INTERVIU Specialist în sustenabilitate: „În loc să așteptăm schimbări externe, ar trebui să ne concentrăm pe consolidarea propriilor strategii de sustenabilitate“
0Ghidul „Climate Paths“ oferă soluții strategice pentru o tranziție verde în România prin promovarea colaborării între cercetare, sectorul public și cel privat, dar mai ales prin identificarea bunelor practici internaționale care pot fi adaptate contextului local.
Cu o vastă experiență internațională în domeniul sustenabilității și inovării sociale, Roxana Cojocaru, actualul director executiv al Social Innovation Solutions, a fost implicată în proiecte de impact global – de la management de proiect și dezvoltare în cadrul Better World Initiatives până la gestionarea relațiilor și proiectelor de strângeri de fonduri în cadrul TEDxCERN și CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară). La Social Innovation Solutions, dezvoltă inițiative care promovează colaborarea între sectoare și soluții durabile.
„Weekend Adevărul“ a discutat cu Roxana Cojocaru în timp ce aceasta se afla la Barcelona, în cadrul unei întâlniri anuale cu echipa sa, unde explorează modul în care alte țări implementează proiecte de sustenabilitate. „Petrecem câteva zile foarte intense, încercând să învățăm cum funcționează proiectele locale de sustenabilitate, cum colaborează stakeholderii și ce bune practici putem adapta și în România. De multe ori observăm că acolo unde există colaborare reală și susținere financiară, rezultatele sunt extraordinare. E o frustrare să vedem câte proiecte reușesc în alte țări, în timp ce la noi întâmpinăm adesea dificultăți“, ne-a mărturisit Roxana Cojocaru.
În contextul lansării ghidului „Climate Paths“, un document strategic pentru accelerarea tranziției către o economie verde în România, Roxana Cojocaru ne-a vorbit despre provocările interne, colaborările internaționale și pașii necesari pentru a depăși blocajele birocratice care încetinesc progresul spre sustenabilitate.
„Weekend Adevărul“: Care considerați că este cea mai mare contribuție pe care o aduce Ghidul „Climate Paths“ în sprijinirea tranziției către o economie verde în România? Ce anume vi se pare esențial?
Roxana Cojocaru: Cred că e clar că avem nevoie să facem pași foarte mici, dar siguri, împreună. Una dintre cele mai importante realizări ale acestui ghid a fost că am reușit să aducem la aceeași masă stakeholderi importanți, atât din România, cât și din Norvegia. Am discutat provocările comune și soluțiile posibile, dar implementarea rămâne o provocare grea. Există o problemă reală în România – și nu doar în București, ci și în alte regiuni – legată de accesul la finanțare și de birocrație. Dacă nu facilităm aceste conversații și colaborări, nu putem să trecem la treabă în mod concret. Institutele de cercetare au experiență, dar se confruntă cu o lipsă de resurse și de coordonare.
Așadar, problema finanțării și a colaborării insuficiente este esențială. Cum vedeți lipsa acestei conectivității între cercetare, tehnologie, politici publice și fonduri?
Am încercat să facilităm acest proces prin ghidul nostru. Institutele de cercetare au început să se întâlnească în contexte comune, dar până acum nu a existat o platformă clară care să aducă laolaltă toți stakeholderii într-un mod constant și organizat. De asemenea, și fragmentarea bugetelor și birocrația excesivă reprezintă o realitate cu care ne confruntăm de multă vreme. Totuși, există soluții. Cred că trebuie să ne concentrăm pe bunele practici pe care le vedem în alte țări. De exemplu, colaborările dintre sectoarele publice și cele private funcționează mult mai bine acolo unde există mecanisme clare de sprijin financiar. În România, de multe ori, activitatea de cercetare este minimizată din cauza accesului dificil la resurse. Dacă am reuși să simplificăm procesele administrative și să stabilim surse de finanțare mai eficiente, am vedea o îmbunătățire semnificativă. Este nevoie de o structură organizațională mai clară, care să ofere predictibilitate pe termen lung. De exemplu, alocarea unor piloni de finanțare pentru domenii prioritare ar putea reduce complicațiile. Problema principală este că, adesea, nu avem obiective bine definite, iar fără o direcție clară, proiectele de cercetare și dezvoltare se pierd între etape administrative sau rămân blocate din lipsa resurselor.
