Arme speciale occidentale decimează aviaţia şi marina militare ruse

0
Publicat:

În ultimele săptămâni, echipamentele antiaeriane ucrainiene au înregistrat succese notabile în lupta cu aviaţia militară rusă. Rusia pierde avioane militare unele după altele, şi nu are soluţii la capacitatea Ucrainei de a le doborî. Ucraina utilizează echipamente occidentale de interceptare, necunoscute ruşilor, transferate în secret în Ucraina, împreună cu experţii în tehnica, întreținerea  şi utilizarea acestor echipamente. Este posibil şi ca rachetele Patriot să fie folosite în această luptă cu aviaţia rusă.

Acelaşi lucru şi cu navele militare ruseşti. Ucraina a scufundat câteva din cele mai importante nave militare ale Rusiei, a bombardat podul Kerci, inclusive cu sprijin logistic şi informaţional occidental. Este clar că fără un altfel de sprijin Ucraina n-ar fi rezistat doi ani, în faţa unei armate de trei ori mai mare, mai dotate şi mai puternice.

Unele ţări din NATO au retras interdicţia pusă la livrările de ajutoare militare în Ucraina, de a nu le folosi în atacuri în adâncul teritoriului rusesc. Adică Rusia avea „dreptul” să invadeze Ucraina, dar aceasta nu avea dreptul de a ataca baze şi obiective militare din interiorul Rusiei! O logică strâmbă care, iată, se schimbă acum. Ucraina a folosit şi până acum propriile arme de atac, pentru a lovi obiective militare şi economice din Rusia. Este posibil că rachete de genul „Taurus” germane, să fi ajuns în Ucraina fără prea mult zgomot şi fără acordul explicit al autorităţilor politice.

Ce avioane de luptă ruseşti au doborât ucrainienii

Ucraina spune că a doborât  un total de 342 de avioane și 325 de elicoptere rusești de la începutul invaziei  în februarie 2022.

Rusia a pierdut circa 12 avioane Su-34 numai în luna februarie, potrivit Forțelor Aeriene ucrainiene. Se estimează că fiecare avion costă aproximativ 36 de milioane de dolari. Un alt avion Su-34 a fost doborât în dimineaţa zilei de 1 martie, au transmis Forţele Aeriene ucrainiene.

Yuriy Ihnat, purtătorul de cuvânt al Forţelor Aeriene ucrainiene, a spus că Ucraina are acum instrumente pentru a distruge avioane la distanţe destul de mari, explicând recenta creştere a numărului avioanelor ruseşti doborâte.

În decurs de numai o lună, Ucraina a doborât sau avariat două avioane A-50, avioane radar de comandă, supraveghere şi avertizare  timpurie, extrem de sofisticate şi costisitoare. Un astfel de avion costă circa 300 de milioane dolari sau mai mult, funcţie de echipamente, şi are un rol important în luptele aeriene şi terestre. Rusia are doar cateva astfel de avioane A-50.

Echipamente de bruiaj, interceptare şi ascultare

Este vorba de echipamente ale serviciilor de informaţii occidentale, în urma deciziei de partajare a informaţiilor secrete cu Ucraina. Toate aceste ajutoare constând în specialişti, echipamente şi informaţii nu au fost date publicităţii, de bună seamă. Dar ele ajută masiv armata ucrainiana să facă faţă asaltului trupelor ruseşti.

Să ne reamintim de zeci de ofiţeri superiori ruși, inclusiv generali, omorâţi de trupele ucrainiene pentru că foloseau comunicaţii neprotejate. În ultimul timp s-au învăţat minte, n-au mai fost surprinşi descoperiţi.

Acorduri de garanţie a securităţii Ucrainei cu state europene

Pentru că Orban, premierul Ungariei şi Fico, premierul Slovaciei se opun ajutoarelor europene pentru Ucraina, preşedintele Zelenschi a adoptat altă tactică. Încheie acorduri bilaterale de securitate  pentru Ucraina separat, cu diferite ţări europene. Urmează ca şi România să încheie un asfel de acord în curând.

Aceste acorduri au şi părţi secrete. Iată un exemplu, acordul de securitate Austria-Marea Britanie:

Se prevăd consultări într-un termen de 24 de ore dacă Ucraina  se confruntă cu un nou atac din partea Rusiei şi să furnizeze Kievului în acest caz o asistenţă de securitate „rapidă şi consistentă”. Londra vă oferi astfel „echipamente militare moderne în toate domeniile necesare, precum şi asistenţă economică; Marea Britanie va impune Rusiei costuri economice şi de altă natură”.

Există anexe ale acordului, care sunt top secret. În aceste anexe definim domeniul concret, lucruri concrete, sfere concrete de aplicare. Iar acestea, îmi pare rău, nu vor fi cunoscute publicului său agresorului, dar vor fi aplicate”, a declarat  consilierul lui Zelenski.

Se pare că europenii şi americanii au înţeles că vor suporta costuri mai mari dacă Rusia câştigă în Ucraina, şi nu vor să abandoneze Ucraina în lupta să cu Rusia.

Rămâne problema americană, pentru că susţinătorii lui Trump din Camera Reprezentanţilor a Congresului american se opun ajutorului de 60 de miliarde de dolari pe care preşedintele Biden îl vrea pentru Ucraina. Posibil să se rezolve în curând şi această problemă.

Concluzie

Ucraina beneficiază de ajutoare occidentale mult mai mult decât se ştie în mod transparent de la guvernele ţărilor care ajută Ucraina. Şi e normal să fie aşa, pentru ca ruşii să fie luaţi prin surprindere. Toate aceste ajutoare secrete atârnă greu în balanţa războiului. Să menţionăm şi avioanele americane  F-16, care vor intra în curând în luptă, pilotate de ucrainieni.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite