Controversele secolului XXI: Cruciada anti-Islam

Vă propunem să discutăm despre una dintre cele mai controversate şi dure realităţi ale lumii în care trăim, ţinută de obicei în subteran din mai vechiul reflex al ascunderii gunoiului (sau a tuturor gunoaielor disponibile) sub un preş cât mai bine întins, gros, frumos colorat şi, pe cât se poate, proaspăt spălat cu detergent parfumat.

Asta nu înseamnă însă că realitatea nu există şi că ceea ce se numeşte „rezistenţa creştină pe web” nu este un fenomen în plină expansiune, purtător de mesaje din ce în ce mai dure, chemări la luptă sub forma unei cruciade împotriva Islamului, dar şi purtătoare de nenumărate mesaje sau chiar conferinţe despre cum Islamul poartă un război civilizaţional pentru controlul planetei, trecând prin anihilarea Europei şi a Statelor Unite.

„Europa se transformă din ce în ce mai mult într-o provincie a Islamului, o colonie a Islamului aşa cum prezicea deja eseista şi jurnalista Oriana Fallaci. Doctorul în istorie Bat Ye’Or a dat deja un nume acestei colonii, «EURABIA». Mark Steyn, în cartea sa «America Alone: The End of the World as We Know It»  afirmă că o parte importantă a lumii occidentale «nu va supravieţui secolului XXI şi că o mare parte, în care sunt incluse multe, dacă nu chiar toate ţările europene, urmează să dispară în timpul generaţiei noastre”. Trei factori – credinţa, demografia şi patrimoniul cultural – indică faptul că Europa se islamizează. Credinţa musulmanilor, cu temperamentul lor jihadist şi supremaţia sa islamică, se deosebeşte fundamental de cea a creştinilor europeni non-practicanţi. Acest contrast îi face pe mulţi dintre musulmani să considere că Europa este un continent pregătit pentru conversia la Islam şi dominare. De aici, revendicări suprematiste extravagante cum este această declaraţie a lui Omar Bakri Mohamed care spunea, la Londra, că  «doresc ca Marea Britanie să devină un Stat Islamic. Vreau să văd culorile Islamului fluturând la Downing Street nr 10 (reşedinţa Primului Ministru britanic, n.n.). Sau această predicţie aparţinând unui imam stabilit în Belgia: Foarte curând, noi suntem cei care vom prelua puterea în această ţară. Cei care ne critică azi, o vor regreta profund. Ar trebui să ne servească. Pregătiţi-vă, căci timpul nostru se apropie»” – scria Daniel Pipes (director Forumul Orientului Mijlociu şi profesor invitat la Univ.Pepperdine) anunţând că:

„pe termen lung, cea mai importantă evoluţie la nivelul continentului european va fi cea care priveşte relaţiile sale cu minoritatea musulmană în continuă creştere. Există trei căi posibile: integrare armonioasă, expulzarea musulmanilor sau cucerirea puterii de către islamişti. Care dintre aceste scenarii este cel mai credibil?”.

Iată, în video, cum este tratată ameninţarea islamică asupra Europei din punct de vedere demografic:

Pe un alt site web al rezistenţei găsim detaliată necesitatea unei noii cruciade occidentale împotriva barbarilor musulmani, platformă de acţiune care reuneşte absolut toate mesajele de forţă ale extremei-drepte dar şi a ceea ce este hate speech, mai ales o „etică occidentală a luptei cruciate care să nu ţină seama de reglementările moralei depăşite a dreptului internaţional”. Sub titulatura de  „Noua Cruciadă”, iată propunerile concrete de acţiune:

„Ne confruntăm cu aceeaşi problemă de 1400 de ani încoace. Occidentul creştin este în război cu lumea islamică. Toţi cei care cunosc istoria conflictului ştiu că, atunci cînd a venit vremea eliberării Ţării Sfinte, pentru recucerirea Spaniei sau de a învinge Imperiul otoman, singura soluţie viabilă a fost mereu PLECAREA ÎN CRUCIADĂ....Iată un plan în zece puncte care enumeră lucrurile care trebuie făcute pentru a salva Occidentul şi Creştinătatea de tsunamiul islamo-marxist:

1. Marginalizarea organizaţiilor ca ONU, NATO, UE, AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică)...ignorarea unor ONG-uri marxiste ca Human Right Watch şi Amnesty International.

2. Negarea dreptului ca vreo ţară islamică să posede arma nucleară. Asta înseamnă dezarmarea Pakistanului şi bombardarea ţărilor care dezvoltă programe nucleare (Iran, Libia, Maroc, Algeria, Tunisia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite)...

