Video Vitezoman mort la Deveselu, la doar 23 ani. În postările lui se lăuda cum zboară cu peste 200 km/h VIDEO

0
Publicat:

Un tânăr în vârstă de 23 ani a murit într-un grav accident rutier petrecut la Deveselu (Olt), joi-seara, 11 aprilie 2024. Tânărul se afla singur în mașină și, din cauza vitezei excesive, conform anumitor date, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un copac.

Șoferul a murit în urma impactului FOTO: martor

Accidentul s-a produs pe un drum național, la ieșire din localitatea Deveselu (Olt). Tânărul se afla singur în mașină și ar fi apăsat prea mult pedala de accelerație, pierzând controlul asupra direcției de mers și lovind un copac de pe marginea drumului.

La data de 11 aprilie 2024, în jurul orei 19,35, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că pe Drumul Național 54, în afara comunei Deveselu, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii Serviciului Rutier Olt.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna Vișina Nouă, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un pom”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Impactul a fost puternic, mașina fiind grav avariată, iar șoferul fiind găsit încarcerat de către echipajele de prim ajutor care au ajuns la fața locului.

Conducătorul auto a decedat în urma evenimentului rutier, iar trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea efectuării necropsiei, au mai precizat polițiștii, care fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Tânărul de 23 ani era un împătimit al vitezei, spun surse de la nivel local. Inclusiv pe străzile localității Vișina Nouă, unde își avea domiciliul, circula cu viteză mare.

Pe rețelele de socializare posta deseori video-uri cu mașina, într-unul dintre acestea vitezometrul indicând o viteză de peste 200 km/h.

Filmulețele erau însoțite și de scurte descrieri pe care acum prietenii le cataloghează, în comentarii, ca fiind premoniții. „După ce plec nu am să mă mai întorc, de asta insist atât de mult”, este unul dintre mesaje, iar prietenii au comentat, după accidentul petrecut joi-seară: „Și ai plecat de tot...”, „Parcă ai știut, fratele meu”.

Într-o altă descriere, tânărul spunea că „viteza e ca iubirea... dacă îi pierzi controlul te distruge”.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete