A apus o mare stea a liricii vocale

Să o recunoaștem, viața noastră muzicală, viața muzicală internațională s-a despărțit cu adâncă emoție de una dintre cele mai strălucite personalități ale artei lirice a timpului nostru, de soprana Mariana Nicolesco.

Soprana Mariana Nicolesco FOTO Mediafax

Iar considerația lumii muzicale se îndreaptă, de mai bine de cinci decenii atât față de personalitatea puternică a artistei cât și față de pedagogul cu totul special al artei cântului, artistul care a orientat până în ultimele clipe ale vieții, destinele profesionale a sute și sute de tineri artiști lirici, mulți dintre aceștia desfășurându-și activitatea pe unele dintre scenele importante, actuale, ale operei.

A excelat în arta înaltă a cântului cultivat, în arta belcanto-ului, zonă artistică în care suplețea, consistența transparențele culorilor timbrale ale glasului sunt menite a susține linia melodică; este darul neprețuit încredințat celui mai nobil instrument, încredințat vocii umane. Pe drept cuvânt a fost definită drept Regina del Belcanto sau Il grande soprano Rumeno. Este stilul, este expresia artistică cea care a impus-o chiar din anii tinereții, în urmă cu peste cinci decenii când cucerea laurii marelui concurs Voci Rossiniane, competiție organizată la Milano de Radioteleviziunea Italiană, RAI. Și-a cultivat vocea cultivând spiritul muzicii cu inteligență vie, prin cultură. Elocvența cu care era arcuită fraza muzicală era însoțită în cântul Marianei Nicolesco de o dicțiune pe care nu poți să nu o numești ca fiind perfectă. Iar pronunția impecabilă a consoanelor duble în limba italiană, devenise - chiar - o obsesie in lucrul cu tinerii cântăreți.

Sunt date care au apropiat-o inclusiv de creațiile scenice sau oratoriale ale zilelor noastre, de creația de operă a lui Luciano Berio, de marele opus oratorial Cele șapte porți ale Ierusalimului de Krzysztof Penderecky; este o impresionantă creație care a putut fi audiată la sfârșitul anilor 90 inclusiv pe scena Atheneului; iar aceasta cu participarea marii noastre soprane.

Revenirea în țară la începutul anilor '90, a constituit o adevărată revenire spre origini; a apărut pe prima scenă de concert a țării!

Tot în acei ani, ne aducem aminte, Papa Ioan Paul al II-lea a invitat-o la Vatican pentru un concert pe parcursul căruia Mariana Nicolesco a interpretat câteva colinde românești.

A știut să organizeze, să susțină, un Festival dedicat vocilor tinere aflate în proces de formare, de consolidare, de cultivare a datelor esențiale privind arta sacră a cântului, cum obișnuia să o numească Mariana Nicolesco însăși.

Mă refer la Festivalul Hariclea Darclée, de la Brăila, un proiect, o realizare unică în felul ei, care îi aparține. Aici, de-a lungul diferitelor ediții ale Festivalului, pe perioada concertelor a reușit să apropie, să adune la Brăila, personalități ale culturii, ale artei, pe maestrul Radu Beligan, pe baritonul Nicolae Herlea, pe profesorul Emil Constantinescu, pe mezzo-soprana Martha Kessler...

Recenta ediție, cea de a XXV-a, a avut loc cu câtva luni în urmă, în vara acestui an. Am avut fericitul prilej de a fi asistat inclusiv la această ediție la care au participat aproximativ șaizeci de tineri vocaliști români; cursuri intense, întruniri profesionale și audiții susținute în celebra sala a Teatrului Maria Filotti sau concertele finale desfășurate pe marea Esplanadă a Dunării; toate aceste momente au reprezentat veritabile cursuri de măiestrie susținute pe parcursul a opt sau chiar zece ore zilnic, momente profesionale care sfârșeau seara târziu, în miez de noapte. Mai apoi la București ca de fiecare dată, cu aceeași participare vigilentă, au urmat momentele sesiunilor de montaj ale imprimărilor realizate de echipe ale Televiziunii Române, dar și cele ale televiziunilor locale. Muncă susținută cu pasiune profesională, muncă epuizantă și o enormă dedicație în beneficiul viitorului artei lirice vocale.

