Laurenţiu Ploscaru, geniul român în matematică, admis la cinci şcoli din Marea Britanie, printre care şi Oxford: „Mi-ar plăcea să mă întorc în România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laurenţiu Ploscaru, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, a fost admis la cinci universităţi din Marea Britanie, printre care şi reputata Universitate Oxford.

Olimpic internaţional la matematică, Laurenţiu Ploscaru a depus în toamna anului trecut o aplicaţie deschisă, în urma căreia a fost acceptat la cinci din cele mai bune universităţi din Regatul Unit şi din lume. 

Deşi a avut o concurenţă serioasă-peste 1800 de candidaţi din toate colţurile lumii- elevul din Râmnicu Vâlcea a fost selectat şi de Universitatea Oxford. 

„În urma unei aplicaţii pe care am depus-o în luna octombrie 2015 am fost admis la cinci colegii, iar înainte de Crăciun m-au chemat să susţin interviurile. M-am numărat printre puţinii candidaţi care au susţinut trei interviuri într-o singură zi, dar pot să spun că a fost foarte bine. Profesorii au fost extrem de interesaţi să vadă cum mă descurc cu rezolvarea problemelor la prima vedere. Intenţia mea e să rămân la Colegiul de Matematică Heartford, din cadrul Universităţii Oxford”, spune liceanul vâlcean. 

Printre instituţiile care îl doresc pe Laurenţiu Ploscaru se numără  Imperial College London, universitate cu specializări în ştiinţă, inginerie, medicină şi afaceri, University College London- una din cele mai mari universităţi din Marea Britanie, precum şi Universitatea Warwick. 

Tânărul din Vâlcea susţine că intenţionează să revină în ţară după finalizarea studiilor universitare şi să-şi pună cunoştinţele dobândite în slujba cercetării româneşti. 

“Ştiu că o să-mi fie dor de ţara mea, de părinţi şi de prieteni, dar în acest moment cred că e mai bine să studiez in străinătate. Mi-ar plăcea să mă întorc în România, să mi se ofere posibilitatea să lucrez aici, pentru că sunt multe lucruri de făcut. Am ambiţii mari şi sper să mi se ofere şansa de a da ceva ţării mele, de a schimba ceva”, spune Laurenţiu Ploscaru. 

Laurenţiu Ploscaru: “Schimbarea trebuie să plece de la noi”

Tânărul va pleca din ţară cu un bagaj solid de cunoştinţe şi o lecţie despre solidaritate, compasiune şi iubire pe care nu o va uita mult timp de acum încolo. În noiembrie 2015, elevul vâlcean s-a aflat în mijlocul mulţimii care a cerut schimbarea clasei politice şi dreptate pentru victimele incendiului din clubul bucureştean. După experienţa “Colectiv”, Laurenţiu Ploscaru e convins, mai mult ca oricând, că schimbarea începe cu lucruri mici, care multora le pot părea insignifiante: 

“Am fost în Bucureşti atunci când a ieşit lumea în stradă, în noiembrie. Din nefericire, printre victimele incendiului de la Club Colectiv s-a numărat şi un coleg de-al meu, Andrei Bud, şi mi s-a părut normal să fiu alături de el. Am fost bucuros că lumea a reacţionat, dar cred că trebuie să depăşim acel moment în care dăm vina doar pe alţii. Trebuie să ne gândim puţin şi ce putem face noi, pentru că schimbarea trebuie să plece de la noi. Schimbarea începe cu lucruri care unora le pot părea, la prima vedere, lipsite de importanţă, dar ele pot face diferenţa”, crede Laurenţiu Ploscaru.

Niciun concurs fără medalie 

„Niciun concurs internaţional fără medalie”, pare a fi deviza liceanului din Râmnicu Vâlcea, care are în palmares zeci de premii şi mai multe medalii de aur şi argint. Laurentiu Ploscaru a castigat de trei ori medalia de aur la Balcaniada de Matematica, iar în 2014 a fost medaliat cu argint la Olimpiada Naţională de Matematică din Africa de Sud, acesta contribuind la clasarea echipei României pe locul 11 în lume. 

   

În urma cu doi ani, elevul valcean a fost „curtat” intens de americani,  Laurenţiu fiind invitat timp de trei săptămâni la Berkeley, în calitate de asistent universitar. 

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul