Câte pizza trebuie să vândă în fiecare lună un patron pentru a avea salariul unui angajat. „Ca antreprenor, responsabilitatea explodează”

0
Publicat:

O analiză publicată de un patron de pizzerie a devenit virală pe Facebook, după ce acesta a arătat, prin calcule detaliate, ce înseamnă să fii antreprenor în România. Pentru a avea același venit net cât un angajat plătit bine, el trebuie să vândă mii de pizza pe lună.

Un antreprenor vorbeşte despre costurile implicate de gestionarea unei pizzerii. FOTO: Pixabay
Un antreprenor vorbeşte despre costurile implicate de gestionarea unei pizzerii. FOTO: Pixabay

Sandu Băbășan, un antreprenor clujean din online-ul românesc, a postat recent pe pagina sa de Facebook o analiză amplă despre cât trebuie să vândă un patron de pizzerie pentru a ajunge la același câștig net pe care îl obţinea atunci când era un simplu angajat. Prin calcule precise, el explică diferențele majore dintre statutul de angajat și cel de antreprenor, atrăgând atenția asupra costurilor ascunse ale unei afaceri şi a faptului că multe afaceri mici riscă să se închidă din cauza costurilor ridicate, care le sufocă.

Postarea lui s-a viralizat rapid, numeroase reacții, comentarii și discuții despre realitatea financiară din spatele unei afaceri aparent „simple”.

Diferența uriașă între un pizzar angajat și unul devenit antreprenor

Sandu Băbășan pornește de la un scenariu simplu: un pizzar care câștigă 10.000 de lei net ca angajat decide să își deschidă propria pizzerie. Dorința lui este să obțină același venit net, însă, de data asta, din postura de antreprenor, cu toate taxele și costurile fiscalizate.

Aici intervine însă realitatea financiară pe care mulți nu o cunosc sau nu o iau în calcul, pentru că, de fapt, cheltuielile sunt incomparabil mai mari decât salariul pe care îl vede un angajat pe fluturaș, iar efortul şi bătăile de cap ale antreprenorului sunt mult mai mari decât dacă şi-ar fi păstrat statutul de simplu angajat.

Potrivit calculelor prezentate de Sandu Băbășan, în situaţia dată, în afară de salariul său net de 10.000 lei, un antreprenor are nevoie de un asistent plătit cu 5.000 lei net şi are de acoperit o chirie de 7.500 lei. Asta înseamnă 26.218 lei numai pentru salarii, pentru că, cu tot cu impozite, el are nevoie de 17.479 lei brut pentru antreprenor şi 8.739 lei brut pentru asistent.

Cheltuielile nu se opresc însă aici, pentru că la cei 26.218 lei se mai adaugă:

* chirie: 7.500 lei

* contabil: 1.200 lei

* utilități: 1.500 lei

* marketing: 2.000 lei

* diverse: 1.000 lei.

La final, totalul cheltuielilor fixe ajunge la 39.418 lei.

Câte pizza trebuie vândute pentru a acoperi costurile

În scenariul analizat, o pizza vândută cu 30 lei (TVA 11%) aduce un venit fără TVA de 27,02 lei.

Din această sumă, costurile directe ajung la 15 lei pe pizza, iar impozitul de 3% aplicat microîntreprinderilor înseamnă 0,81 lei pentru fiecare produs vândut, ceea ce înseamnă că profitul pentru o pizza vândută este, la final, 11,21 lei.

Astfel, Sandu Băbășan spune că, pentru a reuși să acopere toate cheltuielile și să îi rămână 10.000 lei net, trebuie să vândă 3.515 pizza pe lună, adică aproximativ 120 pizza pe zi.

FOTO: Facebook/Sandu Băbășan
FOTO: Facebook/Sandu Băbășan

„Un pizzar trebuie să vândă 3.515 pizza pe lună ca antreprenor ca să câștige exact cât câștiga ca angajat. Am făcut acest calul pentru cei care își doresc o activitate antreprenorială, dar nu sunt obișnuiți să «studieze» oportunitatea și din punct de vedere financiar. Dar și pentru angajații care știu mai bine ca antreprenorul”, a explicat Sandu Sandu Băbășan.

Printr-un mesaj ulterior, după ce postarea sa iniţială a adunat numeroase comentarii, el a clarificat scopul în care a făcut această analiză.

„Multe comentarii au intrat în detalii: cât costă o pizza, cât e salariul unui pizzar, ce volum real de vânzări poți face, unde e chiria, cât e ingredientul, ce oraș, ce cuptor, ce brand de mozzarella.

Dar postarea mea nu despre asta era.

Eu am vrut să scot în evidență un singur lucru: diferența uriașă dintre responsabilitatea unui pizzar angajat și responsabilitatea aceluiași pizzar, după ce devine antreprenor.

Ca angajat, pizzarul are o responsabilitate simplă: să facă pizza bună, la timp.

Ca antreprenor, responsabilitatea explodează.

Nu mai este doar pizzar. Devine manager, financiar, HR, achiziții, logistică, marketing, legal, risk-manager, negociator și half-time pompier.

Ca să fie clar despre ce vorbim, aici sunt 50 de responsabilități reale pe care le are un pizzar-antreprenor și pe care un pizzar angajat NU le are”, a punctat el.

 Şi în luna agust, Sandu Băbășan atrgea atenţia asupra faptului că micile afaceri sunt, pur şi simplu, sufocate de costuri şi riscă să se închidă.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite