Zece camere video montate împotriva vandalilor operelor lui Brâncuşi. În plus, atingerea Coloanei ar putea fi interzisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii Primăriei Târgu Jiu au anunţat că vor amplasa zece camere de luat vederi pentru a supraveghea operele marelui sculptor Constantin Brâncuşi.

Măsura va fi luată după ce în ultimele două săptămâni s-au înregistrat două cazuri de vandalizare a Coloanei fără de Sfârşit din partea unor tinere care au scrijelit diferite nume pe renumita operă de artă. În urmă cu doar trei zile, o adolescentă din Drobeta Turnu Severin a zgâriat Coloana lui Brâncuşi, pe care a scris numele ei şi al iubitului alături de o inimioară, tânăra alegându-se cu dosar penal pentru distrugere.

„Trei camere de luat vederi vor fi amplasate în apropierea Coloanei fără de Sfârşit, iar alte şapte camere vor fi amplasate între Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii”,

a declarat Aurel Popescu, primarul interimar al municipiului Târgu Jiu. Potrivit acestuia, imaginile vor fi urmărite într-un dispecerat al Poliţiei Locale, care va sesiza şi va anunţa în timp util orice act de vandalism. De asemenea, orice făptaş va putea fi depistat mult mai repede. 

Propunerea privind instalarea sistemului de supraveghere video va fi supusă aprobării în şedinţa Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu.

Sistem pentru a limita contactul cu operele 

Autorităţile vor să îngrădească accesul turiştilor la Coloana fără de Sfârşit. „Până la perimetrizare şi până la senzori de mişcare, pe care i-am prevăzut în proiectul de amenajare pe care-l are şi arhitectul Dorin Ştefan, va trebui, cu siguranţă, să îngrădim Coloana, s-o perimetrizăm cu dispozitive care să nu mai facă posibilă apropierea turiştilor de Coloană”, a precizat Aurel Popescu.

Primul modul al Coloanei este plin de tot felul de zgârieturi lăsate de vizitatori. În urmă cu nici două săptămâni, o fată de 12 ani, din Slatina, a scrijelit Coloana în prezenţa mamei sale.

Potrivit Poliţiei Locale Târgu Jiu. de la începotul anului şi până acum au fost aplicate 18 sancţiuni pentru cei care au vandalizat operele lui Brâncuşi din Târgu Jiu, iar anul trecut au fost aplicate 72 de amenzi.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?