Antrenorul român care face performanță în canotajul din Germania. Este soțul unei foste mari campioane

0
Publicat:

Alin Irincu (45 ani), fost campion mondial la canotaj, a fost numit antrenor în cadrul Federației Germane de Canotaj. Din aprilie 2013, el lucra ca antrenor de club la Schweinfurt.

FOTO Alin Irincu / Arhiva personală

Din noiembrie 2023 este antrenor la baza federală de la Hanovra. „Rezultatele mele din ultimii ani au atras atenția Federației Germane de Canotaj. Cred că mă caracterizează disciplina în muncă și atingerea obiectivelor”, a declarat, pentru „Adevărul”, Alin Irincu.

Ca sportiv, Alin Irincu a reușit să câștige de două ori titlul de campion mondial de juniori și o dată la tineret.

Poveste de succes peste hotare

După ce a agățat vâsla-n cui, Alin Irincu a plecat din România. Prima sa aventură a fost Spania, în 2003, dar Germania s-a dovedit a fi ceea ce căutau cei doi sportivi, care s-au mutat acolo cu tot cu copii. Fosta mare canotoare, Magda – soția sa, era director la Direcția de Sport Galați la acea vreme.

Am vrut să plec din țară din mai multe motive și am plecat, dar nu din cauza părții financiare. Nemții sunt altfel față de știm noi că sunt. Depinde de tine cum sunt ei cu tine. Dacă nu aduci un plus de valoare, nu te bagă nimeni în seamă. Eu am fost înzestrat cu multe calități de la mama natură. Nu eram atât de muncitor ca alții, recunosc, dar am reușit să ies dublu campion mondial la juniori, apoi campion mondial la tineret. Poate că nu am ajuns la nivelul la care puteam să ajung. Nu am fost un muncitor înrăit așa cum a fost soția mea, Magda. Eu am încercat să caut tehnica în sportul respectiv, în canotaj, ca să ajung la un rezultat fără prea mare efort. Rezultatele au fost până la un anumit punct”, spune el.

A fost aproape 7 ani de zile antrenor la un centru de juniori din Halle până în octombrie 2023, când a fost numit antrenor la Federație.

În acea zonă nu mai apăreau rezultatele de o bună bucată de vreme, dar de la sosirea mea au apărut rezultatele destul de repede. În 2019 sunt activ ca și antrenor pentru Federația Germană de Canotaj. În ultimii trei ani am fost antrenor la Mondiale din partea Federației. Din 30 de sportivi antrenați de mine, 11 au fost la Mondiale. În ultimii doi ani de zile, 7% din toți sportivii pe care îi ducea Germania la Mondiale erau ai mei”, explică Alin, care spune că disciplina în antrenamente îi aduce cele mai multe rezultate ca și antrenor.

FOTO De la stânga la dreapta: Lupu Ștefan, Florariu Ioan, Alin Irincu, Sebastian Bițu

În opinia sa, România are o clasă peste Germania la capitolul „canotaj”, pentru că la putere sunt foști sportivi de performanță care știu cu ce se mănâncă această ramură sportivă.

Alin Irincu și Maria-Magdalena Dumitrache (Irincu după căsătorie) s-au căsătorit în 2000 și au împreună doi băieți.

Bărbatul a urmat Universitatea din Bacău, România, din 1997 până în 2002, unde a studiat știința sportului și s-a specializat în canotaj și baschet. Ulterior, din 2006 până în 2008, a studiat managementul sportiv la Universitatea de Ecologie din București, România, absolvind un Master of Arts (MA).

Soția sa, Magdalena este primul cetǎțean nǎscut în Târgovişte încununat cu titlul de campion olimpic, la cea de a 27-a ediție a Jocurilor Olimpice de varǎ (Sidney, 2000). Atunci Maria-Magdalena Dumitrache a câştigat medalia de aur la canotaj (schif 8 + 1) şi a intrat în istorie ca primul cetǎțean nǎscut în Târgovişte încununat cu titlul de „campion olimpic”. Maria Magdalena Dumitrache a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, iar în 2000 i-a fost conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de comandor.

Mai multe pentru tine:
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
George Simion acuză Chișinăul că a eliminat partidele unioniste din alegeri. „Maia Sandu a cam curățat tot”
Cum i-au „prins“ angajaţii Societăţii Române de Radiodifuziune pe asasinii premierului Armand Călinescu
Inelul de oțel. Funeraliile lui Charlie Kirk, sub cel mai înalt nivel de securitate din SUA: Serviciile secrete mobilizează „toate resursele”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla