Cum am scris povestirea „Am onoarea, domnule colonel!”

Acum 6-7 ani am primit la Slătioara, la recomandarea poetului Constantin Preda, lansat pe merit de Adrian Păunescu, vizita domnului Andi Barcan, inginer fizician, care, împreună cu soția sa, doamna Elena Hoffman, din Caracal amândoi, au întemeiat o tipografie cu mari virtuți tehnologice iar apoi arhicunoscuta editură cu numele „Hoffman”, consacrată – caz unic – literaturii române de ieri și de azi.

Doamna Elena Hoffman a fost prea curând răpusă de o boală neiertătoare, iar soțul ei, Andi Barcan, inginerul fizician, a rămas devotat programului anunțat mai înainte. Așa au apărut în Editura „Hoffman” romanele, nuvelele și piesele de teatru semnate de marele scriitor Gib Mihăescu, așa au apărut romanele lui Cezar Petrescu, Zaharia Stancu, romanele și scrierile lui Mihail Sebastian, Anton Holban, romanele Cellei Serghi, romanul „Voica” de Henriette Yvonne Stahl și scrierile lui Marin Sorescu, Sorin Titel, Damian Stănoiu și alții care s-au bucurat de o unanimă recunoaștere, dar nu s-au mai regăsit pe rafturile librăriilor și, în general, dispăruți din programa analitică a școlilor și universităților, au rămas fără cititorii meritați, cei care au întemeiat între cele două războaie mondiale și mai târziu o mare literatură: prozatori, poeți, dramaturgi.

Am fost și eu printre beneficiarii atenției Editurii „Hoffman” cu cărți care au devenit piese de teatru și scenarii de filme, cum este romanul „Niște țărani”, cărți onorate de numeroase ediții.

Aflat la o vârstă la care nu am bănuit niciodată că voi ajunge, 91 de ani, m-am ambiționat să scriu „Am onoarea, domnule colonel”, o istorie adevărată slujită fulgurant de memoria mea crepusculară.

I-am împărtășit domnului Andi Barcan intenția mea și, astfel, avându-l pe el primul cititor editorial, am scris, încurajat de el, Istoria pomenită care apare între copertele sale în ajunul împlinirii celor 91 de ani.

Rămâne ca devotații mei cititori să-și spună părerea.

Nuvela „Am onoarea, domnule colonel!” este, la fel ca toate scrierile mele românești, trăită de mine și este o spovedanie dureroasă și un purgatoriu la capătul unei vieți întregi.