George Enescu – Restitutio. Opere complete pentru pian solo de Raluca Ştirbăţ

S-a vorbit puţin în România despre triplul compact-disc realizat în octombrie la Hänssler Classic, cu integrala creaţiei enesciene pentru pian solo, o înregistrare de excepţie ce va fi lansată astăzi, 3 decembrie, la Bucureşti, în Aula Palatului Cantacuzino, alături de ediţia în limba germană a volumului Capodopere enesciene de Pascal Bentoiu.

Astfel, dubla lansare de astăzi, organizată de Muzeul Naţional George Enescu cu sprijinul Institutului Cultural Român, se înscrie în ciclul de evenimente care marchează în 2015 şase decenii de la trecerea la cele veşnice a compozitorului român. S-a vorbit destul de puţin despre Enescu anul acesta. Ţin să vă amintesc, pe 4 mai anul acesta, nu a fost nici o floare la mormîntul din Pére Lachaise. Deşi, e muzicianul cu care ne mîndrim peste poate, nu-i aşa, şi a cărui muzică din rapsodii o tot folosesc televiziunile româneşti care ne învaţă să gîndim liber în promo-uri sforăitoare despre patriotism, măsurat în mulţi metri pătraţi de tricolor. Da, lumea culturii universale e un cimitir, cum spune Giovanni Papini. Dar doar într-al nostru mormintele n-au nici o floare.

Excepţional, exhaustiv, inedit

Şi din aceast perspectivă, pe lîngă valoarea muzicală în sine, ”Opere complete pentru pian solo” al pianistei Raluca Ştirbăţ, realizat la casa de discuri germană Hänssler Classic în luna octombrie a acestui an este evenimentul editorial muzical al anului 2015: excepţional, prin arta interpretării pianistice, exhaustiv prin travaliul muzicologic de cercetare şi restituire cronologică a tuturor compoziţiilor lui Enescu pentru pian solo şi inedit prin înregistrarea în premieră a patru partituri niciodată imprimate şi a trei niciodată gravate pe CD.  Setul de trei compact-discuri al integralei enesciene pentru pian solo datorat Ralucăi Ştirbăţ este atît un veritabil restitutio pentru muzicologia romînească, cît şi un reper pentru arta interpretativă enesciană. Iar pentru melomani, un veritabil instrument de cunoaştere şi în-drăgostire de Enescu.

Enescu era însuşi Muzica: „Să cânţi la un instrument, chiar şi perfect, este excelent. Să imaginezi, să creezi, să dai viaţă fantomelor tale este şi mai bine, şi mai rar.”

Muzica pentru pian al lui George Enescu e un un capitol important al creaţiei sale. Ultimul opus cuprins în această înregistrare a Ralucăi Ştirbăţ, tonica Sonată op.24 Nr.3 în Re Major, datată 1935, e o capodoperă scrisă imediat după terminarea lui Oedipe şi înaintea travaliului tenebroasei Simfonii a IV-a . E una dintre dovezile relaţiei intime pe care Enescu a avut-o întreaga viaţă cu pianul. Sfâşiat în lupta dintre vioară şi hârtia cu portative, violonistul şi compozitorul a avut întotdeauna în instrumentul pe care l-a descoperit cu imensă satisfacţie încă din fragedă copilărie în casa mamei de la Mihăileni, un refugiu şi un prieten confident. Cînd Enescu se aşeza la pian, sub degetele sale, muzica devenea fluviu: cîntînd, fluierînd, declamînd teme, instrumente sau onomatopee, descifra orice partitură simfonică sau camerală, de la Wagner la contemporanii săi, sau din creaţia-i proprie. Rarele înregistrări cu el la pian spun totul: Enescu era însuşi Muzica. Enescu, muzicianul complet, excepţionalul dirijor şi genialul pedagog a fost şi un mare pianist. Au spus-o toţi colegii săi de generaţie, inclusiv Maurice Ravel, dar şi somităţile absolute ale artei pianistice a timpului său: Alfred Cortot şi Arthur Rubinstein. Dar nu l-a tentat niciodată faima interpretului, nici măcar vioara nu l-a putut prinde în mrejele ei, cu toată adulaţia stîrnită de interpretările sale, pentru că a iubit să compună. Iar, aşa cum spunea chiar el,  a iubi e ceva  grav şi definitiv. Iubirea e pînă la urmă o o tuşă caracteristică a tuturor partiturilor lui George Enescu. În cronologia compoziţiilor sale, pe lîngă iubire şi legătura afectivă cu acest instrument, creaţia pianistică enesciană  jaloneză etapele formării stilului complex şi unic al muzicii sale, de la Suita în stil vechi, prima lucrare pentru pian care primeşte număr de opus (op.3) pînă la capodoperele în genul sonatelor cu numărul de opus 24. Parcurgerea celor trei compact-discuri ale integralei - pe care pianista Raluca Ştirbăţ a avut inspiraţia să le ordoneze cronologic - relevă etapele de formare a stilului componistic enescian, trecînd prin compoziţiile de şcoală, influenţele postromantice şi apropierea ”caracterului popular românesc”, prin interferenţa modal-tonală, pînă la eliberarea planurilor tonale proprie maturităţii creatoare.

Raluca Ştirbăţ, o iremediabil îndrăgostită de Enescu. credit foto Dan Mititelu

A început studiul pianului la Iaşi, oraşul plin de semnele trecerii şi muzicii lui Enescu. S-a stabilit la Viena, unde în 2011 a înfiinţat Societatea Internaţională ce poartă numele compozitorului român şi s-a luptat cu îndîrjire pentru Casa Enescu de la Mihăileni, reuşind să o salveze pînă la urmă, după multe peripeţii. Anul trecut a finalizat o teză de doctorat despre creaţia enesciană pentru pian – aştep cu mult interes publicarea în volum.  Cred cu convingere că muzica lui Enescu nu poate fi abordată de muzicianul-interpret al zilelor noastre fără o aplecare serioasă, profundă şi de durată asupra aspectelor teoretice ale partiturii, fără o analiză de detaliu de formă, stil, armonie şi încadarare a operelor sale atât în contextul creaţiei enesciene, cât şi în cel mai larg, al epocilor în care aceasta a luat naştere... spunea într-un interviu mai vechi, din 2013, pianista Raluca Ştirbăţ.  Exact asta a făcut ieşeanca rezidentă azi în oraşul valsului şi al expresionismului muzical, o sesiune de înregistrări rezultantă a unor ani buni de studiu şi cercetare de arhivă pe manuscrise enesciene originale aflate la Muzeul Enescu, Biblioteca Academiei Române, Bibliotecile Naţionale ale Austriei sau Franţei. Melomanii români se vor îndrăgosti cu siguranţă de ”ineditele” acestei integrale: La Fileuse, 1897;  Regrets, 1898 şi Impromptu în Do major, 1900, miniaturi de tinereţe impregnate de un suav romantism şi, în special, Moderato, 1912 fragmentul de sonată în fa# minor, prima versiune la Sonata pentru pian op. 24 Nr. 1, reluată şi definitivată în 1924, ”o mină de aur pentru explorarea laboratorului de creaţie enescian”. Niciodată publicată pînă acum, deşi manuscrisul e un exemplu viu al indicaţiilor de maximă detaliere notate cu generozitate de compozitor, lucrarea este, după spusele regretatei Clemansa Firca  - cea care a descoperit partitura în 1993 în arhivele Muzeului Enescu - ”mult  mai compactă şi matură stilistic decît Sonata pentru vioară Torso, compusă cu un an mai devreme”. Pe lîngă ordinea cronologică a plajelor celor trei compact-discuri, Raluca Ştirbăţ restituie şi temperamentalul Preludiu şi Scherzo în fa# minor  din 1896, dar şi superba Nocturnă în Re bemol Major, omagiu prinţesei Maruca, scris în 1907, imediat după ce compozitorul a întâlnit-o pentru prima dată pe cea pe care o va iubi toată viaţa. Memorabilă interpretarea la Pièces Impromptues op. 18, scris între 1913 – 1916, care nu constituie o ”suită”, ci mai degrabă un ”florilegiu”, un ”buchet” cum le numeşte Pascal Bentoiu. Dincolo de emoţia acestor prime audiţii, albumul are o viziune de ansamblu unică şi este, aşa cum îl caracterizează chiar autoarea: ”o călătorie unică în devenirea muzicală a compozitorului George Enescu”.

Precedat de două discuri anterioare, apărute la Casa de discuri austriacă Gramola, acest triplu compact-disc se diferenţiază de înregistrările din istoria recentă a discografiei enesciene prin acribia muzicologică şi pasiunea interpretării:  Cristian Petrescu (Accord 1998) şi un excelent Luiza Borac (Avie 2003 şi 2007). Pianista Raluca Ştirbăţ este şi semnătara livretului acestui album, redactat cu minuţiozitate în germană şi engleză (personal regret absenţa textului în limba franceză) cu fotografii din arhiva personală, într-o admirabilă prezentare grafică. Dincolo de coperţi (între care prima, cu minunatul portret de tinereţe al lui Enescu!), senzaţia la ascultarea acestui album e că Raluca Ştirbăţ e acasă. Ea ştie cum trebuie cîntat Enescu şi aşa îl şi cîntă: respectînd cu sfinţenie partitura, un corolar valabil pentru orice opus enescian care nu suportă tratări ad libitum; toţi muzicienii ştiu cum arată o partitură de Enescu, cu abundenţa impresionantă a indicaţiilor din paginile cu caligrafie scrupuloasă. Gîndiţi-vă la Lipatti interpretînd Enescu:  el trebuie să fi cunoscut de la sursă, sensul muzicii lui Enescu, atît de conştiincios notat în indicaţiile colorate din partitură, care rămîn singurul instrument de ghidaj al interpretului zilelor noastre. Dincolo de această grijă, mai mult decât binevenită în cazul partiturilor  enesciene, interpretarea Ralucăi Ştirbăţ cucereşte definitiv prin expresivitatea cîntului pianistic. Mai mult, muzica acestui triplu CD  frapează prin căldura sinceră a interpretării, o emoţie gravă şi definitivă.

Vă las plăcerea de a descoperi aceast muzică minunată, în versiunea superbă a Ralucăi Ştirbăţ. Cu menţiunea că muzica lui Enescu, de multe ori prost şi pe fugă cîntată, nu trebuie ascultată superficial atunci când ai oportunitatea unei  interpretări cum e cea de faţă:  e nevoie de concentrare, de o ascultare vie şi conştientă, pentru înţelegerea sensului muzical. Care, o dată descifrat, în cazul lui Enescu, te va îmbogăţi pentru  totdeauna.

George Enescu – Opere Complete pentru pian solo de Raluca Ştirbăţ. Un album de neratat, care va fi lansat în România astăzi, joi, 3 decembrie 2015, de la ora 18.00, în Aula Palatului Cantacuzino alături de lansarea volumului George Enescu: Meisterwerke (Frank & Timme, Berlin 2015) traducerea în germană a volumului Capodopere Enesciene  de Pascal Bentoiu (traducere Larisa Schippel, Julia Richter şi Raluca Ştirbăţ). Şi, bineînţeles, un recital Raluca Ştirbăţ.