Explicația halucinantă a unei femei prinse că a trecut de casa de marcat cu mai multe produse neplătite

0
Publicat:

O femeie care se afla la cumpărături, a introdus mai multe obiecte aflate pe raftul unui magazin direct în geanta sa, dar a susținut că acest lucru s-a întâmplat din greșeală, „fără să-și dea seama”.

Furt din magazin. FOTO Shutterstock

Incidentul s-a întâmplat pe 19 aprilie, în jurul orei 18.30, când, jandarmii din cadrul IJJ Tulcea au fost sesizați, prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că o femeie a sustras diverse obiecte din incinta unei societăți comerciale, fără intenția de a le plăti.

Un angajat al societății comerciale a declarat faptul că, în timp ce executa serviciul, a observat prin intermediul camerelor de supraveghere faptul că o femeie, în timp ce își făcea cumpărăturile, pe lângă produsele pe care le punea în coșul de cumpărături, mai introducea câte un produs și în geanta personală”, precizează Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea .

Femeia, în vârstă de 45 de ani a reușit să treacă de casa de marcat cu mai multe produse - baterii, ventuză pentru transport geamuri, pantaloni și tricou fără să le plătească. 

Le-a declarat jandarmilor că le-a introdus fără să-și dea seama în geantă și că intenția ei nu era să le fure.

Din verificările efectuate, s-a stabilit că aceasta era însoțită și de concubin, iar pentru fapta sa, femeia s-a ales cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt”, mai precizează IJJ Tulcea.

Amintim că, în luna februarie a acestui an, directoarea unui liceu din Pătârlagele, județul Buzău, a fost surprinsă furând dintr-un supermarket. Femeia este și consilier local. Potrivit presei locale, nu este prima oară când femeia este surprinsă luând produse din magazin, fără să le plătească.

Mai multe pentru tine:
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Marcel Ciolacu îl acuză pe Ilie Bolojan că nu are un plan economic. „În dreptul cuvântului reformă, o să punem «concedieri colective»”
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Ianis Hagi îl contrazice pe Mircea Lucescu în privința importanței meciului cu Moldova. Fiul „Regelui” va purta banderola de căpitan
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Alexandre Grimaldi, fiul cel mare al Prințului Albert de Monaco, a impresionat la Monte Carlo alături de Eva Longoria