Ce mai faceţi, Bodo/George Bodocan ?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
George
Bodocan "În atelier, la Paris: linia care mă zideşte"           FOTO Bodo
George Bodocan "În atelier, la Paris: linia care mă zideşte"           FOTO Bodo

„Ce mai faceţi?” este un proiect jurnalistic de salut. «Luna m-a lăsat de data asta liber mai repede, atît cît să mai prind lumina soarelui, scumpă şi rară la Paris»

Cu ce vă ocupaţi în 2013?

Bodo/George Bodocan : După un început în forţă la atelierul meu, cu 3 nopţi şi 4 zile pentru cei 34 de ani, '''la déprime chic'' de final de ianuarie şi-a făcut numărul. Am reînceput apoi să lucrez zi şi noapte,  mereu în încercarea de a înţelege nebuna interacţiune umană, dar şi în încercarea de a alunga fantomele prezentului.

Lucrez la o retrospectivă a ultimilor doi ani de rezidenţă aici la Jour et Nuit Culture, asociaţia din Paris din care fac parte şi unde am şi atelierul, din 2010. În paralel au mai apărut încă două propuneri de a expune în două proiecte colective în perioada imediat următoare.

Apoi a venit şi soarele...totul e să mă şi trezesc să-l văd şi iată că azi am făcut-o. Luna m-a lăsat de data asta liber mai repede, atît cît să mai prind lumina soarelui, scumpă şi rară la Paris.

Cine/ ce anume  v-a tăiat răsuflarea (de indignare, de încîntare...) în ultima vreme?

Bodo/George Bodocan : Fără răsuflare ?...momente foarte contradictorii:

…un sentiment abrupt de trădare încălecat apoi la extremă de sentimentul de recunoaştere din partea unor persoane interesante.

…lumea care avansează pe lîngă mine, cu mine, în ciuda unora care se opun.

…eu observ, trăiesc, scanez, desenez, construiesc conştient în subconştient prin linia care mă ghidează.

…toate duc la experimentarea şi înţelegerea, printre altele, a bipolarităţii ca parte integrantă a fiinţei umane, cu tente schizo, într-un aranjament bine pus în scenă care se joacă cu casa închisă şi din a cărei distribuţie nu lipseşte nimeni. 

bodo logo

Ce întrebare nu vi s-a pus niciodată şi răspunsul era esenţial?

Bodo/George Bodocan : Mă auto-chestionez în fiecare moment de cînd mă ştiu iar în ultima perioadă mă întreb dacă limbajul meu grafic este un şir de întrebări sau unul de răspunsuri. Imi place să cred că toată viaţa e aşa, un lung şir de întrebări fără răspuns şi altul plin de răspunsuri care caută întrebări, totul ne-sincronizat.

Natura, deci şi noi, reprezintă pentru mine compoziţia perfectă.

Faptul că oamenii de peste tot din lume şi din diferite medii sociale găsesc întrebări sau răspunsuri în desenele mele mă face mai uman, mă face sa aparţin şi să mă bucur de fiecare centimetru de lume. 

Bodo/George Bodocan expune pe 1 martie 2013 MESSAGE by BODO 2010/2013  la Espace Jour et Nuit / 61 rue Saint-Charles, 75015 Paris.

Artistul Bodo/George Bodocan s-a născut în 1979 la Alba Iulia şi din 2008 locuieşte şi creează la Paris. În 2011 a fost nominalizat la premiile ICART 2012, Espace Pierre Cardin, Paris, unde expune Le regard de la vie et Le voyeur. Creaţiile sale – performanţe, instalaţii, grafică, video, artă numerică - se numesc, în timp :

META/MOR/FOSE/TOI Born to Live, Messages by Bodo, Le tapis magique, Sometimes I miss my country, Je viens vers toi, Suck My Art, La seconde blanche, coRrection

Pagina de Facebook Bodo Art

Nota Bene : „Ce mai faceţi?” este un proiect jurnalistic de salut (etimologic, salut însemnă reverenţă dar şi salvare, mîntuire). Trei întrebări tipizate cu răspunsuri atipice, o invitaţie de a ne saluta unii cu alţii – scriitori, politicieni, artişti, jurnalişti, oameni obişnuiţi şi neobişnuiţi – cînd ne întîlnim la răscruce,  prin ecran interpus. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite