Trei preoţi sătmăreni reţinuţi în Grecia pentru că au încercat să fure moaştele Sfântului Haralambie dintr-o mănăstire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mănăstirea Mega Spileo

Trei preoţi din Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului au fost suspendaţi de la slujire, după ce joi  au fost arestaţi în Grecia, fiind acuzaţi că ar fi furat mâna Sfântului Haralambie de la o mănăstire. Reprezentanţii episcopiei susţin că cei trei preoţi au plecat fără binecuvântarea PS. Iustin Sigheteanul

Preotul Marius Borhidan care a oficiat până acum slujbe religioase în cadrul Spitalul Orăşenesc Negreşti-Oaş, preotul Emanuel Oros  din cadrul parohiei Mesteacăn şi preotul Daniel Popa din Aliceni sunt cercetaţi pentru furt de autorităţile elene, după ce în timp ce se aflau într-un pelerinaj la Mănăstirea Mega Spileo, considerată de specialişti una dintre cele mai vechi mănăstiri din Grecia.  Cei trei împreună cu un alt bărbat au fost prinşi după ce au furat din interiorul mănăstirii moaştele Sfântului Haralambie. 

Aceştia au gândit un plan prin care să pună mâna pe moaştele Sfântului Haralambie. Conform autorităţilor elene aceştia le-au distras atenţia călugărilor  din Mănăstirea Mega Spileo şi au furat moaştele, însă au fost prinşi în mai puţin de jumătate de oră. Conform unor surse neoficiale cei trei preoţi şi turistul implicat învinuiţi de furt au aruncat moaştele într-o râpă atunci când şi-au dat seama că sunt urmăriţi de oamenii legii. În mai puţin de 2 zile aceştia au fost trimişi în judecată. 

Episcopia ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului a dispus joi suspendarea de la slujire a celor trei preoţi până la clarificarea situaţiei. 

“Cei trei preoţi cercetaţi de autorităţile elene, care fac parte din Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, au fost suspendaţi din slujirea preoţească până la finalizarea anchetei şi lămurirea situaţiei. La revenirea în ţară, situaţia celor trei preoţi va fi cercetată de autorităţile bisericeşti competente”, se arată într-un comunicat transmis de Patriarhia Română.

Pe lângă moaştele Sfântului Haralambie, în biserica mănăstirii se mai păstrează  fresce din secolul al XVII-lea, o podea de mozaic, o impunatoare uşa de bronz, si o icoană, despre care se spune ca a fost realizată de mâna Sfântului Apostol Luca.

Vă mai recomandăm:

Tânărul violator care cânta Psalmii într-o biserică din Neamţ abandonase Teologia şi era cunoscut în sat ca „şmecherul cu BMW”. Preot: „E un şoc această veste”

Unde îşi trimite Vaticanul preoţii homosexuali pentru „a se vindeca“

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie