PĂZEA CĂ VINE BOBUL! “Iarna pe uliţă”, concurs de sanie şi bob la Văleni de Dâmboviţa GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de copii şi-au arătat măestria în conducerea saniei sau a bobului, cel din urmă fiind confecţionat de părinţii celor mici. totul s-a întâmplat, astăzi, la Văleni de Dâmboviţa. Dacă locuitorii din unele zone ale ţări tremură doar la rostirea cuvântului “zăpadă”, pentru că le-a creat multe neplăceri, acolo iarna este un prilej numai bun pentru distracţie şi întrecere.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Competitia, la care au participat aproape 100 de copii, s-a desfasurat pe doua categorii, sanie si bob. Bucuria se putea citi pe chipurile celor mici, mai ales că aveau şi pentru ce să se bată. Primăria le-a pregătit premii deloc de neglijat.
 
Participanţii îşi dădeau drumul pe sanie sau pe bob dintr-un vârf de deal şi goneau aproape 200 de metri până la punctual de sosire, acolo unde erau cronometraţi. Cei mai destoinici dintre ei au primit ghizdane, rechizite şi echipamente de iarnă, însă nimeni nu a plecat acasă cu mâna goală.

“An de an am organizat concursul iarna pe uliţă.Aste e partea bună a ierni. toată lumea se vaită de firg, de ger. Uite că avem şi partea frumoasă a ieernii”, a declarat Gheorge Lungu, primarul comunei Văleni de Dâmboviţa.

Concursul “Iarna pe uliţă” a devenit deja o tradiţie pentru comunitatea din Văleni de Dâmboviţa iar edilul spune că la anul, competiţia va avea o amploare mult mai mare.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Un expert în cititul pe buze a dezvăluit ce i-a spus Kate Middleton lui William la BAFTA 2026. Gestul lui a arătat o oarecare tensiune
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!