Audienţa salvatoare

De la o vreme, simt o nemulţumire care creşte în sufletul meu şi, în unele momente, începe să mă doară în tot corpul. Somatizez. Nu am audienţă!

Fără audienţă am să mor de foame. Lumea din jurul meu pare să funcţioneze după un singur criteriu: audienţa. Toţi au pornit într-o goană nebună după audienţă, trafic, rating, like-uri, share-uri, cât mai multe share-uri!

Mă uit la cei cu audienţă mare. Nici nu-i mai văd pe unde sunt. Ei sunt foarte departe. Ei au învăţat repede „lecţia“: audienţa aduce bani. Ăsta nu e un lucru rău. Dar în lumea noastră nu contează calitatea audienţei, ci cât de mare îţi este audienţa. Dacă este foarte mare, înseamnă că eşti foarte bun. Dacă este „optimă“ atunci ţi se mai dă o şansă. Dacă nu faci audienţă, atunci „out!“, eşti mort, altul la rând!

Mă gândesc la audienţa care se face în România. Cred că este o audienţă reziduală. Care nu are niciun conţinut, este săracă în idei, nu are niciun gând, nimic memorabil, nimic care să te îmbogăţească spiritual. Spiritul nu face rating. Avem nişte vârfuri de audienţă ca nişte baloane de săpun. E de-ajuns să le atingi şi se sparg. Se sparg şi personajele astea atât de tare umflate de noi, care contribuim gură-cască la audienţa lor. Dar noi nu vrem să spargem aceste baloane. Suntem complici. Îi încurajăm prin participare, prin curiozitate, prin comentarii şi prin atenţia acordată. Prostia şi egoismul nostru produc această audienţă care nu ne foloseşte la nimic. Apoi, ne plângem: de ce este atâta mizerie în societatea românească? De ce? De unde o fi apărut? Cine o fi adus-o? Noi am produs-o, am tolerat-o şi am încurajat-o.

Goana după audienţă mutilează sufletele. Dar nu ne pasă. Bani să iasă!  

Ratingul rezidual se face uşor: din vorbărie, din vulgaritate, din şmechereală, din „gândire laterală”, din caterincă, din panaramă, din violenţă şi din ţâţe-buci. Se întorc ratingurile cu lopata. Se descarcă cisterne de like pentru nimic.

Goana după audienţă mutilează sufletele. Dar nu ne pasă. Bani să iasă! Şi mama este de vânzare când trebuie să facem rating! Audienţa se segmentează pe grupe de vârstă, pe mediul în care te învârţi şi pe câţi bani câştigi. Cea mai „bună“ audienţă este cea cu venituri mari, din categoria „premium“. Restul nu există.

Mă gândesc, uneori, la audienţa bună. Care este mult mai firavă în România decât audienţa reziduală, aia rea şi otrăvită. Aproape că ţi-e ruşine să faci audienţă bună, curată şi luminoasă. Dacă ar exista un fel de contor sau un distribuitor (o chestie inginerească), astfel încât audienţa bună să fie donată bolnavilor incurabili sau copiilor suferinzi ori muribunzilor. Aşa, ca un tratament medical. Audienţa bună să nu se piardă în marasmul ăsta tembel şi să fie captată, aşa, puţină cât este, şi dăruită. Dar nu într-o campanie de genul „dăruieşti şi câştigi“, ci pur şi simplu, punctele de audienţă bună să înconjoare sufletele ca o aură şi să le protejeze. O aură de ratinguri luminoase, salvatoare... Dar asta este deja o poveste de adormit audienţa.

Deci, să ne întoarcem în lumea reală: cum stăm cu audienţa pe ziua de azi?