Cum se păzesc poliţiştii de un „accident“ care să-l vizeze pe ucigaşul colegului lor din Suceava. Tratament de lux în arest pentru criminalul din Gara Burdujeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Beşa, criminalul care a omorât un poliţist pe peronul Gării din Suceava, este păzit cu mare grijă în Arestul Poliţiei.

Ioan Beşa, criminalul poliţistului Sorin Vezeteu, omorât cu 40 de lovituri de cuţit pe peronul Gării Burdujeni din municipiul Suceava, este închis şi păzit cu maximă atenţie de către poliţiştii de la Arestul IPJ Suceava. Deşi procurorii nu au cerut măsuri speciale în ceea ce priveşte încarcerarea lui Beşa, poliţiştii nu au vrut să-şi asume niciun risc, izolându-l practic de celelalte persoane aflate în stare de reţinere sau arestare preventivă.

Cum în acest moment în Arestul IPJ Suceava sunt închise doar 13 persoane, Ioan Beşa a fost băgat singur în celulă, fiind considerat extrem de periculos. În plus, acesta este scos la „plimbător” singur şi supravegheat extrem de atent de către poliţiştii de la arest. Atunci când a fost scos din celula sa pentru a fi dus la spital sau la Curtea de Apel Suceava, unde s-a judecat contestaţia sa, Ioan Beşa a fost escortat de poliţişti de la arest, dar şi de către mascaţii antrenaţi pentru a interveni la cele mai dificile cazuri.

Poliţistul Sorin Vezeteu a avut un sfârşit tragic după ce Ioan Beşa, un individ care a trecut prin închisorile din Spania, l-a atacat mişeleşte pe la spate şi l-a înjunghiat de cel puţin 40 de ori. Agentul şef de poliţie Sorin Vezeteu, tată a doi copii, ajutorul şefului postului de poliţie de la Poliţia Transporturi Feroviare din Burdujeni,a murit pe peronul Gării Burdujeni din municipiul Suceava, fiind atacat cu sălbăticie de un boschetar aciuat în zonă. Ioan Beşa nu a regretat nici măcar o secundă crimă comisă, spunând că îşi dorea să omoare un poliţist în uniformă.

Criminalul, Ioan Beşa, de 23 de ani, din cătunul Mironu, comuna Valea Moldovei, se plimba pe peron ţinând în partea din faţă un rucsac. Acesta a cotrobăit prin rucsacul respectiv, a trecut pe lângă poliţist şi deodată şi-a schimbat direcţia de mers şi s-a repezit spre omul legii. L-a tras pe poliţist de mână şi l-a lovit cu cuţitul direct în gât. Sorin Vezeteu a încercat să se opună, însă în scurt timp a fost pus la pământ şi lovit cu sălbăticie de individul scăpat de sub control. Deşi peronul era plin de oameni, nimeni nu a intervenit. Doar un bătrân l-a lovit cu piciorul pe ucigaşul ce continua să-l lovească pe Sorin Vezeteu cu sânge rece. În ajutorul poliţistului au sărit doi colegi ce se aflau la circa 150 de metri distanţă, aceştia cu sprijinul martorilor reuşind să-l încătuşeze pe Ioan Beşa.

La faţa locului a ajuns de urgenţă un echipaj SMURD. Medicii s-au chinuit zeci de minute în şir să-l resusciteze pe poliţist, însă fără succes. Aceştia au trebuit să se declare învinşi şi să constate decesul agentului şef de poliţie Sorin Vezeteu. Necropsia a arătat că o lovitură de cuţit ce i-a atins inima i-a fost fatală.

Asasinul, care între timp a fost arestat preventiv, nu a arătat nicio o clipă că regretă crima comisă. El a susţinut doar că a recurs la acest gest cumplit după ce a fost închis pe nedrept prin închisorile din Spania.

Alte ştiri pe această temă:

Criminalul care a ucis un poliţist în Suceava are un frate dat în urmărire internaţională

Disperare la înmormântarea poliţistului măcelărit la Suceava. Carmen Dan, vizată: „Este strigătul unui tată pe care-l aşteaptă copilul acasă“

Marian Godină, despre poliţistul omorât în gara din Suceava: „Dacă avea poliţistul salariul mai mare, nu l-ar fi omorât descreieratul acela?”

Cine este criminalul care a omorât un poliţist la Suceava cu zeci de lovituri de cuţit. Ucigaşul n-a avut o problemă cu agentul-şef, ci cu uniforma de poliţist

Mesajul dur al colegilor poliţistului ucis la Suceava cu zeci de lovituri de cuţit: „Câţi mai trebuie să murim, doamna Ministru?“

Poliţist omorât de un individ care l-a lovit de zeci de ori cu un cuţit. Agresorul a declarat că recunoaşte fapta, dar nu o regretă: „M-au închis pe nedrept”

Lider sindical în Poliţie, după moartea violentă a unui coleg la Suceava: „Carmen Dan să ia măsuri sau să-şi dea demisia”

Peronul gării unde un poliţist a fost omorât cu zeci de lovituri de cuţit s-a transformat în loc de pelerinaj: „Păcat, pleci şi nu ştii dacă te mai întorci acasă”

Poliţistul ucis în gara din Suceava, decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler  de preşedintele Iohannis

Mai multe pentru tine:
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători