Oraşul Corabia, racordat la reţeaua de gaze naturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coşmarul locuitorilor oraşului Corabia, nevoiţi să se încălzează doar cu lemne, butelii de aragaz sau instalaţii electrice, este pe cale să ia sfârşit. Lucrările de introducere a reţelei de gaze naturale au fost finalizate, în luna noiembrie urmând să fie efectuate ultimele reglaje pentru a permite, din decembrie, furnizarea de gaze naturale şi în locuinţele din acest oraş. Valoarea lucrărilor se ridică la suma de 18.056.000 lei.

A fost nevoie să treacă zeci de ani până ce locuitorii oraşului Corabia de pe malul Dunării să se poată bucura de unul dintre avantajele elementare ale secolului XXI: gazele naturale. Primăria oraşului a predat amplasamentul pentru realizarea reţelei de gaze naturale la începutul lunii martie a.c. către firma ce şi-a adjudecat licitaţia, respectiv SC T.M.U.C.B. SA Bucureşti, valoarea contractului fiind de 18.056.000 lei fără T.V.A. Pentru că locuitorii micului oraş cu 20.000 de suflete să ajungă în acest punct a fost nevoie de amenajarea şi introducerea unei reţele de conducte în lungime de aproape 45 kilometri, legătura fiind făcută cu oraşul Turnu Măgurele. Lucrările în Corabia pentru introducerea reţelei de gaze naturale a fost executată de firma Wirom Gas S.A.

În luna iunie a.c., reţeaua a ajuns la marginea oraşului şi a fost nevoie de câteva luni pentru a fi racordat tot oraşul. Primii locuitori ai urbei ce vor beneficia de gaze naturale la aragaz direct de la reţea vor fi cei din cartierul Dasova, urmând ca, treptat, distribuţia să se extindă în toată localitatea. Începutul oficial al furnizării gazelor naturale în oraş va avea loc, sunt convinse autorităţile locale, din decembrie a.c.

“Din această iarnă, locuitorii din Corabia nu se vor mai încălzi la sobe cu lemne, ci la centrale termice. În maximum 30 de zile vom inaugural primul branşament la reţeaua de gaze naturale din oraş şi vom aprinde flacăra, cum se spune. Din luna noiembrie a anului 2012 şi până la jumătatea acestui an s-a lucrat la introducerea reţelei de gaze de 27 kilometri între Turnu Măgurele şi Corabia şi subtraversarea râului Olt, operaţiune care ne-a dat peste cap planurile iniţiale şi totul s-a prelungit cu încă o lună. Dar, acum, am ajuns la final cu necazurile. Cum se spune – mult a fost, puţin a rămas”, a declarat primarul din Corania, Iulică Oane.

Primii investitori importanţi au apărut deja în Corabia

Pentru că s-a dus vestea despre faptul că oraşul Corabia va beneficia de gaze naturale, în zonă deja şi-au făcut apariţia investitori importanţi despre care oficialii urbei cred că reprezintă doar începutul.

„Faptul că oraşul nu a avut gaze naturale până acum a fost un impediment serios pentru noi în atragerea de investitori care să creeze locuri de muncă şi să aducă bani la bugetul local. De-acum însă, acest lucru va deveni de domeniul trecutului şi numărul firmelor va creşte cu siguranţă deoarece gazele naturale bat la uşă, ca să mă exprim mai plastic”, a mai precizat edilul din Corabia.

Investitorii care deja şi-au făcut apariţia în oraş sunt cei de la fosta fabrică de melană - ce a fost cumpărată de către un investitor din Taiwan, ce va produce fibră textilă, precum şi un investitor turc ce a deschis o fabrică de mezeluri şi acum aşteaptă să dea drumul la producţie după ce va fi racordat la reţeaua de gaze naturale. Numai acest ultim investitor a anunţat că va crea aprape 350 de noi locuri de muncă după demararea afacerii.

Gazul natural va fi furnizat în oraş de societatea Transgaz Mediaş SA. La ora actuală, oraşul Corabia are o populaţie de circa 20.000 de locuitori. În oraş există 6.700 locuinţe individuale, 2.500 apartamente şi 28 de obiective social-culturale în care îşi desfăşoară activitatea 30 de firme. Toţi aceştia folosesc pentru încălzire lemne de foc, cărbuni, calorifere electrice combustibil lichid sau butelii pe gaz. 
 

Vă mai recomandăm:

FOTO  Gazele naturale au ajuns la porţile oraşului Corabia

A.M.R. - 2 ani pentru gaze naturale în oraşul Corabia


 

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie