Cronica unei iertări

O scenă a restabilirii demnității, imaginată în cheie satirică și semnată de pictorul ruso-american Ilya Kabakov (1933 – 2023), se distinge în cadrul expoziției Ilya & Emilia Kabakov: Tomorrow We Fly, găzduite de Muzeul de Artă de la Tel Aviv.

Realizată în 1981, după o pictură din anii ’30 a unui artist anonim, lucrarea intitulată Pusă la încercare! surprinde momentul în care un tovarăș sovietic așezat, alături de un coleg aflat în picioare, în prezidiul unei ședințe solemne de partid, îi înmânează carnetul roșu unei femei care tocmai și-a făcut, cu succes, autocritica. În sala austeră, dominată de portretele liderilor supremi, dar domesticită de prezența insolită a unui covor persan, cele trei personaje din prim-plan iau parte la un protocol familiar. Lumina caldă care le-a invadat chipurile stăpânește centrul imaginii – este însăși atingerea providențială (în termenii religiei laice care a definit epoca) necesară pentru absolvirea vinovatei. Așezată după colțul mesei de prezidiu, o femeie privește cu duioșie scena. Chipul său este doar parțial luminat de becul unei lămpi a cărei siluetă, în mare parte acoperită, se întrezărește la stânga bărbatului ridicat în picioare.

Cu spatele la public, de la mica tribună unde tocmai și-a susținut cauza, acceptând să se umilească, protagonista întinde mâna pentru a reprimi carnetul de partid ridicat drept pedeapsă pentru o abatere. Purtând cele două elemente ucigătoare de feminitate – taiorul sovietic și cocul anost –, ea este, dintre toate, personajul cel mai acurat redat și un exemplu tipic de figură concepută de arta realismului socialist. Lipsită de expresie, cu trăsături depersonalizate, reprezintă omul sovietic zdrobit de mecanismul alienant al regimului. Între cele două mâini întinse, carnetul roșu, nucleul imaginii, pare obiectul salvator de care atârnă un destin. În jurul lui germinează o nouă viață, pe care celălalt personaj, publicul de anonimi, aflat în spatele femeii absolvite, o aplaudă entuziast. Din mijlocul acestei mulțimi cu trăsături factice se poate oricând ivi o victimă identică, orice martor se poate transforma în inculpat. Iar ședința de autocritică poate sau nu fi urmată de reprimirea în partid. Lucrând doar cu instrumentele realismului socialist, Kabakov reușește nu doar să redea, suficient de persuasiv, această realitate tacit înțeleasă și asimilată de către toți cei prezenți, ci și să camufleze dramatismul scenei între faldurile ironiei. Gestul său impresionează cu atât mai mult cu cât însăși mama sa a fost victima unei experiențe similare.

Specială atenție merită felul în care alege să îl picteze pe tovarășul care îi restituie femeii carnetul. Înspăimântător de lipsită de viață, înfăţişarea sa hieratică nu permite nicio adiere de îndoială cu privire la esența necruțătoare a regimului. Doar fizic dominat de silueta protagonistei, el degajă forța autenticei autorități, care nu poate decât să strivească sau, sub aparența atitudinii concesive, să își reconfirme puterea. Este savuroasă asemănarea frapantă cu Lenin care veghează, vigilent, din spate. Precum portretul unui împărat roman decrepit, bustul liderului se întrupează din imaginația la fel de necruțătoare a artistului. Părând să încuviințeze gestul care încheie ședința pe care o conduce în efigie, Lenin devine, grație talentului lui Kabakov, o prezență intensă și, în egală măsură, remarcabil de grotescă.

Lucrarea Pusă la încercare! poate face obiectul unei oportune reflecții azi, când atacarea multora, precum și apărarea lor au loc nu într-o sală plină de oameni, ci pe mult mai populatele rețele sociale. Uneori însă restabilirea demnității sau a reputației nu se produce în fața aceluiași public extins, iar acuzatul care își susține, cu succes, cauza nu primește nici măcar o ipocrită iertare protocolară.