INTERVIU Conf. Claudiu Tufiș, politolog: „Tinerii sunt printre cei care acceptă idei care țin mai degrabă de regimuri autoritare“
0După trei decenii de încredere scăzută în partide, guverne și instituții fundamentale ale statului, România pare prinsă într-o spirală a dezamăgirii. Tinerii educați și activi civic ajung să abandoneze implicarea politică după ani de eforturi fără rezultate vizibile, iar votanții ocazionali își pierd complet speranța că alegerile mai pot schimba ceva.
„Weekend Adevărul“ a discutat cu politologul Claudiu Tufiș despre cum ajung tinerii să se implice (sau nu) în politică, de ce unii o fac din convingere, alții din interes, și ce consecințe are apatia electorală într-o democrație deja slăbită de lipsa încrederii.
„Weekend Adevărul“: Cum credeți că percep votul cei care merg totuși la urne? Ca pe o reprezentare, ca pe o datorie sau mai degrabă ca pe o opțiune individuală, care nu are cine știe ce impact în societate?
Claudiu Tufiș: Sunt multe tipuri de motivații pentru votul tinerilor. Pe de o parte, avem tineri care așa au fost obișnuiți din familie – au văzut că trebuie să voteze și... votează. Există și o categorie destul de importantă, eu aș zice undeva la 20-25% dintre tineri, care sunt foarte activi. Au învățat cumva, s-au format la nivelul organizațiilor de reprezentare ale elevilor și, după aceea, se implică în continuare în mișcarea studențească. Și ajung să facă inclusiv activitate politică.
Dar sunt și tinerii care intră în politică nu neapărat din convingere, ci mai degrabă pentru oportunități de muncă, mai ales în zone unde totul pare controlat politic?
Da, e un tip de activist pe care eu îl consider cumva foarte individualist. Într-un sens, e vorba de tineri care își dau seama sau află, înțeleg cumva că, în localitatea sau în județul în care trăiesc, aproape totul e controlat politic. Dacă vrei să ajungi să ai o slujbă undeva în sistemul bugetar, dacă vrei să fii angajat oriunde, cumva trebuie să fii asociat cu partidul care e la putere – sau măcar cu partidul care controlează lucrurile la nivel local. Și asta e un driver, e o influență destul de puternică pentru ei. Am observat asta din discuții cu tineri, de-a lungul timpului. Se implică în politică exact cu speranța că, prin această activitate, la un moment dat vor reuși să obțină un loc de muncă în orașul sau în comuna lor. Orice job, oriunde, într-o administrație publică, la o instituție deconcentrată, totul e controlat de partid. Dacă nu ești legat de partid, nu ai cum să intri. Cam cum arăta sistemul politic în Italia, pe undeva prin anii ’70-’80, când partidele foloseau puterea pe care o aveau și controlul pentru a distribui locuri de muncă celor care le susțineau.
Deci nu este un fenomen specific României...
Nu suntem speciali, oricât ne-ar plăcea sau nu ne-ar plăcea asta. Politica se face, de multe ori, cam la fel peste tot. Iar al treilea tip de implicare politică, pe care eu îl asociez mai degrabă cu tinerii foarte educați, care au și niște resurse financiare și care își permit să se implice în politică – dar nu neapărat prin intermediul partidelor politice, ci mai degrabă prin societatea civilă, prin ONG-uri – sunt tineri care militează, fac voluntariat pentru o cauză. În unele cazuri, e vorba de protecția mediului sau de drepturile omului. Mai sunt și cauze legate de reducerea corupției, de transparentizarea guvernării... Sunt foarte multe teme pe care tinerii le consideră importante. Și, mai ales în mediul urban, mai ales în rândul studenților, se simte un nivel destul de ridicat de implicare pe zonele astea. Deci am putea spune că există trei categorii principale de tineri care se implică politic. Dar, pe de altă parte, mai e și cealaltă categorie – cei complet dezinteresați, care nu au absolut niciun fel de intenție să afle mai multe despre lumea politică.
Apatie și burnout politic
Vedem, uneori, apatie politică și în rândul celor care au avut acces la educație. De ce credeți că apare?
