Un elefant a traversat patru ţări în doi ani. Povestea lui Z16 și drumurile „invizibile” din Africa pe care încă le urmează animalele

Un tânăr elefant mascul a parcurs aproape 12.000 de kilometri prin sudul Africii, traversând patru țări și șase parcuri naționale. Traseul său, urmărit prin GPS, arată drumurile vechi ale elefanților și obstacolele ridicate de oameni în calea lor.

Un elefant a parcurs 12.000 de kilometri în 2 ani. FOTO: Space Daily

În iunie 2023, cercetătorii i-au montat un colier GPS unui elefant mascul tânăr din Zambia. Astfel acesta a devenit parte dintr-un program de monitorizare prin care specialiștii încearcă să înțeleagă cum se deplasează elefanții într-una dintre cele mai mari zone de conservare din Africa, un teritoriu unde granițele dintre state se suprapun peste trasee vechi folosite de animale cu mult înainte ca aceste frontiere să existe.

Doi ani mai târziu, în 2025, datele transmise de dispozitiv au arătat o călătorie ieșită din comun. Elefantul, numit de cercetători Z16, parcursese aproape 12.000 de kilometri, trecând prin patru țări și șase parcuri naționale, notează Space Daily.

Pe harta realizată pe baza semnalelor GPS, traseul său nu arată ca o deplasare făcută la întâmplare. Practic, linia urmată de Z16 se suprapune peste coridoare naturale pe care elefanții le folosesc de generații pentru a ajunge la hrană, apă și teritorii noi.

Călătoria sa a oferit cercetătorilor o privire asupra unor drumuri pe care oamenii nu le văd, dar pe care animalele continuă să le folosească, chiar dacă ele au devenit tot mai greu de parcurs din cauza gardurilor, a infrastructurii și a extinderii așezărilor umane.

Un traseu prin inima regiunii Kavango-Zambezi

Datele obţinute de organizația de conservare Elephant Connection despre deplasarea lui Z16 au fost analizate pentru a arăta cum folosesc elefanții peisajele fragmentate din regiunea Kavango-Zambezi, zona transfrontalieră cuprinde teritorii din Namibia, Botswana, Zambia, Angola și Zimbabwe și este una dintre cele mai importante regiuni de conservare a elefanților din lume.

Deşi distanța parcursă de Z16 este comparabilă cu aproximativ trei traversări ale Statelor Unite de la New York la Los Angeles, pentru cercetători nu numărul kilometrilor este elementul cel mai interesant, ci traseul ales de animal.

În 2024, elefantul a părăsit Zambia prin coridorul Sobbe și zona din apropierea Parcului Național Mudumu din Namibia, a ajuns în nordul Botswanei, apoi a continuat spre sud, traversând Delta Okavango și îndreptându-se către Parcul Național Makgadikgadi. Ulterior, și-a continuat drumul spre est, până în Parcul Național Hwange din nord-vestul Zimbabwe.

Kerryn Carter, biolog de conservare și fondatoarea Elephant Connection, consideră că astfel de deplasări nu apar întâmplător. Potrivit lor, masculii par să folosească începutul sezonului ploios, în jurul lunii noiembrie, ca un semnal pentru a porni în căutarea unor noi zone.

Traseele pe care le urmează nu sunt, însă, drumuri descoperite de un singur animal. Cercetătorii cred că elefanții se bazează pe rute formate în timp și transmise prin comportamentul grupurilor.

De ce masculii ajung mai departe

Povestea lui Z16 este spectaculoasă tocmai pentru că astfel de deplasări pe distanțe foarte mari sunt mai frecvente la masculii adulți decât la turmele conduse de femele.

Datele strânse de cercetători de la 291 de elefanți monitorizați în cele cinci țări ale regiunii Kavango-Zambezi arată că aproape jumătate dintre animale au trecut cel puțin o dată granițele dintre state. Dintre ele, doar 36% erau femele.

Diferența este importantă pentru că turmele conduse de femele reprezintă peste 85% din populația de elefanți a regiunii, estimată la aproximativ 228.000 de exemplare.

Turmele conduse de femele sunt cele mai numeroase. FOTO: Pixabay

În timp ce masculii adulți duc o viață mai independentă după ce părăsesc grupul în care au crescut, se pot deplasa singuri pe distanțe mari și pot trece obstacole pe care o turmă cu pui le-ar evita, pentru femele, lucrurile sunt diferite. O turmă trebuie să se deplaseze ca un grup, iar călătoria este influenţată de siguranța puilor și de riscurile pe care le întâlnește pe traseu.

Gradurile care le schimbă trasee

Robin Naidoo, cercetător principal la WWF-US, explică faptul că unele bariere au ajuns să influențeze comportamentul elefanților. Râurile mari pot deveni limite naturale pentru anumite turme, iar gardurile sunt adesea evitate fie pentru că animalele au întâlnit în trecut structuri electrificate și patrulate, fie pentru că acestea pot împiedica trecerea puilor.

