Cum arată cel mai mare skatepark din Sud-Estul Europei. „Avem cele mai bune fete în freestyle skateboarding din lume”

0
Publicat:

Cel mai mare skatepark din Sud-Estul Europei s-a deschis la Slatina, orașul care a dat naștere skateboarding-ului freestyle românesc. Skaterii au așteptat 20 de ani să-și vadă visul împlinit. Prima competiție este organizată aici sâmbătă, 1 iunie 2024.

Skatepark-ul din Slatina are 3.600 m.p. suprafață utilă - fiind cel mai mare din sud-estul Europei, spune fostul campion european și mondial Marius Constantin - și este un proiect în care skaterii slătineni s-au implicat activ, impunând chiar modificări în proiectare astfel încât totul să iasă conform așteptărilor și nevoilor lor. Primăria Slatina a deschis oficial, vineri, 31 mai 2024, acest skatepark, investiția făcând parte dintr-un parc de agrement mult mai mare amenajat pe ampalasamentul unei foste baze sportive și inaugurat și acesta tot vineri.

Vineri, 31 mai 2024, s-a deschis parcul rezervat pasionaților de skate FOTO: A.M.
Skatepark-ul are patru zone, fiind potrivit inclusiv pentru începători FOTO: A.M.
Primele antrenamente pentru marea competitie organizată la Slatina FOTO: A.M.

Suprafață skatepark-ului este din beton turnat și finisat, potrivit atât pentru street cât și pentru freestyle. Skatepark-ul este împărțit în patru zone: Freestyle arena cu o lungime de 70m x 11m complet plată; zona de începători, la nivel cu restul parcului, în forma de L, ce se întinde pe 100 m lungime și are o lățime de 11 metri; zona de halfpipe și mini ramp și zona centrală din bazin „ce oferă un număr mare de elemente demne pentru o competiție internațională, având 30 m lățime pe 50m lungime”, este descris skateparkul pe site-ul primei competiții găzduite aici.

Cum s-au născut campionii la freestyle

De 20 de ani pasionații de skateboarding de la Slatina se antrenează pe unde pot, adesea printre copii mici, biciclete și trotinete. Chiar și în aceste condiții vitrege tinerii slătineni au ajuns cei mai buni din lume în freestyle skateboarding. S-a întâmplat să performeze în freestyle, spune Marius Constantin, tocmai pentru că nu au avut cum altfel să se antreneze decât pe suprafață plată.

Skatepark-ul este potrivit pentru placă, role, trotinetă, BMX FOTO: A.M.

Cei din generația nouă nici nu știu prin câte am trecut noi să se facă skatepark-ul ăsta, sau câți s-au lăsat în tot acest timp, sau câte potențiale vedete și campioni ar fi putut să existe dacă-l avem mai devreme. Ne dădeam pe suprafață plată, pe unde puteam să ne dăm. Noi așa ne-am și specializat pe freestyle skateboarding în Slatina, pe suprafață plată, fără elemente, pentru că nu aveam unde să ne dăm. De asta suntem recunoscuți în Slatina pentru freestyle skateboarding și nu streetskateboarding”, explică Marius Constantin.

„Sunt cele două fete de la noi din Slatina și restul planetei”

De două decenii skaterii cer un parc al lor. Marius Constantin este primul campion mondial pe care l-a dat România în acest sport, iar de atunci slătineanul a avut grijă să crească mulți alți sportivi talentați, cei mai mulți din Slatina, dar și din țară. Astăzi cele mai bune rezultate în freestyle skateboarding le au fetele.

Skatepark-ul din Slatina are 3.600 m.p. suprafață utilă FOTO: A.M.

„Avem cele mai bune fete în freestyle skateboarding din lume: Rhiana Grigore și Carmen Ioniță. Când sunt competiții în Europa, primele două locuri sunt asigurate pentru Rhiana și Carmen. Sunt cele două fete de la noi din Slatina și restul planetei, întotdeauna așa a fost. Și la amatori o ducem foarte bine, avem un amator sponsorizat din Maramureș (n. red. – antrenat de Marius Constantin), care obține mereu top 3, la profesioniști îl avem pe Daniel Popescu din Slatina (n. red. – tânărul care a impresionat juriul show-ului de televiziune Românii au talent), care, la fel, obține mereu top trei împreună cu mine. Avem foarte-foarte multe trofee”, precizează Constantin.

Parcul este rezervat sporturilor extrem, iar regulamentul este afișat la intrare FOTO: A.M.

Sâmbătă, 1 iunie 2024, skatepark-ul proaspăt inaugurat găzduiește prima competiție de anvergură organizată la Slatina, în cadrul căreia competitorii adună punctaj pentru clasamentul internațional.

La Slatina Open Skate s-au înscris 80 de sportivi (locurile au fost limitate) din opt țări, iar vineri-seara, 31 mai 2024, a avut loc și primul antrenament înainte de marea confruntare. Premiile oferite de organizatori (competiția este susținută financiar ed Primăria Slatina) sunt generoase, locul III fiind recompensat cu 100 euro și echipament, în timp ce pentru locul I se ajunge, la profesioniști, la 400 euro plus echipament.

Skatepark-ul din Slatina are 3.600 m.p. FOTO: A.M.
Skatepark-ul din Slatina are 3.600 m.p. și poate fi folosit și de către începători FOTO: A.M.
Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”