Nu trebuie uitat, cu ani în urmă a organizat la București și la Brașov, câteva ediții festivaliere dedicate cântecului cult de la noi, gen pe care a ținut a-l denumi drept Liedul Românesc. Manifestarea era destinată de asemenea vocilor tinere, apropierii acestora față de genul cântecului cult. Cu sprijinul Uniunii Compozitorilor, a maestrului Octavian Lazăr Cosma personal, câteva dintre aceste manifestări au fost susținute la Palatul Cantacuzino, la sediul Uniunii, dar și la Atheneul Român.

La sfârșitul ultimului concert desfășurat recent, în luna iulie, pe Esplanada Dunării, la Brăila, concert susținut cu participarea Orchestrei Festivalului Darclée, a corului Filarmonicii bucureștene, la sfârșitul aplauzelor oferite întregului grup al tinerilor prezenți cu toții pe marea scenă, am regăsit-o pe Mariana Nicolesco recuperându-și respirația, afundată într-un jilț din care doar privirea-i vie mărturisea semnele bucuriei lucrului bine împlinit.

I-am putut adresa doar câteva cuvinte: „Mariana, ești unică!” Răspunsul s-a animat dintr-o privire cordială pe care nu o voi uita!

Greu de imaginat astăzi dacă - sub ce formă, la Brăila - edițiile festivaliere închinate artei cântului, pot continua; poate doar sub forma unei mari competiții. In mod cert, sub semnul personalității puternice a artistei, un capitol s-a încheiat. Dar moștenirea domniei sale rămâne vie în evoluția, în arta tinerilor cântăreți.

Ne aducem aminte, cu peste trei decenii in urmă, cu prilejul revenirii în țară, Filarmonica bucureșteană a găzduit la Ateneul Român prima apariție a sopranei Mariana Nicolesco într-un memorabil concert de arii din opere.

Rememorând acel moment, cu totul recent, Filarmonica bucureșteană a susținut un mare concert vocal-simfonic realizat cu participarea Orchestrei Simfonice, a Corului Academic, concert condus de dirijorul englez Jonathan Darlington; este o personalitate notorie a artei dirijorale actuale, muzician prezent pentru prima oara în contextul vieții noastre muzicale.

Am avut prilejul a reaudia – după mulți ani, aici, la Atheneu – Missa Solemnis de Beethoven, lucrare de adâncă maturitate, o creație unică în felul ei prin felul în care, în prima parte a secolului al XIX-lea, în zorii Romantismului european, autorul susține că pacea interioară poate fi dobândită doar prin lupta cu sine însuși. Este fermentul activ de adâncă semnificație, cel care a condus acțiunea dirijorală, participarea corului condus de maestrul Iosif Ion Prunner, participarea impresionantă a echipei soliștilor vocali, o echipă excelent selectată în ce privește compatibilitatea vocilor, a personalităților soliste; mă refer la soprana Diana Țugui, la mezzo-soprana Liana Mattei Ciucă, la tenorul Marius Vlad Budoiu, la basul Justinian Zetea.

Este de remarcat, cei doi cântăreți au participat în cadrul mai multor ediții ale Festivalului competițional de la Brăila. Iar dirijorul Johathan Darlington este personalitatea care a știut și a reușit a structura acest magnific opus beethovenian în baza opozițiilor unor contraste clare, atent dozate, cele care asigură momentele firești ale missei, de la Kyrie Eleison, implorarea milei divine, la strălucirea magnifică din Sanctus, de la decizia implacabilă a Credo-ului, la implorarea demnă a păcii divine – implorare deloc resemnată la Beethoven - în Dona nobis pacem.

Ansamblurile Filarmonicii bucureștene și-au dat toată strădania profesională. Trebuie să recunosc, dintre concertele remarcabile ale ultimelor două stagiuni de concerte ale instituției, acesta a fost unul dintre cele pe deplin împlinite, concert dedicat unui mare opus, moment la care – îmi place să consider – însăși personalitatea căreia i-a fost dedicat, ar fi avut bucuria să participe.

O voi spune cu toată credința, Dona Eis Pacem.

Articolul a apărut anterior în revista România Literară.