Video VIDEO Pustnic găsit în grota de lângă Mănăstirea Stănişoara din Munţii Cozia. A fost deconspirat de turiştii cărora le-a cerut de mâncare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o grotă din Munţii Cozia, jandarmii vâlceni au găsit un bărbat care susţine că este pustnic. Nu s-ar fi ştiut nimic despre existenţa lui dacă n-ar fi cerut de mâncare unor turişti.

GALERIE FOTO

Întâmplarea s-a petrecut duminică, 14 iunie, în Parcul Naţional Cozia din judeţul Vâlcea. Nişte turişti au alertat autorităţile după ce dintr-o grotă aflată în apropierea Mănăstirii Stânişoara a ieşit un bărbat ca să le ceară de mâncare.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Postului de Jandarmerie din Călimăneşti, care l-a descoperit pe necunoscut într-un loc greu accesibil, de lângă o cascadă, după mai bine de o oră de căutări. 

Bărbatul a recunoscut că este pustnic, că a venit din Rovinari - Gorj în urmă cu două săptămâni, pentru a-şi căuta liniştea sufletească, că este ajutat cu mâncare de călugării de la Mănăstirile Turnu şi Stănişoara, care ştiu de prezenţa lui pe munte şi că vrea să fie lăsat în pace.

Cum asupra lui nu avea decât haine, iar zona în care se afla era destul de periculoasă, mai ales în perioadele cu ploi abundente, jandarmii l-au convins să plece, după ce acesta a refuzat categoric să meargă la spital. Un echipaj de pe ambulanţa care a fost solicitată în zonă i-a acordat primele îngrijiri medicale, dată fiind şi starea precară în care acesta se afla. Jandarmii l-au convins să urce în tren şi să meargă acasă.

Imaginile video surprinse arată locul periculos în care bărbatul locuia, dar şi o parte din discuţii legate de prezenţa lui pe munte şi de faptul că a cerşit mâncare, deşi pretindea că este ajutat de călugări: „Păi dacă eu stau aicişa, că aşa ne-a fost vorba!...”, le-a spus gorjeanul, printre altele.  

Pustnic din Gorj găsit într-o grotă din Munţii Cozia - Vâlcea, după ce le-a cerut de mâncare unor turişti:

„Totul s-a întâmplat în jurul orelor 12.30, când echipajul de jandarmerie aflat în serviciu pe traseul montan Păuşa - Stănişoara (din Parcul Naţional Cozia - Vâlcea - n.r.), a fost sesizat de către turiştii din zonă cu privire la faptul că la aproximativ 1 km de Mânăstirea Stănişoara se află ascuns într-o grotă un bărbat, care cere de mâncare.

După aproximativ o oră de căutări, întrucât grota se afla într-o zonă accidentată şi greu accesibilă, bărbatul a fost găsit de către jandarmi, într-o stare precară.

Întrebat de prezenţa lui în zonă, bărbatul în vârstă de 43 de ani, le-a comunicat jandarmilor faptul că este pustnic şi în urmă cu două săptămâni a plecat de acasă din motive religioase, pentru a medita în linişte. De asemenea, bărbatul a mărturisit că cere de mâncare turiştilor, deoarece nu are de unde să îşi procure întodeauna hrană.

Între timp jandarmii au sunat la apelul unic de urgenţă 112 pentru a solicita un echipaj de ambulanţă, în vederea acordării îngrijirilor medicale.

După minute bune de negocieri, bărbatul a fost convins să îşi ia lucrurile din grotă - două pungi de haine împreună cu o pătură şi să meargă la echipajul de ambulanţă care îl aştepta. Acesta a primit două pacheţele de mâncare din partea şoferului de pe ambulanţă, respectiv a jandarmilor  şi acceptat să i se ia doar tensiunea arterială, refuzând deplasarea la spital.

În cele din urmă, bărbatul a fost condus la Halta CFR Păuşa şi urcat în tren pentru a merge acasă”, a comunicat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Vâlcea, Teodora Cincă.

La faţa locului s-au deplasat şi doi agenţi de poliţie din Călimăneşti pentru încheierea unui proces verbal cu cele întâmplate.

Nu este pentru prima dată, de când a izbucnit pandemia de coronavirus, când în grotele din Munţii Cozia sunt locuite de diverse persoane. 

La începutul stării de urgenţă, în luna martie, într-o altă peşteră, aflată la aproximativ 5 kilometri depărtare de grota în care se stătea pustnicul din Gorj, au fost găsite două femei cu cinci copii. Locuiau acolo de 11 zile, când au fost descoperite tot de jandarmii montani. Au refuzat să spună motivul pentru care au plecat în pribegie cu copiii, dar şi ele au fost convinse să se întoarcă acasă de unde fuseseră date dispărute din data de 8 martie.   

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!