Cometele Sistemului: „Faraonul“ Gabriel Oprea, de la 2 la 7 ani?

0
0
Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu de către DNA. Senatul urmează să voteze încuviinţarea urmăririi penale pentru fostul vicepremier  FOTO Mediafax
Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu de către DNA. Senatul urmează să voteze încuviinţarea urmăririi penale pentru fostul vicepremier  FOTO Mediafax

Bomba zilei vine de la DNA care a cerut încuviinţarea urmăririi penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu a fostului ministru de Iinterne, Gabriel Oprea. Speţa, o cunoaştem cu toţii, a pornit de la nefericitul accident în care şi-a pierdut viaţa tânărul poliţist, Bogdan Gigină.

Dacă ai răbdare să citeşti cu atenţie comunicatul DNA te vei infiora văzând în ce hal de faraonism ajunsese până la urmă un simplu ministru de Interne, fie el si vicepremier pentru securitatea naţională:

Spicuim:

„Din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada menţionată, ministrul Oprea Gabriel a fost însoţit în cvasitotalitatea deplasărilor, într-un regim rezervat de lege exclusiv preşedintelui României, preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

(…) în perioada 2 ianuarie – 21 octombrie 2015, s-au realizat 1.607 misiuni de însoţire a deplasărilor efectuate de ministrul de Interne pe raza municipiului Bucureşti. Numărul total al acestor misiuni este de aproximativ 3 ori mai mare decât cele realizate în aceeaşi perioadă pentru însoţirea preşedintelui României şi de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptăţiţi la însoţire permanentă conform prevederilor legale.“

Mai departe, lucrurile încep să se complice grav pentru Gabriel Oprea. DNA spune că are probe beton despre deplasările ministrului cu coloana oficială la restaurant sau acasă, în vizite particulare sau la partide politice.  Capetele de acuzare sună dur: „vătămarea intereselor legitime ale Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti prin deturnarea resurselor poliţiei rutiere, umane şi materiale, adică agenţi şi autovehicule, crearea de foloase necuvenite şi de privilegii ş.a.“

În beţia puterii, faraonul Gabriel Oprea îşi închipuise că poate călca inclusiv LEGILE SPAŢIULUI ŞI ALE TIMPULUI, trecând ca o cometă strălucitoare printre noi prostimea muritoare, în goana lui pentru salvarea interesului naţional.

Zborul supersonic prin Sistem al unuia dintre cei mai puternici oameni ai României din ultimii 10 ani a început să se frângă odată cu viaţa acelui tânăr poliţist motociclist aflat în coloana oficială în seara zilei 20.10.2015. Oricât a încercat să bage sub preş incidentul, ziarişti curajoşi şi nu numai i-au arătat Generalului Oprea obrazul pătat de sânge.

Deşi tragedia de la Colectiv pusese în umbră întâmplarea cu moartea poliţistului, procurii DNA şi-au făcut datoria. În comunicatul de astăzi, DNA face referire subtil, cu putere de exemplu, la noaptea fatidică a „crimei“:

„Fiecare deplasare presupune, aşadar, redirecţionarea unui număr semnificativ de agenţi de poliţie de la posturile unde îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea către traseele pe care se deplasează demnitarul (de spre exemplu, pentru deplasarea Ministrului Afacerilor Interne din seara de 20.10.2015, dispozitivul a fost format din 27 de poliţişti aflaţi în intersecţiile de pe traseu).“

Nu avem noi priceperea şi nici treaba de a ne amesteca în actul de justiţie, dar probabil că pentru orice student la Drept articolul din Codul Penal referitor la Abuzul în serviciu este cât se poate de clar oglindit în comunicatul DNA, mai ales că avem de-a face şi cu un deces:

(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Poate unii dintre dumneavoastră vă întrebaţi cum de un om politic cu experienţa generalului Gabriel Oprea a putut să facă asemenea erori, asemenea abuzuri când vedea căzând lângă el, zilnic, lideri ce s-au crezut odată nemuritori, comete strălucitoare stingându-se încet în puşcăriile patriei. 

Gabriel Oprea asta n-a înţeles! Că nu poate fi Faraonul, Soarele însuşi, ci doar o cometă a Sistemului, care ca şi alţii s-a mândrit cu strălucirea sa vremelnică.

Şi, de final, o întrebare de multe puncte electorale: va încuviinţa Senatul României urmărirea penală a lui Gabriel Oprea?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite