Zeci de alergători au luat startul, anul acesta, la concursul de alergare montană „Atinge Omu”

0
Publicat:

În weekendul trecut s-a desfășurat, în zona Peștera din Munții Bucegi, a XIII-a ediție a concursului de alergare montană „Atinge Omu”, eveniment organizat de Asociația Salvamont Dâmbovița. Spre deosebire de anul trecut, unde prezența alergătorilor a fost ceva mai modestă, anul acesta au participat la eveniment aproape 90 de sportivi.

Atinge Omu, 2023. FOTO Geo Badea

Startul s-a dat în bloc, un pic mai devreme față de anii precedenți din cauza averselor anunțate în jurul prânzului, unde într-adevăr, după ora 13.00 norii negrii au prăvălit peste munte, ploaie, grindină și fulgere ce veneau din toate părțile. Traseul a urmat, ca de obicei, linia clasică, cu plecare de la Peștera, urcare la Vârful Omu, pe valea Obârșiei, cota cea mai înaltă din Munții Bucegi (2510 m) și coborâre pe aceași vale”, ne-a spus Geo Badea, organizator.

„Atinge Omu” este unul dintre cele mai frumoase evenimente organizate până acum în această zonă a Bucegilor, care aduce entuziasm în rândul alergătorilor veniți din toată țara, atât pentru traseul ales, cât și pentru atmosferă. Lungimea totală parcursă este de 12,5 km, cu o diferență de nivel în urcare de 1000 metri.

Prin organizarea acestui concurs, am urmărit să promovăm cât mai mult zona noastră montană Padina-Peștera. N-a lipsit nici zăpada, netopită încă, mai ales în partea superioară a văii, care a putut fi evitată prin devieri mici de la traseul de concurs. Tradiția cursei, bulzul perpelit pe jar și cană cu jintiță, pentru care majoritatea concurenților vin cu mare drag și poftă, a fost ținută cu sfințenie că în fiecare an. Mulțumim în mod expres partenerilor noștri, voluntarilor implicați în organizarea acestui concurs și sponsorilor, fără de care acest eveniment nu era posibil”, a mai spus Badea.

Staţiunea Peştera-Padina este amplasată integral într-un parc natural, fiind singura de acest fel din ţară până în momentul de faţă.

Despre staţiunea Padina-Peştera şi despre pârtiile de schi se vorbeşte în România încă din anul 1977. Acum discutăm despre o staţiune montană nouă, proiect unic în România, în ultimele decade.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate