Ministrul Mediului a încurcat incendiile din elicopter!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laszlo Borbely a survolat astăzi Delta Dunării pentru a verifica pagubele cauzate de incendiile din ultima perioadă. Ministrul s-a arătat nemulţumit de întârzierea cu care a fost informat despre aceste evenimente

Ministrul Borbely a fost destul de confuz după ce a coborât din elicopter şi a ajuns la sediul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, contestând în faţa presei dimensiunile zonelor incendiate în ultimele zile în Deltă în zona Murighiol.
„Şapte hectare sau şaptezeci? Pe mail am primit şaptezeci , dar nu se poate, e imposibil să fi fost şaptezeci de hectare, am văzut din elicopter, maxim zece hectare erau. Poate greşesc eu“ a spus ministrul.
Borbely a fost lămurit de guvernatorul Deltei Dunării, Grigore Baboianu, care i-a precizat că în ultimele zile au fost mai multe încendii în zona deltei şi că probabil ministrul a văzut una dintre zonele mai mici care au ars.
„Am avut incendiu şi în zona Sfântu Gheorghe dar şi Murighiol, dar precizez ca astfel de fenomene sunt tradiţionale în zonă toamna, de zeci de ani localnicii igienizează prin arderea stufului. Desigur, aceste incendieri necontrolate sunt ilegale“ a precizat guvernatorul Baboianu.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor