Spitalul unde toţi pacienţii sunt trataţi şi consiliaţi să treacă peste greutăţi. „Nu ne place să vorbim despre moarte, dar toţi ne îmbolnăvim şi murim“

Secţia de Îngrijiri Paliative din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte este locul unde pacienţi în fază terminală primesc alinare. Fie că vorbim de pacienţi oncologici sau suferinzi de orice altă boală cronică, cu toţii sunt primesc în fiecare zi zâmbete, respect şi un ambient plăcut în care medici şi aparţinători, deopotrivă, muncesc cot la cot pentru a le face mai uşoară pregătirea pentru „ultimul drum“.

“Ideea înfiinţării acestei secţii a venit din nevoia pacienţilor noştri, şi în special a celor oncologici. De multe ori, în turele de la UPU veneau pacienţi oncologici cu dureri foarte mari. Rămâneam destul de neputincioasă pentru că nu ştiam cum să le rezolv problema. Erau pacienţi care aveau multiple necesităţi şi nu erau internaţi în secţiile de acuţi, fiind consideraţi pacienţi cu boală cronică evolutivă care trebuie internaţi într-o secţie de oncologie. Practic ei aveau nevoie doar de nişte îngrijiri speciale şi în primul rând de terapia durerii. Atunci am zis că trebuie să găsesc modalitatea de a-i ajuta. Secţia de Oncologie nu are gardă, pentru că nu există o urgenţă oncologică, ci o urgenţă a unui pacient cu multiple afecţiuni”, spune dr. Carmen Marcu, coordonatoarea Secţiei de Îngrijiri Paliative.

Pacienţii au parte de muzica în surdină, pereţii viu coloraţi, echipamente de ultimă generaţie, produse de igienă idispensabile, dar şi multă căldură sufletească din partea personalului. 

"Am învăţat cu toţii să ne împăcăm cu moartea, pentru că nimeni nu va scăpa de ea. Noi facem această trecere în nefiinţă mai blândă. Pregătim familia pentru ce va urma, pentru a nu primi acel şoc. La noi vin numai bolnavii cronici, fie că vorbim de cancer, de insuficienţă cardiacă sau orice altă boală", spune dr. Carmen Marcu, medic specialist la secţia de Îngrijiri Paliative, SJU Târgovişte.

Peste tot sunt întâmpinaţi de mesaje pozitive şi de feţe zâmbitoare, iar tratamentul este unul aparte. Secţia, care are aproape doi ani vechime, primeşte de la spital, prin CNAS, numai o parte din banii necesari pentru funcţionare. Cea mai mare parte a costurilor este asigurată de sponsori. “Nu am vrut ca această secţie să arate a spital. Eu am stat 20 de ani în spital şi mulţi sunt sătui de paturile <<reci>> din spital şi am zis că acest loc trebuie să fie cât mai primitor, pacienţii să se simtă ca acasă, cu flori, cu muzică. Pacienţii au televizoare, frigidere, saltele anti-escară etc.”

Printre pacienţi internaţi în Secţie se numără şi Valeriu Ivan, în vârstă de 77 de ani, din Pietroşiţa. A ajuns acolo în urma unui accident vascular. Acesta spune că cel mai mult l-a impresionat personalul. 

“Aici o duc foarte bine. Îmi place tot, de la medici, la ajutoare de medici, avem muzică, ne simţim ca la pensiune. N-am crezut că este un spital de stat. Oamenii de aici au suflet şi asta contează cel mai mult pentru un pacient. De câteva zile am început să merg singur. Am fost într-o stare rea. Bolile astea vin când te aştepţi mai puţin. Am avut o viaţă frumoasă. Am fost maistru în construcţii la hidrocentrale. Am început la Bicaz şi apoi am continuat la Barajul Vidraru şi la Doftana. Am făcut mai mult etanşare la subteran, acolo unde este cel mai sensibil punct al unui baraj”, spune el. 

"Toţi ne îmbolnăvim şi murim"

„Toţi ne îmbolnăvim şi murim. Nu mă gândesc la cei care sfârşesc tragic într-un accident rutier. Aici primim pacienţi cu boli grave evolutive, aproximativ în ultimul an de viaţă. Noi îl tratăm pe om şi nu boala lui. În general, medicina curativă pe care am învăţat-o în facultate este o medicină alopată: te doare capul, îţi dau pastile şi atât. Dar s-ar putea ca pe tine să te doară capul pentru că ai multe probleme şi cauza durerii să nu fie organică, ci psihică. Îngrijirea holistică îl ia pe om cu toate problemele lui fizice şi spirituale. Omul acela are şi un suflet şi el este încărcat cu probleme de tot felul”, adaugă Carme Marcu.

„Doctorilor nu le place să vorbească despre moarte”

Uneori e mai uşor să rezolvi probleme fizice decât pe cele sufleteşti, crede coordonatoarea secţiei, pentru că spaima unei mame bolnave, de exemplu, nu este neapărat moartea, ci grija pentru copiii ei. 

„Noi tratăm pacientul împreună cu familia lui, pentru că el să se simte mai însiguranţă în familie. În secţie învăţăm manevrele pe care familia trebuie să le facă cu pacientul, igiena. Învăţăm împreună să prevenim un doliu patologic. Noi încă păstrăm legătura cu mare parte dintre familiile celor decedaţi în secţie. Doctorilor nu le place să vorbească despre moarte, dar până acum nu s-a descoperit nemurirea. Realizez acum că mulţi colegi de-ai mei când prevăd că nu mai pot face mare lucru pentru pacientul lor, se retrag ca într-o carapace, vor să se protejeze de momentul respectiv. În momentul acela, faptul că nu se comunică cu familia, cu pacientul, faptul că nu ai curaj să spui că ne apropiem de momentul final, apar rupturile. Nu suntem nemuritori, trebuie să înţelegem lucrul ăsta.

Secţia de Îngrijiri Paliative are doi doctori, 11 asistenţi, 7 infirmieri, o îngrijitoare de curăţenie, un asistent social, un psiholog şi un preot. De asemenea, dispune de 15 paturi.