VIDEO Ce lucruri uimitoare se pot realiza prin reciclare. În ce pot fi transformate dozele de suc şi bere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un videoclip postat pe Facebook arată cum se pot transforma dozele de aluminiu de suc, bere etc., odată topite, în diverse obiecte de uz gospodăresc.

Videclipul postat de cei de la Impresionant pe reţeaua de socializare a adunat sute de mii de viziualizări în nici două săptămâni. Contrar primei impresii, videoclipul nu este filmat în România.

Potrivit imaginilor, dozele de aluminiu sunt topite, iar lichidul astfel obţinut pus în diverse matriţe, se transformă în tuciuri, din cele pe care le vedem deoseori comercializate prin târgurile de pe la noi.

Cum era firesc, comentariile nu au întârziat să apară, în timp ce unii consideră că nu pot fi făcute astfel de obiecte de uz gospodăresc fiindcă aluminiul „e toxic”, alţii susţin că „depinde cât cupru are în compoziţie. Dacă are sub 4%, nu e toxic”.

Alţi internauţi, impresionaţi de idee, vor să afle detalii din procesul de fabricaţie.

Nu vă recomandăm să încercaţi aşa ceva acasă, mai bine lăsaţi-i pe specialişti. Videoclipul se înscrie în categoria: „Ce lucruri uimitoare se pot realiza prin reciclare”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?