APEL - Lacrima Transnistriei pe obrazul României
0Nu scriem chiar degeaba pe blog: la sfârşit, când primim câte o palmă (a se citi observaţie critică - s.a.) , întindem un obraz, iar când ne apreciază cineva, îl întindem pe celălalt, dar numai pentru o uşoară mângâiere. Ca să dezvolt un caz concret, trebuie să dezvălui un mic secret. Sper să fiu iertat de cel care mi l-a încredinţat, care nu îşi doreşte publicitate, dar noi i-o oferim în limita bunei-cuviinţe.
Zilele acestea, în Inbox-ul personal am primit o reacţie la articolul recent „Transnistria – Limba română în bătaia glonţului (II)”, din partea unui tânăr jurist, domnul Ion Anton, care califică materialul ca fiind „foarte bun”. Măgulitoare, dar şi surprinzătoare apreciere la un articol „patriotic”, cum mă încăpăţânez să public mereu, fără rating, în care răbufneşte iubirea mea pentru întreaga Basarabie, dar mai ales pentru românii din Transnistria, un adevărat gulag pentru aceşti oameni năpăstuiţi.
Cât despre patriotism, ce să mai spun? E demodat, nu se mai poartă, e ca o straiţă cusută de mână de pe vremea bunicii. Ce mi-o mai fi trebuind? Nu îmi e îndeajuns că sunt luat uneori peste picior de către români de-ai mei care trăiesc într-o ţară neiubită? Unii o văd urâtă şi o vorbesc de rău, iar eu şi alţii, inclusiv străini, o vedem frumoasă, asta e problema.
Domnul I. Anton îmi mai scrie aşa:
„Este bună ideea dumneavoastră, pentru colectă. Vă gândiţi să deschideţi un cont pentru strângerea banilor? Vom promova şi noi acţiunea dacă strângeţi bani (sunt în grupul Facebook – TransnistriaLacrimaMea). Auziţi? Transnistria e un fel de lacrimă. Pe obrazul cui? Şi continuă:
M-am consultat cu jurişti de la Promolex, pentru că am vrea să le facem şi noi o donaţie şi am ajuns la concluzia că ar fi bine să le trimitem bani pentru a-şi lua telefoane şi aparate foto în locul celor confiscate. De asemenea, banii care vor rămâne în plus vor fi cu titlu de donaţie pentru Liceul „Lucian Blaga”, pentru că au nevoie de multe dotări. Totodată, nu vom trimite bani pentru plata eventualei amenzi, deoarece separatiştii nu au un titlu legal pentru aceasta, şi ar însemna să le recunoaştem indirect calitatea de administraţie publică legitimă”.
Recunosc, când am propus în articolul pomenit să strângem bani pentru fraţii noştri din Transnistria, maltrataţi pentru motive imaginare, mi-a scăpat nuanţa cu legitimitatea, sesizată imediat de un bun jurist, nu de un filolog ca mine.
Citeşti şi nu îţi vine să crezi. Mai există oameni în România care se gândesc cu milă la suferinţa greu de închipuit a rudelor lor din Transnistria! Vor fi fiind mai puţini decât ar trebui, sau dimpotrivă, dar sunt, iar gândurile şi cuvintele lor pot fi tămăduitoare pentru sufletul celor care calcă uneori cu frică pământul de sub picioare, la câţiva paşi de ţara lor, unde se trăieşte bine-mersi, în deplină libertate şi siguranţă.
Că aşa stau lucrurile, reiese şi din spusele domnului Ion Iovcev, directorul liceului amintit, după ce a fost eliberat: „Pe parcursul atâtor ani, batjocura care se îndreaptă împotriva noastră cred că a ajuns la limită... Mă uit în ochii elevilor mai mari, ei înţeleg care este situaţia. Chiar după ce s-a întâmplat ieri (arestarea profesorului de către miliţiile transnistrene – s.a.), azi elevii sunt la lecţii. Tot ce s-a făcut a fost cu scopul de a intimida părinţii ca să-şi retragă copiii de la şcoală. Cred că s-a dorit mai mult decât reţinerea acestor bani”.
Din nou, amintim că este vorba de limba română, în literele căreia s-a tras cu pistol rusesc (vezi articolele pe aceeaşi temă – cap. „Dependenţa de blog” - vasilenanea.ro), de dorinţa autorităţilor transnistrene ca această enclavă românească, din zona separatistă rusească, să dispară, ea fiind un fel de ghimpe în inima multor politicieni de la Moscova, până la cel mai înalt nivel.
Am accesat TransnistriaLacrimaMea , un titlu de pagină cum nu se poate mai inspirat pentru ce se întâmplă în zona separatistă. Numeroşi oameni luminaţi din Basarabia şi România sunt prezenţi în interior în număr tot mai mare, manifestându-şi solidaritatea cu plânsul amar al conaţionalilor noştri. „Lacrima mea” ar trebui să fie „Lacrima noastră”, a tuturor românilor din România, Republica Moldova şi de pretutindeni. În acest context, este greu de înţeles de ce unii basarabeni îşi îndreaptă gândurile mai mult către Moscova, care controlează şi stăpâneşte ilegal Transnistria, maltratându-i pe românii de acolo, şi nu spre Europa, procentele fiind cunoscute.
Da, domnule Ion Anton, aveam de gând să iniţiez deschiderea unui cont (lei şi valută) pentru „eroii din Transnistria”, cum i-am numit eu, dar aşteptam măcar un impuls. Acesta a venit prin dumneavoastră. O vom face amândoi, împreună cu persoane autorizate, în mod legal, transparent, în perioada următoare. Până atunci, aşteptăm la adevarul.ro propuneri privind deschiderea contului (pe numele cui?), în primul rând, din partea cadrelor didactice transnistrene, dar şi idei, comentarii din partea cititorilor, inclusiv din străinătate, care să dea substanţă acestui proiect în premieră absolută pe mapamond, din câte ştiu.
Astfel, facem un APEL la toţi cei care mai gândesc şi simt cu adevărat româneşte, să răspundă acestei iniţiative. Cred că, în mod normal, lacrima din pleoapele românilor transnistreni trebuie să şiroiască şi pe obrazul României.
Se încarcă comentariile...
