Cu susținerea partidelor de extremă-dreaptă, Netanyahu revine la putere în Israel. Cu ce consecințe posibile?

Nicicând ceva nu este simplu în Orientul Apropiat unde urile milenare sunt o componentă esențială a identităților naționale, iar adversitățile letale sunt parte a cotidianului supraviețuirii pe un pământ îmbibat de sângele generațiilor succesive care, din timpuri biblice, au învățat că cel mai important mesaj din textele sfinte este învățătura fundamentală „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.

Dacă n-ați trăit în zonă pentru o perioadă oarecare, fie într-o comunitate sau alta dintre cele care se sfâșie reciproc, atunci e foarte greu sau chiar imposibil de înțeles că acel mesaj care a traversat secolele nu este niciodată rostit, ca în spațiul european spre exemplu, cu lejeritatea unui exercițiu intelectual, cel mai probabil de cafenea, oricum fără prea mari consecințe și dus arareori până la capăt. În spațiul Orientului Apropiat nu e vorba despre teorie, ci despre o permanentă stare de așteptare a confruntări care sigur că va să vină, nu contează când ci e important să ai armele la îndemână, să dormi cu ele sub pernă, căci dușmanii sigur vor veni.

Ne închipuim, greșit, că lumea de acolo se organizează în lupta pe baricade care, pentru noi, este forma clasică de organizare a conflictului. Tragedia cumplită, cea care explică atrocitățile nesfârșite ale confruntărilor interconfesionale din regiune, este că acest conflict s-a extins de mult timp la nivelul societății și atinge cote paroxistice și un nivel de ură absolută care pare ireal pentru privitorii externi. De aici și neliniștile reale care au apărut în aceste zile din momentul în care partidul lui Benjamin Netanyahu a decis să se alieze cu extrema-dreaptă radicală, singura cale de a-și asigura majoritatea în Knesset.

Acești noi aliați sunt cei de lista  Sionismului religios cu doi mari tenori politici: Bezalel Smotrich și, alături de el, Itmar Ben Gvir, șeful partidului anti arab Forța evreiască. Apariția lor în ecuația politică a viitoarei forțe guvernamentale i-a făcut pe cei de la cotidianul de stânga  Haaretz să afirme ceva extrem de serios: „Israelul este pe cale să demareze o revoluție de dreapta, religioasă și autoritară al cărei obiectiv este de a distruge infrastructura democratică pe baza căreia a fost construită țara noastră”.

Tehnic vorbind, ce înseamnă această intrare a extremei-drepte într-o formulă guvernamentală? Deocamdată, știm doar care sunt pretențiile exprimate de blocul Sionismului religios și sunt, în sine, anunțătoare de explozii viitoare de mari proporții: Bezalel Smorich liderul partidului, a indicat că își dorește postul de ministru al apărării, iar Itamar Ben Gevir cel al Securității publice, două responsabilități esențiale în ce este și, mai ales, ce va fi acțiunea guvernamentală pentru soluționarea problemei palestiniene.

Dar, pe fond, care este problema pe care o reprezintă o extremă dreapta regligioasă și radicală? Iată, spre exemplu, Itamar Ben Gavir (foto), liderul Forței Evreiești, este un exemplu relevant pentru dilemele viitoare de securitate.

Ideologia sa este inspirată de Meir Kahane, unul dintre rabinii fundamentaliști cu cea mai mare influență în istorie, fondatorul formațiunii politice Kach  a „supremației evreiești” interzisă pe motiv de activități teroriste după un atentat în 1994 și pusă de americani pe lista organizațiilor teroriste. Ben Gavir , în adolescență, a fost inculpat de mai multe ori pentru incitare la ură și violență și se laudă că a fost disculpat de 46 de ori din 53. În 1995, imediat după Acordurile de la Oslo între israelieni și palestinieni, se face remarcat în momentul în care rupe simbolul Cadillac de pe mașina primului ministru Itzak Rabin. Spunea atunci :”am ajuns la acest simbol. Vom ajunge și până la el”. Câteva săptămâni mai târziu, Rabin era asasinat de un militant evreu de extremă-dreapta. Acum, pentru AFP, declară, conciliant, că „acum 20 de ani spuneam că trebuie să expulzăm pe toți arabii din Israel, nu mai cred acest lucru dar nici nu voi cere scuze...”. Ce e adevărat, e că acum ar vrea doar deportarea politicienilor și civililor care nu sunt „credicioși” cauzei Israelului.

Linie și mai dură este cea susținută de Bezalel Smotrich (foto), fiu de rabin care a urmat cursurile uneia dintre cele mai respectabile școli talmudice din Israel. Spune foarte clar ceva care contrazice fundamental doctrina „celor două state” susținută de Netanyahu și de prietenii și aliații americani, afirmând că Israelul este țara evreilor care trebuie să fie supusă regulilor cărții sfinte Torah,  cu mult mai mult decât până acum. Dă un exemplu prin propriile sale convingeri: a declarat că este indignat că soția sa a trebuit să fie obligată să stea alături de femei arabe în spitalul unde se dusese să nască.

Acesta este contextul în care mulți comentatori prevăd o creștere a nivelului de violență intercomunitară în Israel și în teritoriile ocupate. În paralel cu o problemă serioasă pusă direct în terenul de joc al americanilor care, foarte probabil, vor fi nevoiți să renunțe la o serie dintre principiile în numele cărora sancționează sever ale țări, acceptând ca inevitabilă sosirea extremei drepte. Deocamdată, mesajul de la Washington spune doar că se speră că „toți responsabilii politici israelieni vor continuă să împărtășească valorile unei societăți deschise, democratice și purtătoare de toleranță și respect pentru societatea civilă, mai ales pentru grupurile minoritare”.

Și dacă nu? Oricum n-au ce să facă și băieții din zona extremei drepte au învățat asta. Extremismul, xenofobia, rasismul, incitarea la ură și chemarea la violență au acum o ușă de intrare pe care se intră neașteptat de rapid și mai masiv. Și este o poveste care nu valabilă doar într-o țară sau într-o regiune a planetei pe care pare că se dărâmă una după alta toate barierele de control.