Calea Îngerului Uman. Interviu cu compozitoarea Mihaela Vosganian

Orice spectacol de muzică contemporană e uşor inhibitor pentru publicul de concert tradiţional românesc. Motivele sunt lesne de găsit în cultura muzicală a celor care încă mai merg astăzi la Operă sau Ateneu sau în orice sală de concerte şi modul în care noi românii ne-am format această cultură, în consonanţă cu viaţa de concert românească de dinainte de anii 90.

Şi de aceea, cam de fiecare dată compozitorii noilor generaţii îşi însoţesc ieşirea în lume a noilor producţii cu demersuri adiacente revelatoare. Nu e cazul compozitoarei Mihaela Vosganian. Calea Îngerului Uman, spectacolul trans-realist experimental pe care ni-l propune în această săptămînă, miercuri, 28 octombrie de la ora 19.00 pe scena sălii Teatrului de Operetă şi Musical ”Ion Dacian” este unul eminamente frumos. Chiar cuceritor. Care în afara programului de sală, deşi este un spectacol complex, nu are nevoie de nimic în plus pentru a fi înţeles. Şi care nu are legătură cu eclectismul atît de prizat în noile estetici contemporane, ci mai degrabă cu sincretismul unui performance cross-media într-un gen muzical hibrid, cu limbaj situat între contemporan avangardă şi arhaic tradiţional. Veţi auzi sonorităţile instrumentelor clasice combinate cu cele tradiţionale şi moderne, îl veţi asculta horind pe inconfundabilul Grigore Leşe acompaniat de un grup experimental de multi-performeri pe instrumente acustice şi electrice sub bagheta lui  Cristian Lupeş. Dirijorul Cristian Lupeş e un dirijor-DJ în acest spectacol, şi îl veţi descoperi pe acest muzician care după debutul în Festivalul Enescu şi o susţinută activitate concertistică experimentează noi forme de artă a spectacolului contemporan. Calea Îngerului Uman este un basm iniţiatic care vă va deschide porţile minţii şi va lăsa sufletul să recompună un itinerariu iniţiatic, cel al devenirii fiinţei. Cu condiţia să vrem asta. ”Să nu ne trufim cu ce suntem, cu ce avem ..

Afişul spectacolului „Calea Îngerului Uman“

Am asistat la una din repetiţiile acestui spectacol. Şi am stat de vorbă despre Calea Îngerului uman cu Mihaela Vosganian. Iată ce a ieşit.

Scripturile ne spun că îngerii sunt  sunt duhuri, adică fiinţe spirituale fără trup, înzestrate cu voinţă şi putere. Mihalea Vosganian, ce este îngerul uman , acest concept care stă la baza celui mai recent spectacol al dumneavoastră, un cross media performance pentru artist traditional, ansamblu, sunete procesate, dans şi video?

Îngerul  uman este o fiinţă între înger si om, după cum arată şi sintagma. Este un om trezit din vălul ignoranţei, un om conştient de sine şi de misiunea sa, de faptul că se află acum într-o trecere pe pământ si că are de îndeplinit, conform contractului, o anumită menire. Îngerul uman este puţin mai mult decât un om, să zicem obisnuit, nu este încă un înger, ca dovadă a faptului că se află încă în întrupare. Cam ăsta este conceptul îngerului uman…

Cătălin Sava: Dumneavoastră credeţi în îngeri?   

Mihaela Vosganian: Evident, altfel nu m-aş fi oprit la el …Am conceput această imagine-lucrare avînd în minte interpretările lui Grigore Leşe, Calea Îngerului Uman reflectă conştientizarea propriei misiuni pe care ar putea să o aibă orice om deschis spre înţelesurile spirituale.

În dreapta, Mihaela Vosganian FOTO Ilina Schileru

Conceptul acestui om deschis spre înţelesurile spirituale, acest înger uman, stă la baza noului dumneavoastră spectacol. Vorbim de o fuziune între nou şi vechi, între tradiţional şi modern. Cum aţi ajuns la această fuziune?

Este una din preocupările mele de câteva decenii,  pentru că una din coordonatele creaţiei mele se refera la fuziunea între ceea ce este extrem de nou din punct de vedere muzical, în avangardă, cum ar fi zona electronică de fuziune cu media, şi ceea ce este extrem de vechi, peren şi valabil în toate tradiţiile, zona arhetipală. Este o coordonată a creaţiei mele, în general, care mi-este asumată de mult timp. Cu siguranţă este mai mult decât ceea  ce mi-am asumat să zic acum zece sau doisprezece ani pentru că în ultimii ani, de patru ani, mi-am asumat chiar un curent de orientare nouă pe care l-am definit ca fiind trans-realismul  arhetipal. Deocamdată sunt mai mult sau mai puţin singură pe această orientare, dar pot considera că sunt un deschizător de drumuri.  Şi încerc să şi teoretizez această orientare printr-o carte, în momentul de faţă. Lucrurile vor fi mult mai clare în momentul în care o să scot acest volum..

..cînd ar putea vedea lumina tiparului?

Preconizez că în 2016.

Dacă vorbim de teoretizări şi de carte, aţi folosit pentru acest spectacol un aşa zis libret, plecînd de la chiar aceste arhetipuri, dar şi de la mantre şi de la două poeme contemporane de Varujan Vosganian. Din nou un mix…

Da, mixajul este recognoscibil şi în libretul în şapte secţiuni a întregului concept. Aveam nevoie cumva de o susţinere, inclusiv din punct de vedere literar în tot acest concept. Nu-mi era suficient să folosesc doar zona tradiţională românească,  dar de la ea am pornit,  şi anume,  de la ceea ce poate face Grigore Leşe, solistul şi principalul protagonist. 

Pentru că un înger uman are o conştiinţă un pic mai extinsă decât zona în care s-a născut, devine un personaj universal, un înger uman are o dimnsiune planetară. Această conştiinţă nu poate fi doar una românească, vorbim de un om deschis către toate tradiţiile, un om care vede fuziunea dintre tradiţii. 

Grigore Leşe  FOTO Mihai Cucu  

Aveam cumva nevoie şi de palierul mantrelor, general acceptate în palierul tradiţional universal, fuziunea cuprinzînd şi palierul acesta al mantrelor. Pe de altă parte conceptul este susţinut şi de un scriitor contemporan care este preocupat de zona spirituală şi care vorbeşte despre copilul lunii …..

…unul dintre poeme

…da, unul dintre poeme, al doilea este cel care vorbeşte despre cea de-a patra dimensiune. Toate aceste suporturi m-au inspirat , de aici toată fuziunea. 

În practica spirituală orientală aceste mantre au o anumită putere. Vom ieşi mai puternici de la spectacolul “Calea îngerului uman”?

Eu cred că da.. Spectacolul nu este o premieră, sau este o premieră în această formulă. “Calea îngerului uman” a fost cântat în versiune de orchestră de două ori, în Festivalul de Muzică Contemporană în 2010, apoi în Festivalul Enescu în 2011

..şi recent în Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi

Da. A mai fost preluat şi în Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi într-o versiune de scenă, chiar anul acesta. Acum avem o viziune mai complexă şi mai atipică, explorăm la maximum toate palierele multimedia de data aceasta. Din punctul meu de vedere este o versiune de scenă foarte provocatoare şi chiar dacă ar fi să considerăm doar fuziunea artelor, în sensul sincretismului  primordial, e un spectacol care dă multă  putere, din punctul meu de vedere.

Să ne referim acum la muzica spectacolului. Sunt 7 secţiuni în Calea Îngerului Uman, ce tehnici compoziţionale aţi folosit?

Combin lucruri foarte variate. Nu sunt neapărat un compozitor eclectic, dar sunt un compozitor de sinteză. Îmi place să lucrez cu zone muzicale diverse, de la tradiţional până la foarte modern şi contemporan; îmi place să folosesc sunetele electronice, le folosesc pur şi simplu pe instrumente neconvenţionale, cum ar fi chitara electrică sau toba midi pe care şi cânt, sunt şi o versiune de solist în acest spectacol dirijat de Cristian Lupeş, un musician extraordinar. Folosesc aceste sunete transformate prin procese electronice pe care mi le asum pe bandă, deci există multe paliere ale conceptului din punct de vedere media şi al limbajului contemporan. Pe de altă parte folosesc muzica tradiţională în forma cea mai autentică, plecând de la ceea ce produce Grigore Leşe print cântul tradiţional românesc . Evident nu le iau pur şi simplu ca şi citate, deci ele sunt stilizate şi transformate, adaptate.  Conceptele sunt acelea ale cântecelor pe care el le foloseşte, melodia primordială este originală, felul în care eu mă joc cu ea este deja domeniul de compoziţie. Pe de altă parte, formula este interesantă . În general sunt un compozitor destul de flexibil şi îmi place să mă joc şi cu idea de paradigmatic, adică nu creez o singură lucrare sau un singur opus. Deci dacă am resurse interioare care mă incită să creez mai multe opusuri în zona respectivă atunci mă joc. Şi în “Calea Îngerului Uman” am făcut versiunea de orchestra, care a fost versiune iniţială . Am făcut versiunea aceasta care a fost prezentată în Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi cu un ansamblu camer şi solişti.  Era vorba de Archaeus (Ansamblul Archaeus condus de Liviu Dănceanu) pentru că era comanda lor, iar acuma fac ceva între. Deci există soliştii, există solistul principal, este acest grup experimental, grupul Inter-art care este format din muzicieni şi dansatori . Şi există o formulă de cvintet de coarde plus  o ministructură ca şi cum ar fi orchestră de cameră.

