Amintiri vechi si noi despre adunarea în familie
0Îmi amintesc uneori despre nişte momente frumoase din copilărie – trebuie să fi avut 7-8 ani -, când ne adunam seara în casa de vară a bunicilor (care se numea cuptorariţă, că acolo era şi cuptorul de pâine) şi venea Nana „haiducul” de la pădure şi ne aducea nişte ciuperci mari pe care le coceam cu puţină sare pe sobă şi eram adunaţi toată familia în jurul vetrei cu focul care pâlpâia…
Iarăşi îmi amintesc, de mai târziu, după ce ne-am luat televizor acasă, cum eram toţi seara adunaţi în jurul televizorului alb-negru – deşi pe vremea aia nu era mare lucru de văzut la televizor, dar eram toţi adunaţi, cam cum se vede această familie în fotografia de mai jos (sursă).

Apoi mă gândesc că azi şi când suntem adunaţi în familie, tot nu suntem împreună decât numai cu trupul, pentru că fiecare e conectat la altceva, la alt grup, la altă reţea, cam cum se vede în fotografia de mai jos (sursă).

Un părinte, intelectual în jurul a 40 de ani, îmi spunea nu demult că, nemaiştiind cum să facă să aibă o convorbire cu fiica lui, adolescentă, a avut ideea (briliantă şi la zi, credea el) de a-i scrie un email. Răspunsul a venit prompt: „Tata, eşti învechit rău, zău aşa. Dacă chiar ai ceva de spus, intră pe Facebook”! Tatăl cu pricina şi-a făcut deci cont pe Facebook.
Iar eu, în urma acestei istorii, am decis şi eu să-mi fac cont pe Facebook… Şi chiar dacă nu sunt foarte activ acolo, cel puţin mai pot şi eu păstra contactul cu tinerii în felul acesta.
What’s next?