Marinar mort la bordul unei nave din rada Sulina. Furtuna de pe mare i-a întârziat pe salvatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apel de urgență, în această dimineață, de la bordul unei nave sub pavilion Palau, după ce un marinar s-a prăbușit inconștient, pe vas.

Nava ARSVOM sursa foro Arhiva

Apelul de ajutor a venit prin intermediul Centrulului Maritim de Coordonare (MRCC).

Nava „SAR Apollo", aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești în Marea Neagă, a fost trimisă de urgență să acorde asistență la borul navei cargo „Sea Horizon", sub pavilion Palau, pentru preluarea unui membru al echipajului, aflat în stare de inconștiență și care prezența afecțiuni cardiace.

„Nava SAR Apollo, cu o asistentă la bord, s-a deplasat cu toată viteza către zona indicată, respectiv în rada Sulina, pentru a prelua bolnavul și a-l preda echipajului medical. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, intervenția este destul de dificilă", a declarat purtătorul de cuvânt al ARSVOM, Dorina Cocu.

Din păcate, la momentul la care salvatorii au ajuns la borul navei, pentru pacient nu s-a mai putut face nimic.

„Ajunși la fața locului, înainte de a se începe manevrele de resuscitare, asistenta medicală din cadrul serviciului UPU Sulina a constatat că bărbatul nu prezenta semne vitale, nu mai  avea puls. Cel mai probabil, bărbatul murise cu câteva ore înainte de sosirea echipajului salvator", a mai afirmat Dorina Cocu.

Bărbatul a fost declarat decedat și predat comandantului navei la bordul căreia se află îmbarcat în vederea demarării procedurilor legale.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”