieşit în stradă pentru ajutoare sociale, nu o ţară mai bună.

Am scris de asta şi aici. 

Astăzi Guvernul face dreptate şi aruncă iar cu bani în revoluţionari, cu toate că unii aveau vreo 10 ani când a murit Ceauşescu. Prost eu că n-am cerut bani, doar aveam 5 luni la Revoluţie şi împuşcăturile din faţa blocului mi-au provocat o urticarie nasoală.

Actorul Alexandru FArşinel se bucură nespus la banii primiţi de la stat, cu toate că poziţia lui de revoluţionar e contestată de zeci de oameni. Dar pe Farşinel nu-l interesează şi răspunde cu dezgust şi dezinteres la aceste acuze. Vorba aia: „revoluţionar sau nu, banii acelaşi gust are”. Nu ştiu dacă-i mai jenant în rolul de revoluţionar, ori în cel de moş libidinos interpretat în reclamele pentru o farmacie.

Dar oare cum şi-a petrecut Alexandru Farşinel ziua de Revoluţie? Conform unor documente imaginare care mi-au parvenit, treaba stătea cam aşa-n casa actorului, în ziua când Ceauşescu era gonit cu elicopterul.

22 decembrie 1989

Actorul Alexandru Farşinel se trezeşte devreme de dimineaţă. Pe la vreo 6-7. La ora asta mai mulţi muncitori din întreprinderi se organizează şi pleacă în protest spre centrul Bucureştiului. Farşinel îşi fierbe nişte ouă şi bea o cafea.

Pe la vreo 8, când Ceauşescu îl umilea pe generalul Milea în cadrul unei şedinţe fulger la CPEx, Farşinel se uita pe geam şi se scărpina în cot. Afară era frig. Frigul se uita la Farşinel şi parcă-i spunea: „mă laşi rece”.

Ora 9:35. Generalul Milea se sinucide. Farşinel mai pune o lingură de zahăr în cafea şi fredonează o piesă care peste ani va ajunge hit: „O doză de ceva/ Pun zahăr în cafea…”.

Ora 10. Generalul Stănculescu iniţiază o lovitură de stat militară. Farşinel se îmbracă în rochie pentru că trebuie să repete un alt sketch umoristic în care el e femeie şi partenera lui de scenă, Sleta, e bărbat. E fericit. Chicoteşte-n oglindă în timp ce se dă cu ruj.

11:40. Ceauşescu vorbeşte unei mulţimi furioase. Nu se face auzit/iubit nici după ce promite mai mulţi bani. Situaţia e nasoală. Între timp, Farşinel îşi pune sutienele în ordine.

12:09. Ceauşescu fuge cu elicopterul. Farşinel spune din nou: „să-mi bag… ce frig e…”.

În zilele ce au urmat mai mulţi români au murit împuşcaţi. Alţii au fost răniţi. Unii au stat la adăpost. Unii n-au cerut nimic pentru că au luptat pentru o viaţă mai bună. Unii au luptat mai mult prin tribunale pentru a demonstra că sunt „revoluţionari".

D-aia Farşinel va rămâne în mentalul colectiv drept un actoraş de farmacie, avar şi mare revoluţionar. 

P.S. Ce aţi citit mai sus este o zămislire scriitoricească. Orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare. Lucrez la un proiect cinematografic intitulat „Ce n-am făcut la Revoluţie". Visez la un Oscar.