Un studiu publicat în 2022 în revista Frontiers in Conservation Science, realizat de Robin Naidoo și colegii săi, a analizat modul în care gardurile influențează traseele elefanților.

Cercetătorii au urmărit femele monitorizate prin satelit și au observat că animalele aflate de o parte și de alta a graniței dintre Namibia și Botswana nu au traversat gardul dintre cele două zone, nici chiar în locurile unde acesta era deteriorat.

A existat însă și o excepție.

O femelă, urmărită de Ministerul Mediului și Turismului din Namibia, în rezervația Mahango, a părăsit zona și a parcurs aproximativ 150 de kilometri spre vest, până în Parcul Național Khaudum. Animalul a trecut mai multe garduri fără ajutorul unui coridor special amenajat.

Deplasarea a fost una neobișnuită: era prima dată în peste 15 ani de monitorizare prin satelit când cercetătorii observau o femelă care realiza o astfel de traversare în acea regiune.

Cazul nu este însă suficient pentru a indica o schimbare generală de comportament. Arată doar că, în anumite condiții, aceste bariere pot fi depășite.

Coridoarele prin care elefanții încă pot circula

Unul dintre locurile care permit încă deplasările elefanților este coridorul Sobbe, folosit și de Z16 în drumul său din Zambia spre Botswana.

Zona este mică în comparație cu distanțele parcurse de animale: are aproximativ șase kilometri lungime și patru kilometri lățime și se află în colțul nord-vestic al unei rezervații naturale din regiunea Zambezi, în Namibia. Importanța sa vine însă din poziție. Coridorul leagă teritorii protejate din Botswana, Zambia și Angola și face parte din KAZA, una dintre cele mai mari zone transfrontaliere de conservare din Africa.

KAZA se întinde pe aproximativ 520.000 de kilometri pătrați și adăpostește în jur de 228.000 de elefanți, dar și aproape trei milioane de oameni. Aici, traseele animalelor se intersectează cu drumurile, satele și terenurile agricole ale comunităților locale.

Robin Naidoo descrie astfel de coridoare drept „supape de presiune” pentru populațiile de elefanți și o formă de infrastructură ecologică, comparabilă cu drumurile și rețelele de transport de care depind oamenii. Dacă aceste legături dintre zonele protejate dispar, elefanții rămân izolați în teritorii tot mai mici. Spre deosebire de o șosea, însă, un coridor pentru animale nu poate fi trasat pe o hartă fără să țină cont de oamenii care trăiesc acolo.

Când drumurile elefanților trec prin terenurile oamenilor

În zona Sobbe, antropologul de mediu Emilie Köhler, care cercetează regiunea din 2023 împreună cu Michael Bollig, a urmărit felul în care comunitățile locale se adaptează vieții alături de elefanți.

Pentru fermieri, prezența acestor animale vine adesea cu pierderi. Elefanții intră pe terenurile agricole și distrug culturile, iar oamenii nu primesc întotdeauna despăgubiri dacă nu reușesc să își protejeze corespunzător gospodăriile. În multe cazuri, metodele eficiente de protecție sunt prea costisitoare.

Unii fermieri petrec nopți întregi lângă culturi, timp de săptămâni, încercând să alunge elefanții cu focuri și lovituri în tobe.

Elefanţi distrug, adesea, culturile localnicilot. FOTO: arhivă

În ciuda acestor dificultăți, Köhler a observat că relația dintre oameni și animale nu este una de simplă respingere. Comunitățile locale beneficiază de locuri de muncă în rezervații, de forme de compensare și de fonduri obținute prin programe de conservare.

În unele zone, inclusiv veniturile provenite din vânătoarea reglementată a unui număr redus de elefanți sunt folosite pentru proiecte comunitare. În 2023, patru elefanți au fost incluși într-un astfel de program, iar fondurile obținute au contribuit inclusiv la electrificarea unor gospodării.

Ce urmează

Traseul parcurs de Z16 a atras atenția pentru că este neobișnuit. Un mascul care traversează mii de kilometri poate arăta cât de departe pot ajunge elefanții atunci când găsesc o cale liberă, dar nu spune singur cât de bine funcționează aceste coridoare pentru întreaga populație.

Cercetătorii sunt interesați mai ales de deplasările turmelor conduse de femele pentru că acestea reprezintă cea mai mare parte a populației de elefanți din regiune și sunt cele care transmit mai departe comportamentele și traseele învățate de generații.

Dacă aceste grupuri rămân blocate în aceleași teritorii din cauza gardurilor și a schimbărilor produse de oameni, presiunea asupra zonelor deja ocupate poate crește, iar conflictele cu comunitățile locale pot deveni mai frecvente.

Cazul femelei din Mahango arată că unele bariere pot fi depășite, dar cercetătorii vor să afle dacă acea deplasare a fost doar o situație izolată sau dacă alte turme vor începe să folosească din nou trasee abandonate.