Compozitoarea Mihaela Vosganian FOTO Ilina Schileru

Voi privi cu alţi ochi Calea Îngerului Uman după interviul cu dumneavoastră. Mă gîndesc însă la complexitatea acestui spectacol şi la impactul lui asupra receptorilor. Nu credeţi că tocmai această complexitate şi varietatea de combinaţii şi de fuziuni ar putea crea pericolul incifrării, al etanşeităţii pentru publicul mare ?

Considerentul meu este următorul şi este valabil pentru ultimele opusuri ale mele,  care într-adevăr sunt mari, sunt  complexe, uşor copleşitoare, aş putea spune.  Fiecare îşi poate lua pe nivelul lui de înţelegere şi pe palierul lui dintr-o muzică şi dintr-un concept complex: muzicianul contemporan ar putea să se simtă foarte bine în sonorităţile noi, electronice, artistul video ar putea să fie incitat de combinaţiile pe care le vede proiectate pe ecran,  cei din zona de dans să fie mişcaţi în zona aceasta. Cred că oamenii deschişi spre spiritualitate, care nu sunt neapărat consumatori de artă contemporană, vor fi atinşi  - şi sunt atinşi, am văzut asta la cea mai recentă prezentare - de mesaj, de puterea a ceea ce primesc din punct de vedere spiritual. Cred că fiecare dintre cei prezenţi ar putea să vină cu ceva după acest spectacol, în sensul de a integra această perspectivă angelica în fiinţa noastră actuală .

Apropo de putere şi opusuri recente, îmi amintesc o altă opera cross-media care interferează viziunii pe care o denumiţi trans-realism arhetipal, e vorba de White Ladys Power Places, din 2011 şi vreau să vă întreb acum la final, care sunt puterile, sau de ce nu, super-puterile compozitoarei Mihaela Vosganian ?

Cred că există o singură putere, puterea interioară. Puterea interioară este dată de lucruri şi  înţelegerea  spirituală, de tendinţa continuă de a explora zona conştiinţei, de a intra în zone de conştiinţă extinsă, astea sunt preocupările mele extra compoziţie dar pe care le introduc din ce în ce mai mult şi în creaţie şi în spectacol. Acelaşi trans-realism arhetipal care operează inclusiv cu aceste realităţi: puterea interioară şi puterea ritualului pe care-l îl dai chiar în scenă. Da, este legat şi de White Ladys Power Places un alt opus al meu din aceeaşi orientare. Şi mai recent, dacă vreţi un răspuns despre super-puteri, ceva mai nou şi puţin în afara discuţiei despre acest opus, trebuie să vă spun că  eu de un an şi jumătate lucrez cu gonguri şi boluri tibetane şi boluri tibetane şi organizez seminarii şi workshopuri , sesiuni spirituale cu instrumente sacre.

Sună foarte interesant şi vă asigur că aştept cu nerăbdare o nouă provocare semnată Mihaela Vosganian. Pînă atunci, vă mulţumesc! Mult success cu Calea Îngerului Uman!

Mulţumesc din suflet! Vă aştept la spectacol!

Program

Calea Îngerului Uman, un spectacol de Mihaela Vosganian

Invitat Special: Grigore Leşe

28 octombrie, ora 19:00, Sala Teatrul de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

Biletele costă 50 de lei şi sunt disponibile online, pe www.eventim.ro

Artişti

Mihaela Vosganian, compozitor şi concept musical, voce/percuţie midi live electronics
Grigore Leşe, artist tradiţional, invitat special
Cristian Lupeş, conducere muzicală
Liliana Iorgulescu, coregrafie/dans
Maria Constantinescu, instalaţie scenografică
Mihai Cucu, video concept, foto şi grafică

Grupul Inter-art
Maria Chifu, fagot/voce
Radu Vâlcu, chitară
Lucian Martin – dans
Brrie Webb – trombone, digeridoo
Ana Chifu, flaut
Olga Podobinschi, pian/keyboard
George Hodor, actor
Levinte Szasz, dans

Muzicieni Operetă: Constantin Urziceanu, clarinet, saxofon, Daniela Georgescu, contrabas

Cvartetul Passione:
Diana Jipa, vioara 1
Cristina Pasa, vioara 2
Mădălina Penciu, viola
Violeta Tutu Popescu, violoncel

Spectacolul este organizat de Asociaţia ArtConect

Proiect produs şi finanţat în cadrul programului cultural “Eşti Bucureşti”,ARCUB

Parteneri:Opera Naţionala Bucureşti, Teatrul de Operetă şi Musical “Ion Dacian”, ARFA, Creative ArtNetwork, BlackTie, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Asociaţia ESCU.