Video Recruți ruși epuizați și confuzi, trimiși direct pe front, în ciuda stării lor deplorabile. Abia pot sta în picioare
0Un videoclip recent a stârnit valuri de comentarii pe rețelele sociale, arătând recruți epuizați și confuzi, abia capabili să stea în picioare. Imaginile surprind starea deplorabilă a trupelor lui Putin.
În videoclipul publicat se vede cum un ofițer rus a aliniat cinci recruți . Bărbații abia pot sta în picioare: aplecați, amețiți, unul dintre ei își lasă casca la picioare și abia o poate ridica.
Ofițerul care filmează îi întreabă pe recruți cum au ajuns în armată și dacă au semnat contractul . Răspunsurile lor scot la iveală confuzie și nemulțumire: unul spune că a fost înșelat, altul că a semnat contractul dintr-o stare compulsivă, iar al treilea nu înțelege cum a ajuns în fața ofițerului, scrie dialog.
Comandantul nu își ascunde disprețul și afirmă fără menajamente că, „mâine, acești oameni vor fi trimiși la luptă”, în ciuda faptului că, după propriile sale cuvinte, nu sunt capabili să se miște normal.
Videoclipul a stârnit reacții puternice pe rețelele sociale, mulți utilizatori observând că, după aproape patru ani de război, calitatea armatei ruse se deteriorează rapid.
Armata rusă se confruntă cu dificultăți majore în recrutarea și menținerea unui personal adecvat. Cele mai bune unități au fost epuizate, iar rezervele disponibile sunt slab pregătite.






















