3. Susţinerea creştinilor prigoniţi în lumea musulmană. – Să se ceară la modul imperativ să fie respectaţi  creştinii aflaţi în ţări unde nu beneficiază de dreptul de autodeterminare (Egipt, Eritreea, Irak, Indonezia). În cazul în care vom fi obligaţi să acţionăm - şi că atacul va fi inutil – atunci fiţi pregătiţi să acceptaţi în ţările voastre minorităţile creştine refugiate din ţările respective. În plus, trebuie ajutaţi creştinii din ţările unde mai sunt încă la putere sau unde mai au încă puterea de a rezista: Kosovo, Armenia, Liban, Etiopia, sudul Sudanului, Nigeria, Coasta de Fildeş, Timorul Oriental).

4. Atacarea statelor islamiste vinovate de genocid sau/şi exportatoare de terorism, printre care Siria şi Sudan.

5. Sprijinirea drepturilor femeilor şi libertăţii politice (democraţia) în lumea musulmană.

6. Asigurarea securităţii Israelului. Atacarea organizaţiilor Fatah, Hamas şi Hezbollah. Anexarea Bandei Gaza. Reglarea definitivă a problemei pe care o reprezintă “palestinienii”...

La nivel occidental (pe „home front”)

7. Dezvoltarea unei strategii pentru lupta ideologică împotriva islamismului. Aici creştinismul devine fundamental. Trebuie să punem în evidenţă credinţa noastră şi valorilor noastre comune iudeo-creştine precum şi cultura şi moştenirea greco-latină. La nivelul tuturor naţiunilor creştine, credincioşii creştini trebuie să formeze o MORAL MAJORITY  pe tipul celei din SUA. Scopul este de a ui ponderea politică a tuturor creştinilor conservatori adunând laolaltă Protesanţii, Catolicii şi Ortodocşii sub semnul aceleiaşi cauze : căştigarea acestor “CULTURE WARS”. Să propovăduim pan-creştinismul şi Sionismul Creştin.

8. Să încetăm imediat finanţarea regimurilor islamiste prin abandonarea cumpărării de petrol şi declanşarea unei mari reforme energetice...folosind din ce în ce mai mult energiile noi, nucleară securitară şi hidrogenul.

9. Să încetăm imediat finanţarea de moschee, madrassas sau a organismelor ce fac lobby islamic. Să expulzăm imediat pe toţi musulmanii ostili, musulmanii “rezidenţi non-permanenţi”, a celor cu ”dublă naţionalitate” şi a musulmanilor stabiliţi clandestin. Să încetăm să facem concesii musulmanilor deja prezenţi pe teritoriul nostru şi să nu mai cedăm şantajului lor. Să permitem cetăţenilor non-musulmani să-şi exercite pe deplin dreptul la liberă exprimare.

10. Să punem capăt declinului demografic al Occidentului. Să restrângem imediat imigraţia extra-occidentală. Interzicerea avorturilor. Lupa contra obezităţii, tabagismului şi toxicomaniei”.

Exagerări ale unor minţi înfierbântate? Se poate spune şi aşa, numai că atunci, cu bună ştiinţă, alegem să ignorăm un curent în creştere care alimentează acum o dezbatere din ce în ce mai aprinsă, cu evidente reflexe politice în platformele şi dscursurile unora dintre partidele extremei-drepte. Şi nu numai. Căci analiza facilă este de reducţie imediată a fenomenului doar la extremele politice, fără să luăm în considerare faptul că impactul profund al crizei a radicalizat considerabil cercuri sociale mult mai largi decât adepţii ideologici ai extremei drepte. Aş vrea să vă amintesc de unul dintre textele fundamentale ale acestei noi cruciade creştine: este vorba despre o carte deja clasică în mediul “frăţiilor supremaţiei albe”, cu lungă tradiţie în SUA şi acum pe cale de formare şi în Europa (într-o variantă autohtonă, chiar şi în Rusia) – The Politically Incorrect Guide to Islam (and the Crusades) semnat de Robert Spencer. Atenţie la soluţia pe care o propune şi la semnificaţiile sale politice, foarte aproape, primejdios de aproape, de mesaje similare de dinaintea celui de-al doilea Război Mondial:

