Simbol de pe Poarta Sărutului a lui Brâncuşi, descoperit pe o statuie veche de peste 1.000 de ani din Insula Paştelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simbolul sărutului care apare în capodoperele marelui sculptor român Constantin Brâncuşi, inclusiv pe Poarta Sărutului de la Târgu Jiu, a fost descoperit de arheologi pe o misterioasă statuie de pe Insula Paştelui.

Statuile aveau o parte care se afla îngropată în pământ, despre care nu se ştia nimic până în urmă cu câţiva ani. Istoricul Andrei Popete Pătraşcu a constatat, observând statuile, că pe una dintre acestea apare simbolul sărutului brâncuşian: „În urmă cu doar câţiva ani, arheologii au descoperit că misterioasele statui de pe Insula Paştelui (Rapa Nui), din Oceanul Pacific, nu au numai capete, aşa cum s-a crezut secole la rând, ci şi corpuri imense îngropate în pământ.

De atunci şi până astăzi au fost scoase la lumină corpurile a câtorva zeci, din cele peste 800, de statui care măsoară şi 7-8 metri înălţime. Conform revistei Historia, cea mai înaltă dintre statuile dezgropate de cercetători măsoară 9 metri şi cântăreşte 82 de tone. Alta, rămasă neterminată, ar fi măsurat 21 de metri, cântărind 270 de tone.

Urmărind de-a lungul timpului acest subiect, mi-a atras atenţia de curând un detaliu surprinzător: Pe una dintre statuile vechi de peste 1000 de ani, dezgropate de cercetători pe Insula Paştelui, se poate vedea clar simbolul Sărutului sculptat de Brâncuşi pe celebra sa lucrare de la Tâgu-Jiu“.

„Cod cunoscut de vechile popoare“

Istoricul susţine că este posibil ca marele sculptor să fi fos un cunoscător al artei vechilor popoare: „Enigmaticul simbol al sculptorului gorjean pare să amintească de un cod cunoscut de vechile popoare. Să fi fost Brâncuşi iniţiat în cunoaşterea acestor coduri, reamintindu-ne că şi simbolul Coloanei Infinitului are o vechime de aproximativ 3.200 de ani, mărgele romboidale din aur fiind descoperite într-un tezaur, pe teritoriul României, în anul 1980, la Hinova?“

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”