Se vorbește foarte mult, când vine vorba de locul de muncă, despre burnout – momentul când ești complet obosit, terminat, nu mai ai nicio rezervă, nu mai poți merge mai departe. Un fenomen asemănător apare și când vorbim despre implicarea politică a cetățenilor. Sunt oameni care au depus eforturi timp de 5, 10, 15 ani, sperând că vor reuși să schimbe ceva. Și ajung, la un moment dat, să observe că, de fapt, aproape nimic nu se schimbă în politica din România. Ba chiar în unele momente pare că lucrurile devin din ce în ce mai rele. Și atunci apar dezamăgiri foarte puternice care îi fac pe unii să renunțe. Și e complet de înțeles.
În ce sens?
E suficient să ne uităm doar la cel mai înalt nivel, la nivel prezidențial. Am avut oameni care au fost puternic atașați de Traian Băsescu, după care au fost profund dezamăgiți – de unele dintre deciziile lui, dar mai ales de ce se întâmpla în jurul lui, cât a fost președinte. Apoi și-au pus speranțele în Iohannis – și au descoperit, iarăși, că Iohannis a fost... cu numele. Un caz mult mai puțin prezent, mai puțin prezidențial decât Traian Băsescu. Și, din nou, o mare dezamăgire. Deci imaginați-vă pe cineva care, timp de 20 de ani, și-a pus speranțele în Băsescu și în Iohannis. E foarte probabil ca acum să nu mai zică: „Hai să-l sprijinim și pe următorul!“. Sau, dimpotrivă, unii își pun din nou speranțele într-un nou Făt-Frumos – fie că se numește Bolojan, Nicușor Dan, Simion sau în oricare dintre cei care sunt acum în poziții de putere sau care candidează.
Supravegherea politicienilor – datoria cetățenilor
Ce ar putea învăța tinerii din situația pe care ați descris-o? Cum ar putea evita generațiile tinere să ajungă în același punct?
O să vă spun perspectiva mea, care e una mai degrabă normativă, dar cred că e importantă. Ce ar putea învăța? În primul rând, că trebuie să se informeze foarte bine înainte de a vota pentru cineva. Să știe cine este acea persoană cu adevărat. Să ne amintim – când Iohannis a candidat prima dată, acum zece ani, se știa că fusese propus de grupul din jurul lui Dan Voiculescu să fie prim-ministru. Se știa că era apropiat de PSD, de PNL, de USL-ul de atunci. Deci, existau semne de întrebare. Oamenii au ales să le ignore și s-au dus pe alte caracteristici – imaginea neamțului eficient, corect, și așa mai departe. Asta a fost greșeala lor. Deci dacă e ceva de învățat, e asta: trebuie să ne informăm, cu adevărat, despre candidați. Iar al doilea lucru, la fel de important, e că implicarea politică nu se întâmplă doar o dată la patru sau cinci ani, când sunt alegeri. Implicarea politică e o activitate de zi cu zi. Și ori de câte ori simțim că unul dintre cei pe care i-am ales – că e președinte, că e parlamentar – o ia într-o direcție greșită, trebuie să intervenim. Aș zice, deci, două lucruri mari: informare și implicare. Implicare continuă, nu doar la alegeri. Numai așa se poate schimba ceva.
Există și riscul să intrăm într-o criză de legitimitate democratică? Dacă tinerii nu se afiliază nici cu partidele tradiționale, nici cu mișcările extremiste, și pur și simplu nu mai ies la vot... ajungem într-o situație în care o parte mare din populație nu mai e reprezentată politic.
Criza deja există de mai multă vreme. Și nici nu e nevoie să ne uităm doar la prezența la vot ca să o vedem. O vedem și în nivelul de încredere. Dacă ne uităm la încrederea în partide politice, încrederea în Parlament, încrederea în Guvern – în România, nivelul a fost întotdeauna foarte scăzut. Și vorbim de 35 de ani de încredere scăzută în instituțiile publice. La un moment dat, te și întrebi: bun, și la ce să le mai ții, dacă oamenii nu mai au încredere în ele? Poate că ar trebui să încercăm alte tipuri de instituții, alte forme de organizare... Și da, tinerii sunt printre cei care acceptă, într-o proporție destul de mare, idei care țin mai degrabă de regimuri autoritare decât de regimuri democratice.
Se încarcă comentariile...