„A venit momentul ca toate şcolile sau echipele sportive care au abondonat termenul de “cruciaţi” să-l repună pe frontispiciu. Pentru proprii noştri copii, efectele multiculturalismului au fost teribile şi au produs o ură sinucigaşă faţă de Occident. Este timpul ca un efort colectiv să ducă la eliminarea multiculturalismului din manualelel şcolare şi, în general, din tot spaţiul cultural. Civilizaţia occidentală a produ drepturi umane unanim acceptate (exceptând lumea islamică), cuceriri tehnologice care depăşesc visele cele mai nebuneşti ale generaţiilor trecute, etc. Cu toate astea, liderii noştri politici şi profesorii spun că ar trebui să ne fie ruşine de noi înşine. Este momentul să spunem “”ajunge ! ” şi să-i învăţăm pe copii noştri să fie mândri de moştenirea pe care au primit-o. Şă ştie că au o istorie şi o cultură pentru care pot şi trebuie să se arate recunoscători, că nu sunt descendenţii unor criminali şi ticăloşi, că familiile şi căminele lor merită să fie apărate împotriva celor care vor să le răpească şi că trebuie să fie gata să ucidă pentru asta. Toate acestea au un nume: Cruciadă”.   

Vă înşelaţi profund dacă credeţi cumva că acest discurs este singular. Nu este. Nu-i subestimaţi deloc efectele politice şi puterea de mobilizare pe timp de criză.

Există acum un război global împotriva creştinilor dus de elemente fanatice ale Islamului - Senatorul american Rand Paul , discurs la Values Voters Summit, octombrie 2013

Este cert că discursurile se radicalizează fiindcă se simte o nevoie a electoratului pentru mesaje de forţă şi, ca întotdeauna pe timp de criză, se caută explicaţiile care pot avea cel mai dur impact posibil. Cu ce consecinţe? Cât de departe poate merge acest tip de radiclizare care, evident, convine tuturor celor care, în zona islamismului fundamentalist, construiesc mesaje în oglindă exact pe acelaşi tipic şi provoacă la rîndul lor, conştient, o continuare a escaladării tensiunilor în ideea că Jihadul poate fi totuşi lansat cu succes împotriva unei civilizaţii prezentate ca satanice şi muribunde? În ce măsură ideea de cruciadă creştină începe să capete un contur politic din ce în ce mai limpede şi este deja asumată de lideri de prim rang şi poate să se constituie ca o formulă nouă de aglutinare a ceea ce vor fi, foarte curând, noile partide naţionaliste ale Europei cu un discurs identitar creştin?

„Guvernul cooperează cu entuziasm la islamizarea Olandei. La nivelul întregii Europe, elitele au deschis larg porţile ecluzelor. Peste doar foarte puţin timp, una din cinci persoane în UE va fi musulmană...este un guvern care este în favoarea ideii Creştinii trebuie să-l servească pe Allah ” - Geert Wilders , discurs ţinut în Parlamentul olandez, 16 septembrie 2009

Câtă dreptate au, totuşi, cei care propun lumii creştine un asemenea discurs radical? Ce a mers atât de prost în procesul de integrare socială a imigranţilor din lumea islamică, prezentat timp de decenii ca unul dintre succesele răsunătoare ale politicilor comunitare? De ce este posibil să se spună acum, folosindu-se chiar o parte a acestor argumente, că multiculturalismul european a fost doar o formă fără fond şi că eşecul său costă mai mult decât s-a crezut vreodată chiar şi în cele mai negre estimări?

Nu există un singur răspuns şi nici măcar nu sunt foarte convins că ştiu care-i cel bun. Judecaţi singuri. Şi luaţi decizia potrivită.

P.S. ca o ironie a soartei, EURABIA a fost titlul dat unei publicaţii editate în anii ‘70 de către Comitetul European de Coordonare a Asociaţiilor de prietenii cu lumea arabă.....fiind, iniţial, „o realitate geo-politică gândită în 1973 ca un sistem de alianţe informale între, pe de o parte, cele nouă ţări ale Pieţii Comune cea care, extinsă, a devenit Uniunea Europeană în 1992 şi, de cealaltă parte, ţările arabe din zona Mediteranei. Alianţele şi acordurile au fost elaborate la cel mai înalt nivel al fiecăreia dintre ţările europene împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene şi omologii lor din ţările arabe şi delagaţi ai Ligii Arabe. Sistemul a fost sincronizat sub egida asociaţiei DIALOGUL EURO-ARAB creată la Paris în iulie 1974 (Jamie Glazov, EURABIA, Frontpage Magazine, 21 sept. 2004) ”.  Iar acum acest termen a ajuns să fie folosit ca insultă supremă şi ameninţare fundamentală...