Un proces pe termen lung
Ați atins un punct esențial. Practic, cheia ar fi simplificarea și o mai bună coordonare între toți actorii implicați.
Absolut. Fără aceste schimbări, rămânem blocați într-un cerc vicios în care oportunitățile de inovare și dezvoltare sunt pierdute. De aceea, continuăm să promovăm aceste conversații și parteneriate prin inițiative precum Climate Change Summit și acest ghid. Este un proces pe termen lung, dar trebuie să facem primii pași.
Lipsa unei direcții bine stabilite pare să fie o provocare majoră. Cum poate fi depășită această situație?
E nevoie de programe de inovare care să fie bine coordonate. Actorii implicați – cercetători, companii, instituții – au cunoștințe complementare, dar de multe ori nu colaborează eficient. Dacă reușim să aducem împreună acești parteneri într-un cadru de colaborare stabil, putem obține rezultate reale și palpabile, nu doar teorii scrise pe hârtie. Cred că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat la CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară) a fost să înțeleg limba oamenilor de știință. Ei folosesc un limbaj tehnic care trebuie tradus pentru publicul larg, pentru factorii de decizie și pentru finanțatori. Este esențial să faci această intermediere, pentru că altfel ideile și proiectele rămân doar în comunitățile academice, fără aplicabilitate în lumea reală.
Ați menționat și importanța tehnologiilor digitale. Ce exemple concrete ați întâlnit care pot fi relevante pentru România?
Am văzut tehnologii impresionante, cum ar fi software-ul Invenio, utilizat pentru a gestiona un număr foarte mare de baze de date, ce ulterior au fost folosite pentru a digitaliza biblioteci în Africa. Din păcate, în România, procesul de transfer de tehnologie nu este atât de avansat încă, dar ar putea rezolva foarte multe probleme ale societății. Trebuie să avem mai multă încredere în cercetători și să le oferim spațiu pentru a dezvolta idei. Educația și accesul la resurse sunt critice în acest sens. E nevoie de o infrastructură care să permită cooperarea între diferite instituții și sectoare, fără să fim limitați de birocrație. Numai așa putem avansa către o economie mai sustenabilă.
Încet, dar sigur
În contextul strategiilor de sustenabilitate, ce provocări întâmpină companiile, în special cele mici și mijlocii, în implementarea unor planuri complexe?
Companiile mai mici nu dispun automat de resursele necesare pentru a avea specialiști în sustenabilitate in-house. De multe ori sunt nevoite să apeleze la expertiză externă, ceea ce poate să complice și mai mult lucrurile, mai ales în condițiile în care lipsesc fondurile și claritatea strategică. Așadar, pentru aceste organizații este esențial să existe o abordare progresivă. Nu poți implementa o strategie cu zeci de obiective și proceduri peste noapte fără să le destabilizezi complet. De aceea, sunt adepta principiului „mai bine mai puțin, dar bine făcut“. Fiecare pas contează și, odată ce depășești dificultățile inițiale, progresul devine vizibil. Însă, o strategie solidă pe termen lung oferă companiilor o direcție clară și previzibilitate. Asta le ajută să creeze tracțiune – adică să se îndrepte constant într-o direcție de dezvoltare sustenabilă, fără să fie deturnate de obstacole administrative sau de schimbările frecvente din mediul legislativ. Dacă mediul de afaceri este susținut printr-o astfel de abordare strategică, companiile vor avea mai puțin de înfruntat în ceea ce privește piedicile birocratice sau financiare.
Ce rol joacă colaborarea între diferiți actori din acest domeniu în atingerea obiectivelor strategice?
Colaborarea este esențială. Într-o strategie bine concepută, actorii implicați – fie ei guverne, mediul de afaceri sau institute de cercetare – trebuie să lucreze împreună pentru a atinge obiective comune. Această colaborare trebuie să fie transversală, integrând o abordare atât de jos în sus, cât și de sus în jos, iar astfel fiecare contribuție este recunoscută și valorificată. Când strategia are un „schelet“ clar, pe care îl adaptăm din mers în funcție de provocări, șansele de succes cresc semnificativ. Este nevoie de o strategie națională de sustenabilitate care să includă obiective bine definite, politici adaptabile și o coordonare eficientă între toate sectoarele. Fără acest schelet, progresul va fi fragmentat și greu de realizat. Trebuie să ne asumăm o direcție clară pentru următorii ani, menținând în același timp flexibilitatea necesară pentru a ne adapta la schimbările și provocările care apar pe parcurs.
„Elevii trebuie să fie conștienți de provocările climatice și de măsurile de adaptare și prevenție“
Schimbările climatice continuă să afecteze unul dintre cei mai importanți piloni ai țării: educația. România se află pe locul al doilea în Europa în privința numărului de elevi afectați de schimbările climatice, având peste 700.000 de elevi care au fost nevoiți să-și întrerupă cursurile în 2024 din cauza inundațiilor și ninsorilor abundente...
Este îngrijorător, iar ceea ce mă preocupă cel mai mult este că acest tip de impact va deveni din ce în ce mai frecvent. Trebuie să ne concentrăm serios asupra educației pentru schimbările climatice pentru că viitoarele generații vor trebui să fie mai bine pregătite. Și aici mă refer nu doar la educația formală din școli, ci și la o educație continuă în comunități, care să-i ajute să înțeleagă și să gestioneze riscurile. Dar, în primul rând, trebuie să integrăm educația climatică în curriculum. Elevii trebuie să fie conștienți de provocările climatice și de măsurile de adaptare și prevenție. În același timp, este esențial să existe o colaborare strânsă între școală și familie. Educația nu se poate limita doar la sala de clasă. Copiii trebuie să vadă în comunitatea lor exemple de măsuri sustenabile și să învețe din experiențele directe.
Credeți că pregătirea actuală a elevilor pentru astfel de situații este suficientă?
Din păcate, nu. Am fost recent la un eveniment educațional în care am discutat cu profesori și elevi, iar mulți dintre ei recunoșteau că resursele sunt limitate. Elevii sunt interesați și curioși în legătură cu aceste subiecte, dar fără o infrastructură educațională bine pusă la punct nu reușim să le oferim toate instrumentele necesare. Trebuie să investim în programe educaționale practice, nu doar teoretice. Elevii ar trebui să aibă acces la proiecte care să le arate cum pot contribui la protecția mediului. În același timp, autoritățile locale și centrale trebuie să colaboreze mai strâns pentru a implementa politici educaționale adaptate realităților climatice actuale. Numai prin educație și colaborare putem pregăti viitoarele generații să facă față schimbărilor climatice.
SUA și dinamica europeană
Educația și colaborarea sunt esențiale pentru pregătirea generațiilor viitoare, însă eforturile locale sunt influențate de contextul global. Cum credeți că va afecta pe termen lung politicile de sustenabilitate din Europa retragerea Statelor Unite al Americii din Green New Deal? Observați deja un impact asupra proiectelor în derulare?
Deja vedem efectele în organizarea și prioritizarea proiectelor la nivel global. Problemele structurale din domeniu nu sunt ușor de controlat și deciziile luate în SUA influențează inclusiv dinamica regională în Europa. Faptul că un actor global atât de important s-a retras dintr-un astfel de angajament transmite un semnal puternic.
Totuși, credeți că această retragere ar putea funcționa și ca un catalizator pentru noi, în Europa, să accelerăm măsurile și să facem lucrurile să meargă mai bine?
Într-adevăr, astfel de situații pot deveni o motivație să luăm inițiativa la nivel local și regional. În loc să așteptăm schimbări externe, ar trebui să ne concentrăm pe consolidarea propriilor strategii de sustenabilitate. Într-un anumit sens, această provocare poate deveni o oportunitate de a demonstra că Europa poate fi un lider în tranziția verde. Discuțiile pe care le avem acum între stakeholderi sunt esențiale. Ele funcționează ca o radiografie a provocărilor existente, evidențiind zonele în care este nevoie de îmbunătățiri. În momentul în care toate părțile implicate – guverne, companii, cercetători – înțeleg că soluțiile trebuie să fie coordonate și bine susținute financiar, progresul devine mult mai vizibil și sustenabil pe termen lung. Trebuie să rămânem consecvenți și să ne concentrăm pe implementarea concretă a acestor măsuri.
Se încarcă comentariile...
