Berea noastră cea de toate zilele

Recenta reclamă la berea Bucegi mi-a deschis ochii. Mi-am dat seama că oricât de amuzantă este (nu râzi în hohote, dar ai o grimasă când vezi plebeul într-un alt context social), mulţi români se raportează la străinătăţuri comparând inegal cu anumite situaţii din România.

Ştim (sau nu) că reclamele sunt făcute pe un target, aşa că putem deduce foarte simplu că Bucegi îşi cunoaşte consumatorul. Nu-i nici tânărul băutor de Heineken, rafinatul şi puţin ţopistul lui Stella Artois, ci Gigel. Gigel vrea bere, ieftină, multă şi nepretenţioasă. Bere. Că-i servită la lingură, la găleată sau la cisternă, nu contează.

Şi vedeţi voi, acest Gigel se-ntâmplă să mai ajungă şi-n ţări străine, pentru că acum se poate destul de uşor şi e mai mare dragul să te lauzi că ai fost cu mândra la nisipuriledeaur, Paris sau Berlin. Bine, Gigeii care ajung prin Vest o fac mai mult din interes de serviciu. Şi n-am vrut să sune peiorativ. Pur şi simplu e de treabă pe la nemţi, franceji, engleji. Şi acolo Gigel vede lumea bună. Practic îl loveşte civilizaţia peste cozorocul de la şapcă şi-şi dă seama că acolo nu merge ca la noi. Cu lăudatul. Degeaba se făleşte el cu iPhone-ul luat în 24 de rate, ori hanoracul de firmă. Că au şi ăia d-astea, ba chiar cumpărate mult mai repede şi mai uşor.

Aşa că Gigel îşi dă seama că e un nimeni şi dacă vrea să se remarce trebuie să facă lucruri cu însemnătate. Şi e greu. Asta necesită timp, şcoală, efort. Cine are chef de aşa ceva când în România statutul îl cumperi în rate şi îl afişezi oriunde, oricând?

Aşa că Gigel se-ntoarce acasă. Şi precum în reclama Bucegi, le compară. „Păi da mă Vasile, au ei şosele bune, şi străzi curate, dar ei nu ştiu să se distreze. La ei nu poţi face grătar oriunde, nu poţi parca oriunde şi muzica... vai de capul meu”. Dacă nu te te-ai putut adapta, trebuie să fie de la ei, cum altfel? Doar nu eşti tu problema?

Concluzionând filosofic de birt că la noi e mai bine. În sărăcia noastră măcar îţi permiţi de o ciroză decentă.